Noile ambiții ale Comisiei Europene: Taxe verzi pe produsele energetice poluante, ceea ce înseamnă scumpiri masive, inclusiv la încălzire / Cotă și mai mare de energie regenerabilă

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 14 iulie 2021, 19:56 Economie | Energie


energie regenerabila
Foto: Wikipedia
Planurile Comisiei Europene în ceea ce privește tranziția verde au fost schimbate, fiind propuse miercuri ținte și mai dure decât până acum. De exemplu, vrea ca 40% din energie să fie produsă din surse regenerabile până în 2030. Ținta de până acum era de 32%. Pentru România nu este o veste tocmai bună, având în vedere că și vechiul obiectiv era greu de atins, motiv pentru care își asuma o țintă de doar 30,7% până în 2030. Acum va fi obligată să revizuiască mult în sus această cifră. Noile ambiții ale Comisiei Europene se vor resimți puternic și la nivelul buzunarelor fiecărui cetățean, în condițiile în care sunt plănuite taxe pe produse energetice care nu sunt verzi. Altfel spus, produse precum centralele de apartament vor fi taxate.

Chiar oficialii europeni recunosc că urmează scumpiri. Pachetul de măsuri prezentat miercuri de Comisia Europeană ar putea genera creşterea facturilor la carburanţi şi încălzire pentru populaţie, prin urmare UE trebuie să fie convingătoare asupra faptului că acest pachet este 'echitabil şi solidar', altfel 'rezistenţa' va fi 'masivă', a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu Pactul Verde european, Frans Timmermans, relatează AFP, potrivit Agerpres.

'Vom cere mult de la cetăţenii noştri. Dar vom cere mult şi de la industriile noastre, şi o vom face pentru o cauză bună', a adăugat Timmermans.

Pachetul de măsuri propus miercuri de Comisie se numește 'Fit for 55'.


Ce va cere Comisia Europeană de la cetățeni și industrie. Câteva propuneri



- Până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puţin 55%, comparativ cu nivelurile din 1990.

- Ponderea energiei din surse regenerabile în mixul energetic al UE să fie mărită la 40%. Acum este de 32%. Toate statele membre vor contribui la acest obiectiv și sunt propuse ținte specifice pentru utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor, pentru sistemele de încălzire și răcire, în clădiri și în industrie.Propunerile promovează utilizarea de combustibili regenerabili, cum ar fi hidrogenul în sectorul industrial și al transporturilor, și prevede noi obiective.

- Comisia propune ca țintele privind economiile de energie la nivelul UE să devină obligatorii și să fie mărite pentru a se obține o reducere totală de 36% până în 2030.

- Înăsprirea normelor care determină dacă energia rezultată de pe urma arderii lemnului poate fi clasificată drept regenerabilă. Centralele pe biomasă cu o capacitate de cel puţin 5 MW trebuie să îndeplinească criteriile de sustenabilitate referitoare la utilizarea bioenergiei şi să permită o reducere substanţială a emisiilor comparativ cu arderea de combustibili fosili. În prezent, centralele pe biomasă cu o capacitate mai mică de 20 de MW sunt scutite de la îndeplinirea acestor cerinţe, arată Agerpres.

- Până în 2035, UE ar trebui să își propună să atingă neutralitatea climatică în sectoarele exploatării terenurilor, silviculturii și agriculturii, inclusiv în ceea ce privește emisiile agricole, altele decât cele de CO2, cum ar fi cele generate de utilizarea îngrășămintelor și de creșterea animalelor.

- Strategia pentru păduri include, de asemenea, un plan de plantare a trei miliarde de copaci în întreaga Europă până în 2030.

- Sectorul public va trebui să renoveze 3% din clădirile sale în fiecare an pentru a impulsiona valul de renovări, a crea locuri de muncă și a reduce consumul de energie și costurile pentru contribuabili. Acum obșigația este de 1%.

- Revizuirea sistemului de impozitare a produselor energetice. Alinierea cotelor minime de impozitare aplicate în sectorul energiei termice și al transporturilor la obiectivele noastre climatice, atenuând în același timp impactul social al acestei măsuri și venind în sprijinul cetățenilor vulnerabili.

- Comisia propune alinierea impozitării produselor energetice la politicile UE în domeniul energiei și al climei, promovând tehnologiile curate și eliminând practicile considerate perimate, precum aplicarea de scutiri de taxe și de cote reduse de impozitare. Practici care încurajează în prezent utilizarea combustibililor fosili, spune Comisia. Aceasta consideră că noile norme vizează reducerea efectelor dăunătoare ale concurenței fiscale în domeniul energiei, contribuind la asigurarea de venituri stabile pentru statele membre din taxele verzi, care sunt mai puțin dăunătoare pentru creștere decât impozitele pe veniturile din muncă.


Fond social pentru climă


Comisia recunoaște că noile politici climatice "riscă să exercite pe termen scurt o presiune suplimentară asupra gospodăriilor vulnerabile, a microîntreprinderilor și a utilizatorilor de mijloace de transport". Adică, vor urma scumpiri.

De aceea, Comisia propune instituirea unui nou Fond social pentru climă, care să ofere finanțare statelor membre pentru a-i ajuta pe cetățeni să își finanțeze investițiile în eficiența energetică, pentru achiziționarea de noi sisteme de încălzire și răcire.

Fondul social pentru climă ar urma să fie finanțat din bugetul UE, utilizând 25% din veniturile care se preconizează că vor fi obținute din comercializarea certificatelor de emisii pentru clădiri și pentru combustibilii destinați transportului rutier. Fondul va pune la dispoziția statelor membre 72,2 miliarde EUR pentru perioada 2025-2032, printr-o modificare specifică a cadrului financiar multianual. Incluzând și propunerea de a completa această finanțare cu contribuții echivalente din partea statelor membre, fondul ar urma să mobilizeze 144,4 miliarde EUR pentru o tranziție echitabilă din punct de vedere social.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7978 vizualizari

  • -3 (81 voturi)    
    Cred ca o sa trebuiasca (Miercuri, 14 iulie 2021, 20:37)

    JustinHS [utilizator]

    sa incercam sa iesim din aceasta Dictatura Neo-Marxista.
    • +12 (60 voturi)    
      cretinism neo-marxist, bine spus dar nu trebuie (Miercuri, 14 iulie 2021, 20:48)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      Sa iesim din ea, fiindca dincolo exista ne asteapta dezastrul clasic national-socialist numit Rusia(nazional-sozialismul = nazi , pentru cei nascuti mai tarziu)
      Trebuie sa ramanem in UE si alaturi de Polonia, Ungaria, Slovacia si altii cu mintea la purtator sa votam impotriva tampeniilor sinucigase.
      • -1 (39 voturi)    
        tampenie sinucigase (Miercuri, 14 iulie 2021, 23:13)

        Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Tampeniile sinucigase sunt animalele mai putin evoluate la care primeaza instinctul animalic de supravietuire individuala in fata instinctului de supravietuire a speciei.
        Mi se pare ca ia amploare acest curent cu "drepturile mele" fara sa fie dublat si de "obligatiile mele". Sau curent de timp Trumpist "daca China polueaza eu de ce sa nu poluez?". Cam asa stau treburile la nivel filozofic.
        Acum sa trecem la nivel mai tehnic. Daca UE impreuna cu SUA si cateva tari din Asia incep sa implementeze politicile eco, tari precum China vor trebui sa se supuna pentru simplul motiv ca UE + SUA pot sa impuna taxe foarte mari pentru orice produse fabricate in China pentru care s-a poluat. Astfel, piata se va adapta rapid la noile realitati.
        Referitor la tehnologie, am tot dat exemplul recent al bateriilor pentru masini. Acum 10 ani pretul per KWh de baterie era de ~1000 USD azi e de ~100 USD. Oare de ce? Pai simplu: cerere in crestere = aparitia competitorilor = batalie pentru eficientizare = pret de productie mai mic.
        Panourile fotovoltaice la fel, au evoluat in 10 ani de pe la 15% randament la 21-22%.
        Daca exista motivatie economica se poate, dar din pacate majoritatea oamenilor sunt inca prea egoisti asa ca e nevoie de legi pentru a forta anumite lucruri pentru binele speciei.
        • +6 (34 voturi)    
          ...... amice ...... (Joi, 15 iulie 2021, 0:02)

          cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

          Poti sa visezi in continuare asa cum fac politrucii de la Bruxelles dar China + India + Africa + America de Sud sunt departe de bazaconiile pe care le insiri, sunt in majoritate
          si nu se vor alinia la prostiile ecologiste numai pentru ca vor unii sa pozeze in salvatori ai omenirii.
          • -5 (23 voturi)    
            SE VA FACE (Joi, 15 iulie 2021, 0:33)

            thatchme [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

            Se poate face! trecerea la alte surse de energie e noua revoluție industriala. Cu sau fără tine, cu sau fără Rusia, Africa, Am Sud, China, India, SE VA FACE. Va necesita ceva timp dar nu trebuie sa te îndoiești măcar...
            • +11 (25 voturi)    
              ..... nu ma indoiesc, se va face ..... (Joi, 15 iulie 2021, 1:38)

              cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

              Nu ma indoiesc, se va face dar nu cu ordin de la UE. Prin contrast daca Partidul Comunist Chinez va lua o astfel de hotarare atunci da, sansele cresc simtitor. Dar doreste China sa-si puna pe butuci economia pe care s-a chinuit s-o dezvolte in ultimii 30 de ani ? Ca vad ca UE este nerabdatoare sa-si traga gloante in picioare (sau in cap) in marea sa prostie / naivitate.
              • +1 (5 voturi)    
                sunt guidelines-uri de la UE deocamdata (Joi, 15 iulie 2021, 3:07)

                thatchme [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                Pana se aproba în toate comitetele și comisiile UE în toate comitetele și comisiile fiecărei tari din uniune o sa începem sa ne întrebăm de ce nu se face mai repede ceva ca se incalzeste prea mult clima și birocrația pune pe butuci tocmai planurile de limitare a emisiilor de carbon.
              • +3 (7 voturi)    
                economie (Joi, 15 iulie 2021, 9:52)

                Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                Vorbesti vorbe fara cifre, da-mi voie sa-ti dau eu niste cifre. Am masina electrica si consumul este de 10-12 KWh la 100 KM in conditii reale de condus (cu clima sau caldura iarna).
                12 KWh costa cam 8.4 RON. O masina diesel echivalenta consuma cam 6 litri motorina la 100 KM. Si la 5 RON/l de motorina avem cost de 30 RON/100 km pt masina pe combustie. Daca facem o comparatie la utilizarea in oras discrepantele cresc si mai mult. Nu mai vorbim de costurile de intretinere la combustie VS electric.
                Acum hai sa ne uitam putin si la incalzire gaz VS curent. 1 KWh de gaz costa 0.2 RON. 1 KWh de curent cam 0.7. Daca iti pui pompa de caldura cu un COP de 5 rezulta ca 1KWh de curent = 5 KWh de caldura = 5 KWh de gaz (o estimare bruta). 5 KWh de gaz costa 1 RON pe cand 1 KWh de curent costa 0.7 RON.
                Apoi sa-ti mai povestesc despre panouri fotovoltaice si pierderile pe transportul energiei. Pentru a transporta energia electrica pe distante foarte lungi, centralele care produc energia electrica transforma la 10.000+ Volti la plecare din centrala electrica si in oras o coboara treptat la 230V. Transformatoarele bune au un randament de vreo 90 %. Doar din 2 transformari vorbim de 90% la care se aplica iar 90% deci 81% => 19% pierderi doar din transformari. Cu panourile fotovoltaice prin orase, "producatorul" ar fi "aproape" de consumator si astfel eficienta de transport ar fi mult mai mare.
                • 0 (8 voturi)    
                  ..... vorbe fara cifre ...... (Joi, 15 iulie 2021, 11:10)

                  cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

                  Credeam ca sunt larg cunoscute unele lucruri. Daca tu incarci masina in fata casei se prea poate sa te coste relativ putin acum plimbarile dar ascunzi faptul esential ca bateriile se uzeaza si trebuie schimbate la 5 - 7 ani. Si daca 60-70 % din costul masinii sunt acumulatorii vei munci mult numai pentru acest capriciu. Dar sunt inca multi care considera masina electrica un fel de telefon pe patru roti. Deja au aparut masini electrice in parcurile auto dupa terminarea leasing-ului. De ce, pentru ca sunt atat de minunate ? Tractiunea electica este foarte eficienta dar nu cu bateriile / tehnologia actuale (este un produs nematurizat care se maturizeaza pe banii tai). Nu mai argumentez restul dar sunt mari confuzii pornind din propaganda ecologista. Stii ca energia regenerabila in sistemul energetic se bazeaza pe centrale clasice (gaz, etc) ''in rezerva calda'' care permit alimentarea
                  energetica chiar daca nu mai bate vantul sau se face noapte ? Nu mai insist, poti afla singur daca te scuturi de propaganda ecologista.
                  • -1 (1 vot)    
                    Aroganta (Joi, 15 iulie 2021, 14:50)

                    Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                    Aroganta e la ea acasa dupa cum observ.
                    1. Bateriile costa acum 100 USD/KWh. Masina mea are baterii care insumate au 36 KWh deci costa cam 3600 USD. Oare cat costa un filtru de particule la motorina 1000 EUR daca tin bine minte?
                    2. Bateria are 8 ani garantie de la producator deci nu e vorba de 5-7 ani. Sunt baterii Li-Ion totusi.
                    3. Pretul bateriilor a scazut de la 1000 USD la 100 USD / KWh in 10 ani. In inca 8 ani oare la cat va scadea? Cu siguranta nu la 10 USD dar probabil ca undea la 50 USD ceea ce va face ca bateria sa coste ~1800 USD o data la ~8 ani.
                    4. Stii ca energia regenerabila este defapt compusa din hidrocentrale, fotovoltaice, eoliene, (nuclear - discutabil). Stii ca se cerceteaza intens partea de fuziune nucleara?
                    Deci lasa-ma cu arogante dintrastea marca inginerilor de la Volkwagen care stiu ei ca energia electrica se produce doar prin poluare si masinile electrice doar "muta" poluarea dintr-un loc in altul.
                    Aroganta si egoismul pare sa fie predominant la specia noastra. Sincer, cred ca mritam sa fim inlocuiti de o alta specie.
                  • 0 (0 voturi)    
                    Bateriile nu se uzeaza atat de repede (Joi, 15 iulie 2021, 15:47)

                    Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                    S-au facut studii. Degradarea bateriei e mai rapida la inceput, dupa care devine tot mai lenta. Dupa 200000 de km ai o scadere a capacitatii de poate 10%, da' ca s-ajungi la 20% scadere a capacitatii tre' sa faci un milion de km. Asta in conditiile in care se lucreaza intens la baterii tot mai bune. Pariu ca majoritatea masinilor electrice vor fi pe sosele la mana a saptea si cand bateriile vor avea pierdere a capacitatii de 30%?
                    • +1 (1 vot)    
                      Dacă o busesti și n-ai asigurare? (Vineri, 16 iulie 2021, 0:54)

                      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

                      Vinzi epava la preț de nimic sau o repari cu 5 mii de euro?
                      La combustibil ai mereu opțiunea vânzării epavei
                • +4 (4 voturi)    
                  12 kWh "in conditii reale" sau de oras? (Joi, 15 iulie 2021, 13:57)

                  jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

                  Renault Zoe zice 17, VW ID3 la fel, Model 3 da un 15. 12 da doar Dacia Spring, dar fara sa includa test de viteza pt ca e limitata de motorul de jucarie

                  Pretul motorinei e mai mare, dar este asa datorita accizei purtatoare de TVA. Pretul fara acciza ar fi ceva gen 3.5 lei inclusiv TVA

                  La incalzire, varianta cu pompa de caldura e valabila daca stai la casa. Majoritatea centralelor sunt la bloc in oras, apartamente noi sau debransati de la sistemele centralizare falimentare.
              • +3 (9 voturi)    
                Important (Joi, 15 iulie 2021, 10:02)

                autan [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                E sa fie romanii printre primii, sa decarteze costurile de early adopters. Ca ne permitem. Noi dam exemplu si China o sa zica bai daca pana si Romania :))
                Oricum debate-ul asta e doar virtual, nu numai ca nu ne vom permite dar vom intra din nou in infringement si vom plati si amenzi.
              • 0 (0 voturi)    
                Se va face ... (Joi, 15 iulie 2021, 15:41)

                Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                ... si cu ordin de la UE, daca-i musai. Nu de placere, cu fiindca-i musai.

                Tras de gloante in cap e sa amani prea mult masurile astea. Cu cat le amani prea mult, cu atat mai drastice tre' sa fie, cand in sfarsit incepi sa faci ceva. Cu exceptia cazului in care la momentul respectiv e prea tarziu.
            • +3 (3 voturi)    
              si (Joi, 15 iulie 2021, 14:04)

              fanariotu [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

              europa va deveni un imens parc in care vor navali turistii cu bani (asiatici)si care, daca ii vom servi bine cu bautura si mancare din vremea neoliticului, poate ne vor lasa un bacsis!
          • 0 (6 voturi)    
            capra vecinului (Joi, 15 iulie 2021, 9:41)

            Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

            Stii ce zici tu acum e ceva de genul "imi arunc gunoul menajer pe strada pentru ca si vecinul l-a aruncat, eu de ce sa nu il arunc?"
            • -2 (4 voturi)    
              .... ma intelegi gresit ..... (Joi, 15 iulie 2021, 11:17)

              cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

              Daca vorbim in pilde - crezi ca are importanta daca eu duc gunoiul frumos si civilizat la tomberon iar pe strada gunoiul are 5 metri ? Majoritatile decid tendinta nu cativa idealisti oricat de bine intentionati.
              • +1 (1 vot)    
                da (Joi, 15 iulie 2021, 14:53)

                Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                Da frate chiar conteaza. Eu colectez selectiv chiar daca firma de salubritate le pune la comun. De ce? Pentru ca astfel imi voi face un obicei si eu si copiilor mei. Eu fac ceea ce tine de mine iar daca maine firma de salubritate incepe sa colecteze corect selectivul, lantul colectarii selective va avea o veriga in plus pe langa cea/cele existente.
                Sigur ca majoritatea decid tendinta dar majoritatile nu se nasc peste noapte, ele se cultiva, se educa, incep mici si cresc mai mari.
              • 0 (2 voturi)    
                Are importanta (Joi, 15 iulie 2021, 15:48)

                Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

                Suntem unde suntem tocma' pentru ca prea putini isi duc gunoiul in mod civilizat la tomberon. Situatia fiind critica, n-ai alta varianta, daca vrei sa nu te ineci in gunoi, decat sa obligi majoritatea aia sa-si duca si ea gunoiul la tomberon. Cata vreme n-o face de buna voie, nu prea exista alta varianta decat s-o faca obligat.
        • +3 (3 voturi)    
          se numeste sinucidere economica (Joi, 15 iulie 2021, 17:52)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

          Adica UE se chinuie sa expedieze in Asia si industriile pe care le mai are si colac peste pupaza in momentul cand va fi 100% dependenta de China pentru orice ace, brice si suruburi, tu propui sa le arda niste taxe vamale chinezilor ca sa-i invete minte?
          Va sa zica, fantasmagoriile UE presupun preturi mai mari la energie si costuri mai mari la absolut orice!
          Repeta dupa mine:
          CO2 nu este un poluant, este hrana pentru plante.
          Soarele dicteaza clima Pamantului nu o molecula care sta la baza vietii pe pamant.
      • +7 (13 voturi)    
        Versiunea oficiala si cea cu usile inchise (Joi, 15 iulie 2021, 2:09)

        Vlad-I [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Versiunea pt prostime este una emotionala ca sa poata fi inghitita. A doua este ca in 2050 china si india vor suma peste 3000 milioane, indonezia 330, pakistan 338, Nigeria 400 si crescans pana la 800 in 2100. Nu trebuie sa fii geniu sa ti dai seama ca planeta cu un asa consum inzecit de energie o sa ramana fara petrol si gaz, sau insuficient. Orice om isi da seama ca tranzitia energetica are nevoie un munte de bani si mai ales de timp. Sa arzi enegie facuta de natura, o face si omul din neolitic, dar sa ti fabrici energia pe scara mare, ei este un pic SF.
        • +1 (1 vot)    
          Nu prea (Joi, 15 iulie 2021, 15:53)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Vlad-I

          India, Pakistan, poate. China insa va intra in regres. Politica lor de un copil pe cuplu i-a dus in situatia ca se nasc prea putini copii, si peste nu multa vreme ii va duce in situatia in care vor fi prea putine cupluri care sa faca copii. In plus, China are probleme majore demografice - bine peste jumatate din populatia lor e trecuta de 40 de ani, varsta la care nu prea mai faci copii, si in randul populatiei tinere exista semnificativ mai putine femei decat barbati.

          Exista un mecanism in mod dovedit eficient in reducerea natalitatii: cresterea gradului de bunastare. Daca in tarile astea are loc o crestere constanta a nivelului de bunastare in urmatoarele doua decenii, macar, natalitatea se va reduce drastic.
        • +3 (3 voturi)    
          Povestea cu sfarsitul petrolului se repeta de (Joi, 15 iulie 2021, 18:09)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Vlad-I

          Peste 100 de ani.
          Iar rezervele si tehnologiile noi se incapataneaza sa apara.
          Carbune in schimb avem pentru cel putin 500 de ani.
          Deci de ce fortam o tranzitie energetica ultra-costisitoare?
          De ce nu stimulam macar energia atomica existenta? Aa, nu e verde? e gri-verzui? Nu vrea GreenPeace?
          Sunt zone pe planeta asta(printre altele unele din tarile pe care le enumeri) in care incalzirea se face cu balega de vaca uscata, carbunele e un lux iar curentul electric e la capitolul SF. Dar tu vrei sa facem tranzitia energetica acum si pe banii nostri.
          Morile de vant s-au inventat acum 1000 de ani, natura converteste energia solara in hidrocarburi de milioane de ani deci nu inteleg ce vreti sa inventati? Mersul pe jos?
    • -7 (15 voturi)    
      Presupuneri. (Joi, 15 iulie 2021, 8:02)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      Tâmpenia cu //scumpiri masive inclusiv la încălzire// este scrisă ca să dea frisoane și să producă reacții anti UE. De fapt tot articolul este scris în această tentă anti UE. Descrie faptele ca și cum sau hotărât, nu spune că sunt linii directoare pentru activitatea de cercetare cu ținta de introducere în producția curentă. Nu văd cu ce ne-ar deranja apariția unor echipamente care să ne permită să utilizăm eficient energia din jurul nostru, fără să distrugem natura. Normal toate astea trebuie să fie mai ieftine, nu mai scumpe.
    • -4 (4 voturi)    
      Si sa te duci incotro? (Joi, 15 iulie 2021, 15:39)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      Schimbarile climatice sunt reale. Societatea umana pe ansamblu, nu doar UE, au amanat prea mult luarea unor masuri decisive. Pe masura ce au loc amanari noi, masurile care inevitabil la un moment dat vor trebui luate vor fi tot mai cumplite. Cu cat mai devreme incepem, cu atat mai putin tunsi o sa fim.
    • +5 (5 voturi)    
      Începe faza pe buzunar ! (Joi, 15 iulie 2021, 15:55)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      A fost frumos, am discutat la simpozioane și seminarii, ne-am uitat la filmulețe înduioșătoare cu urși polari plutind în derivă pe câte un ciot de gheață, am aplaudat „consensul științific”, am dat milioane de laicuri și șeruri pe feisbuc, i-am combătut pe dinaiării cei răi, fasciști, rasiști, suprematiști și înapoiați, ce mai, am fost în trend și am arătat că ne pasă și că e important să „salvăm planeta”.
      Acum e timpul să băgăm adânc mâna în buzunar cu toții - denieri și susținători - ca să propășim „visul verde”. Acum să-i vedem pe vitejii cei verzi cum o să le piară glăsciorul, când o să-și dea seama că banii pentru caii lor verzi pe pereți nu apar din pălărie, nici nu vin de la marile corporații, ci din buzunarul propriu și personal !
  • +2 (40 voturi)    
    ! (Miercuri, 14 iulie 2021, 20:39)

    chiuaua [utilizator]

    Lacomia de bani este prea mare.
    Nu e de bine....
    • +24 (40 voturi)    
      Taxarea centralelor de apartament = ABUZ -Partea 1 (Miercuri, 14 iulie 2021, 23:33)

      CetateanLogat [utilizator] i-a raspuns lui chiuaua

      Taxarea centralelor de apartament din Romania in primii 10 ani de dupa adoptarea "Planurilor Comisiei Europene" reprezinta o masura abuziva. Argumentatie:

      1. Incalzirea locuintei pe timp de iarna NU REPREZINTA UN LUX - REPREZINTA O NECESITATE!

      2. In Romania, foarte multi cetateni s-au deconectat de la sistemul centralizat de incalzire. Nu au luat aceasta decizie pentru ca se plictiseau, ci pentru ca statul roman nu a investit nimic (dupa Revolutie) pentru modernizarea sistemului centralizat de incalzire, si astfel cetatenii au ajuns sa plateasca si pierderile din sistem (iar in unele cazuri, nici nu aveau un confort termic multumitor).

      3. Modernizarea sistemului public de incalzire in toata Romania NECESITA TIMP si fonduri substantiale. In plus, unele puncte termice au fost desfiintate - acolo unde majoritatea cetatenilor au trecut la incalzire cu centrale de apartament. De asesmenea, DACA SE DORESTE CU ADEVARAT adoptarea unui sistem de incalzire "VERDE", atunci intregul sistem public de incalzire va trebuie refacut de la zero, pe alte tehnologii.

      4. Avand in vedere nivelul veniturilor din Romania, investitiile in centrale de apartament au presupus eforturi financiare semnificative pentru multi romani. In plus, multi cetateni au centrale de apartament (relativ) noi. Unii le-au inlocuit pe cele vechi, altii au trecut recent la incalzirea cu centrale de apartament.

      5. Nicio intreprindere comerciala nu isi caseaza un utilaj recent achizitionat. Casarea sa se va in momentul in care costurile utilajului au fost deja recuperate din vanzarile produselor realizate cu el (adica utilajul a fost complet amortizat). De ce ar proceda altfel niste cetateni romani care dispun de niste venituri mici, cu care isi acopera cu greu cheltuielile curente?!
      • -24 (34 voturi)    
        abuz este si CO2 (Joi, 15 iulie 2021, 0:36)

        thatchme [utilizator] i-a raspuns lui CetateanLogat

        in atmosfera de la centralele de apartament. Sa nu mai vorbesc de temperaturi de 55 de grade la București. Nici nu știu dacă realizezi ce înseamnă 55 grade la umbra .
        • +12 (20 voturi)    
          ... (Joi, 15 iulie 2021, 8:54)

          mihai_mi [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

          Daca pui taxa pe centrala nu mai emite CO2??? In Romania nu exista alternativa pentru incalzirea apartamentelor.
          • +5 (11 voturi)    
            exista centrala electrica... (Joi, 15 iulie 2021, 10:35)

            liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui mihai_mi

            dar la cat te va costa curentul, e posibil sa merite sa platesti taxa :D
            • +2 (2 voturi)    
              ... (Joi, 15 iulie 2021, 12:52)

              mihai_mi [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

              Ar mai putea fi pompa de caldura aer-apa. Dar costul lor este prohibitiv. Poate centralizat la nivel de scara de bloc ar fi o varianta. Problema e cand ai -15 - - 20 grade afara ca tocmai atunci ramai fara cop. Dar realistic vorbind nu prea sunt alternative.
              • 0 (0 voturi)    
                COP ramane ridicat ... (Joi, 15 iulie 2021, 15:56)

                Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui mihai_mi

                ... la pompe sol-apa si cand aerul se raceste foarte tare. In profunzime, inertia termica a pamantului e foarte mare. Daca mai cuplezi asta si cu o buna izolare termica a blocului, eventual si cu un sistem de ventilatie mecanic cu recuperare de caldura, ai inclusiv aer conditionat vara la un pret semnificativ mai mic decat cu centrale de apartament si centrale termice pe gaz. Doar ca astea tre' facute la nivel de bloc, ca sa renteze. Daca le faci la nivel de bloc, iesi chiar mai ieftin decat daca isi pune fiecare singur centrala.
                • +1 (1 vot)    
                  ... (Joi, 15 iulie 2021, 17:53)

                  mihai_mi [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

                  Cred ca la nivel de bloc ar fi inca prea scump. Poate o abordare ampla, la nivel de cartiere. Dar nu sunt specialist... Oricum, nu vad eu statul Roman sa faca asa ceva.
        • +14 (18 voturi)    
          mda (Joi, 15 iulie 2021, 10:02)

          liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

          1 - nu mai fuma iarba stricata ca delizeri... am termometru afara si nu a fost nidiocada 55 grade (sau aproape) la soare!
          2 - nustiu daca realizezi, dar daca UE nu mai polueaza de maine DELOC, tot un kkt facem atata timp cat china, sua si restu polueaza in draci!
          • -5 (5 voturi)    
            :) (Joi, 15 iulie 2021, 13:01)

            Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

            Cum spuneam si mai sus, capra vecinului aia conteaza. Sa aruncam si noi gunoiul pe strada asa cum face si vecinul.
            • +2 (2 voturi)    
              nu intelegi (Joi, 15 iulie 2021, 14:23)

              liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

              nu e vorba de asta
              e vorba ca daca ailalti nu fac tu o sa-ti faci praf nivelul de trai (preturi f mari la diverse) si economia (pretul de productie mai mare deci tot vor cumpara de la chinezi).

              sunt de acord cu masuri impotriva incalzirii climatice, DAR trebuie sa participe toate tarile si masurile trebuie sa inceapa de la marii poluatori, nu de la utilizatorii caznici care polueaza doar o fractiune...
            • +2 (2 voturi)    
              Vorbeste si cu natura, bre (Joi, 15 iulie 2021, 18:26)

              AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Calin123

              Stii tu, cu tot ce respira pe planeta, cu vulcanii, cu oceanele, etc. Contributia umanitatii la totalul dioxidului de carbon in atmosfera e sub 10%. Google nu mai da absolut nici-un rezultat cand cauti asta fiindca e mare secret.
              Daca toata umanitatea isi reduce emisiile de co2 la nivelul pre-industrial pe pamant il doare la basca.
      • -7 (13 voturi)    
        Povești românești. (Joi, 15 iulie 2021, 12:29)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui CetateanLogat

        Cu taxarea CT de apartament. Periodic apare în presa română o asemenea amenințare, cu mult înainte de a se băga în presă ideea că UE vrea așa ceva. Adevărul că nu UE impune taxe, ci guvernele locale, iar aruncată povestea la UE, este pentru a se crea o atitudine anti UE. Cine vrea asta? Moscova. În România are PSD,AUR care sperie românii.
      • 0 (0 voturi)    
        Pot sa-si puna centrala electrica (Joi, 15 iulie 2021, 15:54)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui CetateanLogat

        Si-n fapt, peste nu multa vreme va fi mai ieftin. Blocurile destepte o sa-si puna pompe termice.
      • +2 (2 voturi)    
        ... si cui ii pasa? (Joi, 15 iulie 2021, 16:25)

        Nickname_neinregistrat [utilizator] i-a raspuns lui CetateanLogat

        si cui ii pasa de necesitatile tale? birocratilor de la Bruxelles... sau cinicului Cata care tocmai a spus ca n-avem decat sa ne obisnuim cu scumpirile? Partidelor din coalitie, ocupate cu lupta inter si intrapartinica?
    • +15 (29 voturi)    
      Taxarea centralelor de apartament = ABUZ -Partea 2 (Miercuri, 14 iulie 2021, 23:35)

      CetateanLogat [utilizator] i-a raspuns lui chiuaua

      6. "Franta se opune intentiei Uniunii Europene de a elimina automobilele echipate cu motoare pe combustie interna din 2035, sustinand o pozitie mai ingaduitoare privind eliminarea acestor automobile abia de la finele deceniului urmator ... după ce Macron s-a întâlnit cu mai mulţi directori de top de la o serie de producători auto, precum Stellantis NV şi Renault SA, precum şi cu reprezentanţii sindicali pentru a discuta tranziţia la vehiculele electrice."

      https://bit.ly/3kkhcRu

      Deci, puternicele si profitabilele intreprinderi comerciale franceze nu accepta nici macar anul 2035 pentru a face tranzitia catre o economie "verde", in schimb niste cetateni amarati din Romania vor fi obligati sa accepte pierderi financiare semnificatice pentru bugetul lor, astfel incat sa se incadreze in tinta de timp 2030 impusa de UE. Este revoltator faptul ca in UE "unii sunt mai egali decat altii".

