​Ministerul Energiei vrea să prelungească toate termenele legate de Programul Național de Investiții (PNI), în condițiile în care proiectul Romgaz privind construirea noii centrale de producere a energiei electrice din Iernut este blocat. Astfel, termenul maxim de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI, în sensul prelungirii acestuia de la 30 iunie 2021 până la data de 30 iunie 2022, potrivit unui proiect inițiat de Ministerul Energiei. Întregul proiect vine în ajutorul constructorilor care până acum nu și-au îndeplinit obligațiile.

Sediul RomgazFoto: Romgaz

Ce mai prevede proiectul:

  • perioada de eligibilitate a cheltuielilor în ceea ce privește perioada de realizare a acestora, în sensul prelungirii perioadei până la data de 31.07.2022, corelat cu prelungirea termenului de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI;
  • durata Contractelor de finanțare pentru investițiile în curs, în sensul prelungirii acesteia, coroborată cu prelungirea termenului de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI;
  • termenul maxim de rambursare a cheltuielilor eligibile aferente investițiilor, în sensul prelungirii acestuia de la 30.12.2021 la 31.12.2022, corelat cu prelungirea termenului de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI;
  • termenul maxim de plata a penalității/ sumei considerate necuvenite ca urmare a neîndeplinirii, la punerea în funcțiune a investițiilor, a indicatorilor tehnici de performanță prevăzuți în contractul de finanțare,ceea ce va permite finalizarea investițiilor aflate în derulare și respectiv creșterea capacității de producere a energiei electrice și atingerea într-o măsură mai mare a dezideratelor respectiv, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi modernizarea producţiei de energie electrică din România.

Proiectul de la Iernut este cuprins în PNI pentru că a primit finanțare în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Potrivit notei de fundamentare, Romgaz se află în imposibilitate de a finaliza centrala cu ciclu combinat de la Iernut la termenul prevăzut de legislație și de contractul de finanțare.

Contractul de 300 de milioane de euro pentru realizarea centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW, a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut au apărut neînțelegeri cu constructorii, care voiau mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile din cauza pandemiei. Însă întârzieri începuseră să apară încă dinainte de pandemie.

De altfel, compania spaniolă Duro Felguera a început să aibă și probleme financiare mari. Constructorii nu au mai lucrat și astfel s-a ajuns la întârzieri, fiind prelungit termenul de finalizare de la trimestru la trimestru. Construcția centralei trebuia finalizată în termen de trei ani, conform contractului.

Centrala de la Iernut, un proiect controversat

Termenul de finalizare a lucrărilor nu a fost respectat, acesta expirând la data de 26 decembrie 2020. Inițial, Romgaz nu a mai vrut prelungirea contractului, iar la începutul lunii aprilie a trimis notificarea de reziliere a contractului de lucrări. La scurt timp după ce a trimis această notificare, Romgaz s-a răzgândit și a suspendat rezilierea contractului.

HotNews.ro a arătat încă de acum patru ani că este un contract controversat. Încă din momentul semnării contractului, 31 octombrie 2016, au apărut unele semne de întrebare. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela. Romelectro este o companie abonată la contractele mari cu societăți energetice de stat.

Comisia de evaluare a Romgaz a transmis către HotNews.ro, în 2016 după semnarea contractului, că nu a avut cunoștință despre faptul că Duro Felguera este investigată în Spania pentru spalare de bani și dare de mită.

De altfel, și Virgil Popescu, actualul ministru al energiei, a declarat în luna iunie anul trecut, într-un interviu pentru HotNews.ro că Duro Felguera are probleme financiare, iar contractul a fost de la început prost făcut. "Iernutul se mișcă foarte greu, pentru că cei care au făcut contractul l-au făcut cu preț fix, cu o companie care acum are dificultăți financiare. Cum au ales acea companie?", a spus ministrul. Acesta a mai afirmat atunci că în februarie a mai existat o tentativă de renunțare la acești constructori.

Citește și: