​Prima decizie importantă a noul Consiliu de Supraveghere de la Transelectrica, la doar trei zile de la numire, a fost demiterea Directoratului companiei. Practic, un Consiliu de Supraveghere interimar a revocat, vineri, membrii Directoratului, care fuseseră numiți în noiembrie 2020 și aveau mandat până în noiembrie 2024. De altfel, potrivit unor surse din domeniu, aceasta a fost intenția principală a Secretariatului General al Guvernului, în calitate de acționar majoritar: să înlocuiască membrii Consiliului de Supraveghere, numiți anul trecut în guvernarea Orban, chiar dacă aceștia aveau mandat de 4 ani, pentru a schimba și Directoratul.

Retea TranselectricaFoto: Transelectrica.ro

Deocamdată, membrii noului Directorat sunt interimari, cu mandat de doar 4 luni, la fel ca și cei ai noului Consiliu de Supraveghere. Reamintim că secretarul general al Guvernului este Tiberiu Horațiu Gorun, un apropiat al premierului Florin Cîțu. Toți cei revocați au fost numiți în guvernarea Orban.

În cazul demiterii Consiliului de Supraveghere, Transelectrica ar putea fi nevoită să plătească despăgubiri, conform contractelor de mandat. Aceasta în condițiile în care au fost demiși în timpul exercitării mandatului. HotNews.ro a solicitat, în urmă cu trei zile, Secretariatului General al Guvernului, un punct de vedere legat de acest lucru, însă nu a fost transmis un răspuns până în acest moment.

Cum justifică noul Consiliu de Supraveghere revocarea membrilor Directoratului

Au fost demiși, vineri, Cătălin Nițu, Ovidiu Anghel, Corneliu-Bogdan Marcu, Andreea-Mihaela Miu, și Marius-Viorel Stanciu. Motivul invocat este constatarea "încălcării prevederilor legale și statutare aplicabile funcționării Directoratului ce a avut drept consecință lipsirea de caracterul deliberativ care este esențial pentru activitatea și deciziile Directoratului, astfel cum este reglementat de prevederile legale și statutare și așteptat de către acționarii Companiei, efectele negative potențiale ale unei astfel de conduite manifestându-se în concret cu prilejul respingerii situațiilor financiare la 31.12.2020, respingerii propunerii de repartizare a profitului la 31.12.2020, precum și revocării de către Adunarea generală a acționarilor în data de 22.06.2021 a membrilor Consiliului de Supraveghere".

Dintre cei demisi, Marius Viorel Stanciu a fost numit și în noul Consiliu, însă cu un mandat interimar de 4 luni. Ceilalți membri interimari sunt Ionuț-Bogdan Grecia, Adrian Moraru, Cătălin-Constantin Nadolu și Marius-Viorel Stanciu.

Ca președinte al Directoratului a fost numit Bogdan Toncescu.

Citește pe aceeași temă și