      7. Avand in vedere toate cele aratate mai sus, impunerea intempestiva a taxarii centralelor de apartament deja achizitionate REPREZINTA UN ABUZ al statului impotriva cetateanului (roman). Cetateni romani vor avea costuri suplimentare cu incalzirea (ce reprezinta o necesitate, nu un lux) pe care nu au putut sa le anticipeze in momentul in care si-au facut planurile de viitor. Multi cetateni romani (cei cu venituri deplorabile) nu isi vor permite sa arunce la gunoi niste centrale de apartament perfect functionale si sa faca noi sacrificii financiare pentru schimbarea sistemului de incalzire cu unul "verde". Poate ca pentru cetatenii olandezi aceste cheltuieli neprevazute nu reprezinta "o piatra de moara", asa ca Timmermans poate "sa ceara mult de la cetatenii lui" insa politicienii romani ar trebui sa ii explice acestuia (si altor "oficiali" ai Comisiei Europene) care este situatia propriilor cetateni si de ce situatia din Romania nun este comparabila cu cea din Olanda.
      • +11 (13 voturi)    
        eu o zic si o mai zic (Joi, 15 iulie 2021, 10:04)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui CetateanLogat

        masurile astea sunt doar pe spinarea cetatenilor...

        si mai trist e ca atata timp cat exista al de china sau sua nici macar nu o sa aiba vreun efect semnificativ asupra poluarii!
  • +41 (57 voturi)    
    Fara subventii, e imposibil de realizat ceva (Miercuri, 14 iulie 2021, 20:42)

    Cataleya [utilizator]

    La fel de bine poti sa ridici pretul benzinei la 10 euro litrul ca sa-i descurajezi pe oamenii saraci sa-si mai cumpere masini sau sa mai circule cu ele.
    Bravo,
    ai redus poluarea pt ca cei care au masini vor circula cu ele doar de 3 ori pe luna, cand se duc la spital.
    Scumpiri peste scumpiri, statul incaseaza dar investitia in "zona verde" nu se vede nicaieri.
    Eu dau si 10 euro pe litrul de benzina, daca alternativ imi oferi o instalatie solara pt casa la 5 mii de euro, nu la 30,000.
    Cine naiba sunt cei care decid ca gazul, curentul, carburantul sau orice alta materie prima trebuie scumpite?
    Cativa multimiliardari si cateva concerne internationale sprijinite de banci si de guverne.
    Imi scumpesti gazul si curentul la cote care ma duc in pragul saraciei, n-am ce face dar ma obligi sa incep sa fur lemne ca sa bag si eu ceva in soba .
    Daca nici aia nu se mai poate , ies in strada si tu imi dai lacimogene si bastoane pe spate.

    Mai departe - D-zeu cu mila.
    • +7 (15 voturi)    
      Lol (Miercuri, 14 iulie 2021, 22:37)

      HP [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Ai dreptate, cu exceptia costurilor pentru un sistem solar.

      Unul de tip off-grid, cu baterii cu tot (plus panouri, invertor, suporti si cabluri) e intre 4000-5000 euro (de 4-5 kwh), ai si oferta de la AFM cu Casa Verde, doar ca acolo nu ai baterii (e on-grid, tu esti prosumer), deci esti obligat sa ramai la mana ENEL pe timpul noptii sau cand e foarte innorat.

      In alta ordine de idei, cetatenii polueaza 10% din cat o fac jucatorii industriali, si pun pariu ca nimeni nu se va duce la Mercedes sau la Philips sa-i taxeze.
      • +8 (10 voturi)    
        E aberant sa incarci baterii pt cuptor (Joi, 15 iulie 2021, 0:30)

        jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui HP

        fier de calcat, A/C, masina de spalat, etc.
        Se pierde energie la redresor, apoi la invertor
        • -2 (2 voturi)    
          Daca te uiti la ... (Joi, 15 iulie 2021, 15:58)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

          ... pierderile pe reteaua de transport, nu e aberant sa incarci baterii pentru fierul de calcat. E eventual cam tot pe-acolo.
          • 0 (2 voturi)    
            Doar că e foarte scump sistemul (Vineri, 16 iulie 2021, 1:04)

            jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

            Și se defectează repede.
            Un UPS are sens pentru protecția datelor și continuarea muncii, plus că se întâmplă rar să pice curentul, dar să încarci și să descarci baterii zilnic le uzezi rapid și trebuie schimbate la câțiva ani.
            Mai degrabă economisești energie pornind boilerul când ai curent gratis. Etc
      • +6 (6 voturi)    
        casa verde?!` (Joi, 15 iulie 2021, 10:11)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui HP

        vezi raspunsuml mei despre casa verde

        pai asa e si cu masinile... toate taxele pentru masinile personale, desi altii polueaza mult mai mult...
        astea nu sunt masuri anti-poluare, sunt doar scumpiri in lant!
      • 0 (0 voturi)    
        Sa ii taxeze pentru ce? pe Merceds sau Phillips (Joi, 15 iulie 2021, 18:31)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui HP

        Marile industrii energofage sunt cele ale otelului, cimentului, chimice, etc nu cacareze gen auto sau electronice.
        Aa, uitasem de o industrie draga ecologistilor care consuma al naibii de multa energie, ce a a bio-etanolului, adica spirt cu alte cuvinte.
    • +5 (7 voturi)    
      solara in casa?! (Joi, 15 iulie 2021, 10:10)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      ahahahahaha

      eu incerc de 2 ani de zile sa intru in programul casa verde (ala cu celule ffotovoltaice).... concluziile

      - multi nervi cu actele care intarziau
      - platforma de inscriere a fost picata 1 sau 2 luni.
      statul a spus ca prelungeste valabilitatea actelor pe acea perioada dar nu a facut-o si oamenii au fost refuzati ca erau actele expirate
      - juma din firme nu raspund la telefon sau se pi*a pe tine
      - initial mi s-a refuzat dosarul pentur o greseala a lor (adica a statului), a fost acceptat la contestatie
      - fast forward cateva luni: singura firma importatoare a unor echipamente dosar de coruptie deci nu poti importa un echipament, programul e pa.
      - trebuie redepuse dosarele... am facut-o anu trecut...
      - inca astept...

      programul ala nu a dat 1 lei pana acum, desi sunt bani europeni.
      sansele sa se implementeze asa ceva sun extrem de mici in republica bananiera romania!


      In rest da, singurul lucru care o sa-l faca aceste masuri o sa fie sa aduca europa la sapa de lemn... in tinmp in care oricum o sa respiram aer poluat ca tari pretcum china sau rusia nu o sa se opreasca din poluat prea curand!
    • +1 (3 voturi)    
      Da' banii pt. subventii, de unde vin ? (Joi, 15 iulie 2021, 20:16)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Cresc undeva pe gardurile guvernelor ? Sau vin din tot felul de excrocherii financiare ca certificate verzi si taxa de cogenerare ? De taxe si impozite marite din motive ecologic-apocaliptice, sa nu mai amintesc.
  • +23 (57 voturi)    
    io (Miercuri, 14 iulie 2021, 20:49)

    gnd [utilizator]

