GETICA 95 COM, unul dintre cei mai mari furnizori de energie din România, a anunțat depunerea cererii de deschidere a procedurii generale de intrare în insolvență. Compania speră ca în acest fel să-și poată continua activitatea. Motivele invocate de furnizor sunt neîncasarea facturilor de la clienți, majorarea prețurilor din piata de energie, lipsa unei legislații stimulative, la care s-a adăugat retragerea unor finanțări bancare au determinat Getica 95 Com să ceară protecția prin legea 85/2014. Printre marii clienți ai Getica 95 COM se află serviciile secrete și Metrorex.

EnergieFoto: AGERPRES

De asemenea, odată cu majorarea prețurilor internaționale la cărbune, gaze naturale și petrol, au crescut și prețurile pe piața internă ceea ce a condus la o criza în piața de energie, susține GETICA 95 COM.

Potrivit acesteia, prețul certificatelor de carbon s-a dublat în prezent față de cel de anul trecut (de la circa 20 euro/certificat în iunie 2020, în prezent un certificat CO2 se tranzacționează cu peste 50 euro). Toate acestea au determinat o creștere aproape exponențială a prețurilor la energia electrică, atât pe piața internă, cât și pe cea europeană, mai arată compania.

”Dorim sa depășim foarte repede această perioadă de incertitudini cu care nu suntem obișnuiți, împreună cu clienții din portofoliul nostru pe care ii asiguram pe aceasta cale de toata consideratiunea noastra. Getica 95 Com este unul dintre cei mai importanți, serioși și competenți furnizori de pe piața internă de energie. Vom folosi perioada următoare nu doar pentru a ne redresa activitatea, ci și pentru a ne relua dezvoltarea", a declarat Viorel Tudose, CEO Getica 95 Com.

Ce vor face clienții companiei

Invitat miercuri la TVR, ministrul energiei Virgil Popescu a spus că nu vor fi afectați consumatorii casnici, însă îi va afecta pe consumatorii industriali.

"Pe consumatorii casnici în general nu-i afectează, pentru că există serviciul universal şi furnizorii de ultimă instanţă preiau automat toţi consumatorii. Deci nimeni nu rămâne fără energie electrică. Evident că îşi pot găsi alt furnizor în piaţa concurenţială. Îi afectează pe clienţii industriali în principal, care s-au bazat pe un contract cu firma respectivă la anumite preţuri pe care firma respectivă le-a negociat şi le-a promis livrarea consumatorilor industriali şi dintr-odată se găsesc că nu mai au această energie şi nu o mai pot lua din piaţă la acelaşi preţ”, a afirmat ministrul la TVR 1.

Mai exact, în cazul în care Getica 95 va fi în imposibilitatea de a mai livra energie, clienții săi vor fi preluați imediat de unul dintre furnizorii de ultimă instanță, precum Electrica, Enel, CEZ, E.ON sau Tinmar Energy, pentru o perioadă limitată, până în 3 luni. În acest timp, consumatorii vor încheia noi contracte pe piața liberă.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 1,5 miliarde lei și un profit de 81,5 milioane de lei.

În luna ianurie, când a început liberalizarea pieței, Getica 95 COM a ieșit cu cea mai ieftină ofertă pentru consumatorii casnici, ajungând atunci să obțină cea mai mare cotă de piață - 12,15%.

Printre clienții companiei se află STS, SRI, SIE, SPP, Camera Deputaților, Curtea de Conturi, Metrorex, Societatea Națională de Radiocomunicații și Municipiul București (iluminatul stradal), scrie ziarul Profit.