Energia nucleară va asigura o treime din necesarul de consum al ţării la nivelul anilor 2030

de F.B.     HotNews.ro
Joi, 8 iulie 2021, 16:13 Economie | Energie


Nuclearelectrica
Foto: Hotnews
Energia nucleară va asigura aproximativ 35% din necesarul de consum al ţării la nivelul anilor 2030, prin operarea a patru unităţi nucleare CANDU, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica (SNN), preluat de Agerpres.

Reprezentaţii companiei arată că misiunea, viziunea şi valorile SNN reprezintă angajamentul echipei SNN pentru dezvoltare durabilă, inovaţie şi securitate energetică. În mod egal, acestea reflectă valorile SNN derivate din valorile individuale şi colective ale angajaţilor şi reprezintă un ghid pentru tinerele generaţii pe care ne-am propus să le creştem.

"Ne aflăm în prezent în etapa în care istoria şi rolul nostru de până acum ne responsabilizează să ne uităm cu atenţie către viitor. Misiunea, viziunea şi valorile SNN provin din istoria şi performanţa SNN, conduc către performanţa viitorului şi sunt ADN-ul profesional al companiei. Ne reprezintă uman, valoric, operaţional şi investiţional. Au rolul de a capitaliza expertiza dobândită şi de a o utiliza în proiectele strategice: retehnologizarea Unităţii 1, Proiectul Unităţilor 3 şi 4, potenţială implementare a reactoarelor modulare mici, producţia de hidrogen curat. Suntem conştienţi de importanța rolului nostru în dezvoltarea comunităţilor şi în protejarea mediului înconjurător. Ne asumăm rolul companiei într-un context pe termen foarte lung, unul în care oferim rezilienţă, securitate energetică, energie curată şi creştere economică. 2.200 de oameni acţionează într-o singură direcţie cu motivaţie şi pasiune pentru energia nucleară, pentru a oferi copiilor noştri un mediu curat", a precizat Cosmin Ghiţă, directorul general al SNN.

La nivelul anilor 2030, energia nucleară va asigura aproximativ 35% din necesarul de consum prin operarea a 4 unităţi nucleare CANDU, va evita eliberarea a 20.000.000 milioane tone de CO2/anual, va crea indirect aproximativ 19.000 de locuri de muncă în lanţul de aprovizionare intern, va contribui la dezvoltarea educaţiei şi cercetării în domeniul nuclear şi în domeniile conexe.

Prin proiectele sale de investiţii, Retehnologizarea Unităţii 1, Proiectul Unităţilor 3 şi 4, Instalaţia de Detritiere, producţia de Cobalt 60, în valoare de aproximativ 9 miliarde euro, SNN devine un pilon al decarbonizării simultan cu generarea unui efect multiplu de dezvoltare micro şi macroeconomică. SNN realizează aceste proiecte prin creşterea unei noi generaţii de nuclearişti, prin retenţia şi formarea tinerilor din România, prin valorificarea potenţialului acestora, se mai arată în comunicat.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3786 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    Pare un deja-vu (Joi, 8 iulie 2021, 16:26)

    Harald2 [utilizator]

    Astfel de declaratii au mai facut diferiti politicieni romani de vreo cateva ori pana acum (desigur, termenul se mai schimba, pe masura ce timpul trece; nu poti sa spui "vom termina in 2020" cand esti in 2021).

    Declaratiile (daca sunt doar declaratii) nu costa nimic.

    Daca nu sunt doar declaratii, cand vine vorba de mega-proiecte, macar sa invatam din experienta Bechtel si sa avem si niste oameni bine identificati care semneaza si isi asuma semnatura.
  • -3 (7 voturi)    
    Promitator (Joi, 8 iulie 2021, 16:31)

    ipolitic [utilizator]

    Si ca sa linistim Brusselul care nu crede ca energia nucleara e verde, curentul generat de reactoare ar putea alimenta niste ventilatoare uriase, care sa sufle catre generatoarele eoliene. Curat verde.
  • +4 (4 voturi)    
    "20.000.000 milioane tone" (Joi, 8 iulie 2021, 16:33)

    samuraijack [utilizator]

    Ceva nu e în regulă cu cifra asta.
    Probabil e doar 20 milioane tone.
  • +9 (9 voturi)    
    Lol (Joi, 8 iulie 2021, 16:34)

    1919 [utilizator]

    "Misiunea, viziunea şi valorile SNN provin din istoria şi performanţă SNN, conduc către performanţă viitorului şi sunt ADN-ul profesional al companiei." ce comunist capitalist suna expresia asta.
  • 0 (6 voturi)    
    nuclear (Joi, 8 iulie 2021, 19:49)

    atc [utilizator]

    "Prin proiectele sale de investiţii, Retehnologizarea Unităţii 1, Proiectul Unităţilor 3 şi 4, Instalaţia de Detritiere, producţia de Cobalt 60, în valoare de aproximativ 9 miliarde euro,..." Minunate proiecte, da' pe banii cui? Ca: "Germania obţine sprijinul altor patru state din UE pentru ca energia nucleară să nu fie considerată „verde”. Deci, fara PNRR.
    • +1 (3 voturi)    
      Îți spun un secret. (Vineri, 9 iulie 2021, 8:42)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui atc