    Sinuciderea Vestului a inceput si isi va atinge ritmul maxim in curand, urmand a se concluziona pana la sfarsitul decadei rezultand intr-o scadere masiva a nivelului de trai (prin scumpirea energiei care impacteaza toate aspectele vietii).
    Vestul a uitat ca ceea ce l-a facut sa fie "great" pana acum a fost piata libera si concurentiala, nu economia planificata. Piata libera a fost esenta successului si esenta esecului in comunism a fost planificarea centralizata si venita de sus care a demonstrat ca economiile planificate si in general ce vine impus "de sus" nu functioneaza, piata si concurenta trebuie lasate sa-si faca treaba.
    Romania ar face bine sa grabeasca inceperea exploatarii gazelor din Marea Neagra si extinderea retelelor de distributie astfel incat sa nu fie locuinta in tara care sa nu aiba conexiune la gaze daca isi doreste. Culmea, am polua mai putin atmosfera si am emite mai putin CO2 decat astazi cand toate satele Romaniei se incalzesc cu lemne, e suficient sa treci iarna prin orce sat sa vezi cum pluteste norul de fum. Ne salvam si padurile cu asta, putine lucruri sint mai destructive si mai putin eco decat arderea lemnului pentru incalzire, dar birocratii cu pantofi ascutiti de la Bruxelles il catalogheaza ca CO2 neutral ca vezi doamne emite ce a fost absorbit deja din atmosfera, aiurea bai asta presupune ca cineva il mai si planteaza la loc si ala absoarbe la loc abia peste cateva zeci de ani cand creste la maturitatea celui ars....niste incompetenti.
    • +28 (38 voturi)    
      problema e cu sinuciderea economica (Miercuri, 14 iulie 2021, 21:52)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui gnd

      Concomitenta cu cea a saracirii populatiei.
      Practic, prin cresterile deja asumate ale energiei aproape toate industriile grele vor fi expediat ein Asia( care deja domina sectorul) Sa vezi dilaila cand China iti va detine monopolul la fier forjat, ciment si zeci de mii de chimicale necesare. Deja 50% din productia mondiala e acolo, europenii se grabesc sa o trimita pe toata.
      UE, partea batrana, traieste in intr-o utopie post-istorica.
      • -8 (20 voturi)    
        Productie (Joi, 15 iulie 2021, 0:41)

        thatchme [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        sunt expediate în Asia producțiile grele neprofitabile.
        cele profitabile precum producția de metale înalt aliate a rămas peste tot în vest: Franța, Germania, Italia, Anglia.
        • 0 (0 voturi)    
          acele industrii au fost facute neprofitabile (Joi, 15 iulie 2021, 18:41)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

          Prin reglementari nu de catre piata.
          Ecologistii face legea de zeci de ani prin batrana UE nu de ieri de azi.
          Imi povestea un neamt care lucra la o mini-fabrica de produse chimice in Germania cum erau obligati sa trimita toata apa procesata cu cisternele zilnic la statia de tratare comunala. Asta desi aveau propria statie de tratare iar apa la iesirea din proces avea parametri mai buni decat cea la intrare. Si omul se concura cu chinezi pe care ii doare la basca de fineturi din astea. Si asta e poveste de finete.
          Exact de astia care au mai ramas in Europa vorbesc. Aliaje inalte, chimicale fine, etc. Exact astea vor fi fortate sa plece si ele in curand.
  • +6 (32 voturi)    
    Pai (Miercuri, 14 iulie 2021, 20:50)

    gigilu [utilizator]

    nu ziceati ca e incalzire globala? Ce ne mai trebuie incalzire in case? gata cu iernile, Groenlanda e libera de gheata conform predictiilor specialistului Al lui Gore, nu?Cetatenii trebuie sa plateasca pentru elucubratiile desteptilor care n-au decat planul sa faca din ce in ce mai multi bani pe spinarile lor.
    • -2 (4 voturi)    
      In Groenlanda ... (Joi, 15 iulie 2021, 16:11)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui gigilu

      ... gheata chiar se topeste in mod accelerat. Si iarna nu se mai formeaza la loc.

      Ce-i mai grav insa nu e ritmul in care se topeste, ci modul in care se topeste. Se formeaza balti la suprafata, care dupa doar cateva ore sapa un canal si se scurg la fundul calotei. De unde curg intre calota si sol pana la ocean.

      De ce-i periculos mecanismul asta: pe masura ce calota devine perforata de tot mai multe astfel de canale, devine tot mai putin rezistenta mecanic. Apa care curge intre calota si ocean constituie un strat lubrifiant. Asa ca la un moment dat n-o sa mai vedem doar o topire lenta si constanta a calotei de gheata din Groenlanda, ci o sa vedem cum se rup bucati masive de calota si-s duse de apa pe post de ghetari in larg.

      Ala va fi un fenomen care se va declansa brusc, si va duce la disparitia aproape completa a calotei intr-un timp relativ scurt, de ordinul a cativa ani. Consecinta va fi o crestere corespunzator de rapida a nivelului oceanului cu vreo 6-7 metri - asta daca nu se mai topesc si alte chestii intre timp, da' si de alea stim ca se topesc - pana atunci avem sanse bune sa dispara majoritatea rezervelor de gheata din muntii inalti ai lumii, gen Anzi, Rockies, Himalaya si Alpi. Si si-o gramada de gheata de la poli.
      • 0 (4 voturi)    
        ai inghitit carligul cu tot cu nada, fir. lanseta, (Joi, 15 iulie 2021, 18:49)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

        La povestea cu Groenlanda nu ma bag, dar te intreb cum naiba incep sa gaseasca arheologii prin Elvetia si zone in care se retrag ghetarii urme de activitatii umane care au stat adanc in gheata? Otzi e cel mai faimos exemplu dar mai sunt si altele. Cum de toti incalziristii baga sub pres ca aceiasi ghetari montani care acum se retrag pe la 1600-1800 avansau puternic si amenintau ba chiar radeau localitati de pe harta?
        Nu cumva avem de a face cu o miscare naturala? de vreme ce in mod clar ghetarii montani au crescut si s-au micsorat permanent la scara istorica?
        Pot sa iti aduc mainte de predictiile din 1980? ca pana in 2000 Anglia nu va mai sti ce e aia zapada> Sau ca zapezile de pe Kilimanjaro vor disparea?
        Hai sa bem o bere rece! si sa ne racorim creierele.
        PS pardon berea are CO2, sa eliminam CO2-ul din bere ca e poluant.
      • 0 (2 voturi)    
        Iti recomand (Joi, 15 iulie 2021, 22:18)

        gigilu [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

        cu deosebita cadura sa urmaresti filmul documentar al lui Michael Moore "Planet of the humans" care i-a enervat asa de tare pe prietenii lu' greta bioenergeta ca l-au interzis pe youtube si au scos fumuri pe urechi. Acum poti sa-l vezi. Abordeaza si subiectul masinilor electrice ca sa fim in ton cu tema actuala.Acuma sa nu crezi ca Moore e de dreapta ori asa ceva. Nu , e marxist convins dar probabil ca l-a suparat cineva asa de rau incat s-a hoarat sa scoata cateva schelete din debaraua energiei verzi si sa faca filmul.
  • -5 (15 voturi)    
    Analfabeți funcționali (Miercuri, 14 iulie 2021, 20:57)

    oldman_boy [utilizator]

    la orice nivel găsești.
    A spune cifre în loc de numere este ca și cum -i spune că eu aici folosesc litere, nu cuvinte.
  • +34 (46 voturi)    
    Haideți băieți că nația e deja antrenată! (Miercuri, 14 iulie 2021, 21:05)

    Amerlocu [utilizator]

    Întrebați-i pe părinii și buncii voștri cum au supraviețuit pe vremea cizmarului cu caloriferele cu țurțuri iarna și cu rația de 30 de litri de benzină pe lună și apă caldă o oră pe săptămână. :)

    Urmează să vă mai pună la dietă forțată (ca să scadă emisiile de metan) cu alimente raționalizate și carne sintetică. :) Curentul a început deja să se aia, deci ați prins ideea. Pe măsură ce se desăvârșește planul climatic se va lua și mai des până ce o să vă învățați să nu-i simțiț lipsa!

    În rest, vă urez noi și noi succese în desăvârșirea societății progresiste multilateral dezvoltate și înaintarea în zbor spre iepoca de piatră...
    • -22 (32 voturi)    
      :) (Miercuri, 14 iulie 2021, 21:26)

      /./ [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

      Si dc totusi ce zic oamenii aia de stiinta se adevereste rezultatul va fi ca o sa ardem toti ca sobolanii ca alta planeta nu avem in zona.Dar da, romanul daca are de ales intre a plati energia cu 50% mai mult si posibilitatea de a arde el si copiii lui ca niste sobolani o sa aleaga varianta 2 ca deh el s-a nascut cu curul in masina.
      • +4 (18 voturi)    
        te-ai nascut prin zona paralelei 45 nu? (Miercuri, 14 iulie 2021, 22:33)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui /./

        Dupa tine oamenii nu traiesc decat in zone cu anotimpuri si cu temperatura cunoscuta de tine?
        Afla ca oameni traiesc de la zone cu temperaturi uzuale de 40 si pana 0-5 grade. Am uitat sa spun ca la aia cu 40 grade ziua pot fi si 0 noaptea. In colibe de lut, fara saci de dormit de puf de gasca polara de 500 de euro.
        Ai inteles problema cu arsul ca sobolanii? In Sahara diferenta zi-noapte e de 40 de grade, la noi citez meteoblue in secunda asta 15 grade intre minim si maxim.
        • -5 (17 voturi)    
          :) (Joi, 15 iulie 2021, 0:00)

          /./ [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

          Si ce agricultura crezi tu ca faci la 40 grade ziua si 0 grade noaptea.Crezi ca agricultura aia ar hrani macar 1% din populatia de azi?Ma indoiesc.
          • +1 (1 vot)    
            Gogule, ala e exemplul din desert (Joi, 15 iulie 2021, 18:56)

            AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui /./

            Si da, am vazut in Maroc agricultura la 2500metri, ziua 35-40, noaptea 0-5.
            De subzistenta, dar agricultura.
            Daca tu presupui ca tot pamantul va deveni o imensa Sahara mai studiaza fizica.
            Mai exact mecanismul propus de incalziristi este ca CO2 este doar triggerul, catalizatorul. Adica co2-ul provoaca o incalzire mica, apa din oceane se evapora mai mult, mai multi vapori de apa, mai multi nori, mai multi nori, efect de sera.
            Numai ca intr-o sera e cald si umed, nu cald si uscat!
            Ca sa nu mai zicem ca inca stiinta nu are un mecanism perfect documentat al formarii norilor, ca sa nu mai zicem ca norii in sine micsoreaza radiatia solara directa, etc.
            PS stii ca Sahara s-a micsorat in ultimii 30 de ani? Sahelul mai exact, unde avansa puternic acum 50 de ani a reversat trendul. Se inverzeste.
        • -1 (1 vot)    
          Nu vorbim de 50 de grade (Joi, 15 iulie 2021, 16:20)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

          Vorbim de zone in care ziua ai maxime de peste 70 de grade la umbra, in jurul ecuatorului, cu temperaturi ale solului de peste 100, si -20 sau mai jos in partile nordice ale Europei tot anul, inclusiv ziua.

          Pe ce se bazeaza tot sistemul termodinamic care face ca majoritatea suprafetei pamantului sa fie propice pentru viata e transfer masiv de caldura, non-stop, din zone calde in zone reci. Transferul asta se face de curenti marini si aerieni mari, care acopera ambele emisfere.

          Care-i pericolul cu schimbarile climatice - si nu-i unul ipotetic, efecte masurabile deja se manifesta deja - e ca respectivii curenti sa se opreasca, sau macar aproape opreasca. In momentul ala, transferul de caldura devine neglijabil. Si-atunci ai cuptor la ecuator si calota polara pana-n Alpi, cu o bucatica de margine nordica a Mediteranei inca locuibila. Unde crezi ca ingramadesti 800 de milioane de europeni (nu doar pe aia din UE) si inca cateva sute de milioane din Africa de Nord pe fasia aia? Din ce-i hranesti?
          • +2 (4 voturi)    
            aia se cheama fix era glaciara (Joi, 15 iulie 2021, 19:02)

            AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

            A mai fost pe vremea cand nu aveam motor de 2 litri si o sa fie din nou cat de curand la scara istorica.
            Si poti sa imi explici de ce europenii, in loc sa se pregateasca de o iarna urata insista sa se incalzeasca de la soare si vant?
            Stii, in momentul asta oamenii traiesc de la Cercul Polar pana la Ecuator, explica-i unui eschimos ca generatorul pe motorina e cah si da-i o eoliana sau un panou solar.
            Si spune-i unui senegalez ca gatitul mancarii la foc de balega uscata de vaca e top of art, carbunele e daunator rau.
    • +5 (15 voturi)    
      Amerlocule, ai mare dreptate (Miercuri, 14 iulie 2021, 21:58)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

      Numai ca aveti grija si acolo peste ocean.
      Deja si la voi impute treaba si culmea 90% din porcaria cu incalzirea globala e girata de NASA & Co.
      Mai exact US exporta la greu bullshit iar presedintia lui Trump nu a fost suficienta.
      Stiu ca votul tau e doar unul singur asa cum e si al meu dar ultima ta fraza a fost gratuita!
  • -20 (36 voturi)    
    Este vorba de o tranziţie (Miercuri, 14 iulie 2021, 21:20)

    Ed___ [utilizator]

    Oamenii o să circule cu maşini electrice, cei care aveau maşini noi, tot noi electrice o să aibe

    Cei care au maşini SH, o să aibă maşini SH dar electrice

    Încălzirea caselor nu se va mai face cu gaz metan ci cu pompe de căldură, deci pe electricitate.

    Lăsând la o parte preţul mare (astăzi) al pompelor de căldură, preţul în lei de încălzire pe perioada iernii - deja ieşi mai ieftin cu pompă de căldură decât gaz metan.

    Pentru stat, firme, trebuie să producă curentul din energie solară şi eoliană, sau nucleară, hidro şi nu din termocentrale.

    Nimic rău, oricum este mai ieftin deja să produci energie solară sau eoliană decât din cărbune!! Fără nicio subvenţie!

    Viitorul este foarte ok şi nu vă speriaţi degeaba.
    • +5 (9 voturi)    
      visatorule (Joi, 15 iulie 2021, 10:11)

      autan [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

      Tu nu ai bani de pensii si contruiesti 20km de retea de incalzire pe an in Bucuresti, barajele de pe vremea lui nea Nicu stau sa cada si visezi pompe de caldura.
      Stai prea mult pe cleantechnica. Amintiti-va in ce tara traiti si cati bani are tara asta de fapt.
      E minunat ce scrie pe net, tehnologia e minunata dar RO nu e stat care sa fie in rand cu tarile care fac tranzitia verde acum.
      Cei 10.000 subventie la masini electrice vor disparea ca prin farmec cand cererea va fi mare. Pica curentul de la aparatele conditionate acum, cine va moderniza reteaua sa sustina sute de mii de masini electrice? Nu ai curent stabil in multe localitati, duci tu niste stalpi pana in 2030?
      Eu zic ca abia facem inca 2-3 centuri pana atunci.
    • +3 (7 voturi)    
      aham (Joi, 15 iulie 2021, 10:15)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

      1 - masina electrica e ceva porcesc de scump si cu multe dezavantaje
      2 - masina electrica poate polua mai mult decat aia pe benzina euro 6 daca mergi, ca mine, pana in 10k km/an
      3 - o sa se inlocuiasca masinile plebilor, care o sa dea bani din buzunar si titurile o sa fie tot pe motorina (Deci tot poluare), pentru ca nu poti sa ai 10 tone de baterii ca sa fie electric!

      incalzirea cu electricitate e scumpa. m-am interesat pentru ca maa batea gandul!
      si totul revine la acelasi lucru da o vom rezolva, dar cu niste cheltuieli enorme, care vor saraci populatia!
  • +22 (32 voturi)    
    Mda (Miercuri, 14 iulie 2021, 21:46)

    Luk [utilizator]

    Ambitia prostului e sa piarda toata lumea. Prea multa lume prosta la varful UE, dar asta se rezolva usor.
  • +27 (31 voturi)    
    taxa pe centrala de apartament (Miercuri, 14 iulie 2021, 21:52)

    albastru de Romania [utilizator]

    sa vedeti atunci distractie...
    • +22 (28 voturi)    
      hai sa zicem ca eu la tara revin pe lemne (Miercuri, 14 iulie 2021, 22:44)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui albastru de Romania

      Dupa ce am asteptat 10 ani reteaua de gaze.
      Dar ce fac cei din orase? trec toti pe electric? pe care retea? pentru o plita nenorocita a trebuit sa trag cablu de 4mm , ce se intampla cand un bloc intreg trece pe electric? Ce se intampla cand un cartier intreg trece pe electric?
      Nici macar aia din Vest nu au retele capabile sa preia sarcina energetica!
      • -8 (16 voturi)    
        crede-ma ca au (Joi, 15 iulie 2021, 0:48)

        thatchme [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        exista o mare varietate de surse de energie în vest. sunt cartiere întregi , blocuri încălzite electric cu tarife mai ieftine noaptea. se încălzesc caloriferele noaptea și dau caldura 18-20 ore .
        • +3 (7 voturi)    
          unde ai gasit tu calorifer (Joi, 15 iulie 2021, 8:56)