      Când vrei să faci ceva și ai proiecte viabile, nu banii sunt problema. De aia PSD nu a reușit nimic, a venit cu proiecte(propuneri)fanteziste. Dacă ai amplasament, proiect, furnizori de echipamente, specialiști care să le monteze, întrețină și exploateze, vin și finanțările. u o spun să fiu răutăcios, dar PSD nu a reușit pentru-că au vrut să primească banii promițând că fac și să facă altceva după aceia și la începutul anilor 2000 chiar au primit bani, i-au cheltuit pe prostii, nu au finalizat nimic, au furat din bani și până la urmă fondurile alocate au rămas necheltuite. Vorbesc de finanțările pentru preaderarea la UE. Crede-mă, este îngrozitor. Nici nu au curajul să facă o anchetă pe această temă, așa mulți sunt implicați. Atunci au apărut actualii baroni locali.
      • 0 (4 voturi)    
        bani (Vineri, 9 iulie 2021, 13:53)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        1.Totusi, daca tot ai inceput, n-ai vrea sa-mi dezvalui secretul pana la capat; adica, concret, de unde banii? Cumva noi imprumuturi, ca sa sarim de 60 mld. Euro?
        2. Nu cred ca e cazul sa-mi mai pui lozinci cu PSD care a furat...bla, bla... S-au fumat de mult; vezi, mai bine, cine-i acum la furat.
        • -2 (2 voturi)    
          Secretul banilor? (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 9:46)

          asavreau [utilizator] i-a raspuns lui atc

          Seriozitatea. Orice investiție de dezvoltare, în toată lumea, se face din împrumut bancar. De ce? Nu mai stau acum să-ți explic. Despre PSD, au fost la guvernare în perioada fondurilor de preaderare și au mers în haită la tribunal să-și //apere//infractorii. Acum sau mai potolit, nu mai scot infractorii în față. Că au și PNL infractorii lor este drept, altfel ar fi arătat furturile grosolane și nerealizările celor de la PSD și ar fi câștigat politic. Numai DNA puternic sabotată de toate partidele parlamentare, nu a reușit să facă mare lucru. Trebuiau să ancheteze respectând legea, lege care se schimba când era prins vreo-un parlamentar mai mafiot.
          • 0 (0 voturi)    
            Oare? (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 14:46)

            atc [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

            1. "Orice investiție de dezvoltare, în toată lumea, se face din împrumut bancar. De ce? Nu mai stau acum să-ți explic." Ar fi si greu, pentru ca, in primul rand, o investitie se bazeaza pe fondurile proprii. Daca nu ma crezi, intreaba un prieten!. Sigur, daca nu-ti ajung banii, te imprumuti: in cazul Ro., unde au mers 50 mld. ale lui Citu, or mai merge inca 9.Da' atentie, sa nu-ti planga nepoteii( ca, pe vreme guvernarii PSD, cu de 3(trei) ori mai putin imprumut,era un vaiet general in patutzurile lor). Sigur, mai exista si PPP.
            ( era prevazut cu chinezii, da' ne-a putzit). Si, de ce nu, o vanzare a Nuclearelectrica pe bursa! Sa stim sigur ca : "Noi suntem romani, Noi suntem aici Pe veci stapani!" Suna mishto, nu?
            2. Ia intereseaza-te; se poate 3+4 Cernavoda fara Tarnita- Lapustesti ( adica, inca cel putin 1 mld. Euro)? Unii specialisti zic ca nu.
            3. Chiar e de crezut ca "Seriozitatea Fund" va aduce bani, cucerita brusc de credibilitatea actualilor guvernanti, ref. la un proiect tarnosit de f'o 40 de ani de toti ce s-au perindat pe la putere.Sigur ca astept cu interes ( mi-am si notat in calendar, nu cumva sa uit) anii '30!
  • +1 (1 vot)    
    Mai, sa fie! (Vineri, 9 iulie 2021, 5:12)

    Codruta N [utilizator]

    Sa inteleg, deci, ca a fost REZOLVATA problema deseurilor de inalta radioactiviate, de la reactoarele 1 si 2, pentru care timp de 25 de ani NU s-a facut un depozit? >:(
  • +1 (1 vot)    
    Eu zic ca in titlu... (Vineri, 9 iulie 2021, 15:07)

    Olyx [utilizator]

    la 2030, sa mai adaugati inca 20 de ani....!!!
  • -1 (1 vot)    
    performanta (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 9:50)

    sareta [utilizator]

    Tare performanta : in 2030 vom avea 33 % din necesar acoperit de centrale nucleare ,in timp ce in Franta el este (astazi ) asigurat in proportie de 93 %
  • 0 (0 voturi)    
    Bechtel revidivus! (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 15:16)

    mike123 [utilizator]

    Contract facut cu Americanii - care nu au experinta in acest gen de reactoare! - si-l care il vor sub-contracta cu canadienii, pentru un "mizilic" de 50 % extra! Good job, Guvernul PNL & Johanis !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by