          GNG [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

          care dupa ce este oprita alimentarea cu apa calda el continua sa furnizeze caldura 18-20 ore? Cred ca ai vrut sa spui 2 ore max, dupa 4 ore nici nu stii daca a fost cald candva.
        • 0 (0 voturi)    
          In vest? (Joi, 15 iulie 2021, 19:16)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

          Pai si noi suntem in Vest fata de Rusia sau Pakistan.
          Hai sa ne lamurim, vestul Europei e mai bine pregatit la nivel de retele de electricitate decat estul UE. Dar chiar si la ei in clipa cand dublezi pretul energiei si adaugi milioane de masini care vor trebui incarcate noapte de noapte va fi o tragedie.
          Ce sunt alea, multiple surse de energie? Germania, care e campioana absoluta la capitolul asta are 44% din surse regenerabile si anume, wind offshore si onshore, solar,biomasa, hydro(ma mir ca au inclus-o) si altele doar 1%
          Stii care pretul kwh in Germania? Ce ar fi sa devina peste noapte la fel si la noi?
          De faptul ca nemtii vor sa ii oblige pe polonezi sa ia energie eoliana de la ei cand au surplus ca apoi sa le dea energie din carbune cand cade vantul stii? De black-out-uri ai auzit? De debalansarea retelei?
  • +17 (27 voturi)    
    Paradoxul "eco" (Miercuri, 14 iulie 2021, 23:26)

    Cataleya [utilizator]

    Chiar daca, utopic vorbind, salariul minim in Romania ar deveni de maine 5000 euro pe luna, tot nu se justifica cresterea preturilor la anumite produse.
    Mai ales cand vezi ca, ieri, pretul barilului de petrol era 1 leu, astazi e 75 de bani, iar maine 3 lei.
    Ce faceti oameni buni?
    Inteleg ca petrolul devine tot mai scump pt ca e tot mai putin, dar chiar asa, de la o zi la alta?.
    De ce un an de zile e ieftin, urmatorul an e scump si peste 3 ani e iar ieftin...?
    Trage Musk un pârtz la TV si scade pretul unei actiuni Tesla cu 30%? Pierderi de miliarde...
    Se imbolnaveste un oarecare sultan arab si se dubleaza pretul la petrol? Castiguri de miliarde.
    Mai face Erdogan o declaratie tampita si rosiile turcesti ajung la 30 de lei kg?
    Se enerveaza Putin si nu mai exista sampanie decat aia facuta in Rusia?
    Cand auzi ca, peste noapte, nu stiu care actionar la bursa din Frankfurt sau New York a pierdut sau a castigat 10 miliarde de dolari te ia cu frisoane.
    Eu forez dupa petrol, cultiv rosii, plantez cartofi sau sparanghel si la mine nu se intampla nimic in afara de faptul ca lucrez tot mai mult in pierdere.
    Cum naiba castiga altii miliarde de pe urma muncii mele cand eu de 30 de ani lucrez in deficit sau abia ma tin pe picioare dpdv financiar?

    Acum vin astia sa explice ca daca vrem energie regenerabila, in urmatorii 30 de ani trebuie sa platim mult mai mult pe gaz, curent si apa.
    Ca energia aia "verde" e numai pe hartie.
    • -10 (14 voturi)    
      ehh e complex (Joi, 15 iulie 2021, 0:50)

      thatchme [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      dar se poate înțelege ușor ușor în timp.
      • +2 (2 voturi)    
        asta speram si noi, ca o sa intelegi in timp (Joi, 15 iulie 2021, 19:17)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui thatchme

        Cum e cu economia si viata reala.
  • -2 (4 voturi)    
    Pierdeti timpul certandu-va (Joi, 15 iulie 2021, 5:31)

    Kojax [utilizator]

    Bai dar voi chiar nu intelegeti ca o sa pice tot ecosistemul.
    Chinezii anihileaza orice speranta avem, nu doar ei dar ei nu inteleg nimic ca sunt niste idioti beti de putere.
    Si de ce stati si va certati aici ca sa va descarcati?
    Nu rezolvati nimic certandu-va pe sectiunea de comentarii a unui site.
    Se pierde energia cu care puteti face efectiv ceva pe aceasta planeta.
    Romanii sunt prosti, needucati, dar asa e majoritatea planetei asa ca lasati ura pe UE, pe neam, pe toate cele.
    • +1 (1 vot)    
      Pai (Joi, 15 iulie 2021, 10:31)

      autan [utilizator] i-a raspuns lui Kojax

      Fa tu, cine te opreste, schimba Romania si planeta si chinezii.
    • +2 (6 voturi)    
      si ce rezolvam?! (Joi, 15 iulie 2021, 10:38)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Kojax

      atata timpo cat china nu da 2 parale pe incalzirea globala toata maruripe pentru planeta sunt nule!

      noi ajungem la sapa de lemn si ne distrugem economia si aia cresc si mai mult! si ghici ce?! planeta se distruge in continuare ca degeaba nu mai polueaza europeanu daca o fac toti ceilalti!
      • -1 (1 vot)    
        Daca toata comunitatea internationala ... (Joi, 15 iulie 2021, 16:26)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        ... incepe sa puna presiune pe China, China n-are incotro si se adapteaza. In momentul de fata, tot vestul SUA e afectat de-o seceta cumplita, si peste asta se suprapune si-un val masiv de caldura - ce-i la noi e pistol cu apa. Daca le zici alora ca de vina-s chinezii, nici nu mai tre' sa atace China Taiwanul ca sa se declanseze al treilea razboi mondial. Asa ca cata vreme SUA si UE chiar se hotarasc sa faca ceva, cam tot globul se va da pe brazda, mai ales ca in fapt presiune pentru a lua masuri impotriva schimbarilor climatice exista si-n alte parti de lume - gen Japonia, Corea de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Filipine sau Indonezia - statele cu multe insule sufera deja simtitor ca urmare a schimbarilor climatice. Cresterea temperaturii oceanelor, chiar daca infima, duce la schimbarea semnificativa a aciditatii, si aia omoara pesti. Chestie care duce la foamete in comunitati de pescari.
        • -1 (1 vot)    
          In Vestul SUA au fost secete dinainte sa se (Joi, 15 iulie 2021, 19:21)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

          Numeasca asa, dinainte sa ajunga primii asiatici acolo prin Stramtoarea Behring.
          Or fi fost de vina chinezii? sau SUV-urile de 6 litri americane?
          Daca imi explici cu cuvintele tale mecanismul prin care cresterea infima a temperaturii oceanelor duce la o schimbare semnificativa a aciditatii te propun la premiul Nobel. Stiu e o lege simpla de aplicat in eprubeta numai ca vreau sa aud explicatia ta.
          • 0 (0 voturi)    
            Grele chestiile științifice ... (Vineri, 16 iulie 2021, 6:30)

            Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            Concentrația de bioxid de carbon în apă oceanelor crește neliniar cu temperatura - pH-ul variază liniar, dar pH-ul e logaritm din concentrația ionilor de hidrogen, adică aciditatea variază exponențial cu temperatura.

            Secetă în California e în fiecare an. Da' nu ca acuma. Ca acuma n-a fost secetă de când se fac măsurători meteo pe-acolo. Și-s șanse bune ca situația să fie tot mai nasoală de la an la an. Apa, pe timpul verii, în California, venea până acu' ceva vreme din zăpada care se topea în munți. Problema e că mai nou mai mult plouă decât ninge, iarna, în munții din care-și trage California apa. Ploaia, în loc să se depună și să se descarce treptat, o ia toată la vale destul de repede după ce pică. Aia lasă California fără apă peste vară. Fenomenul e evident, nu e speculație, îl constată pe pielea lor toți fermierii din zonă - tot mai puține dintre terenurile lor pot fi cultivate.
  • +10 (14 voturi)    
    efort global (Joi, 15 iulie 2021, 9:34)

    of of [utilizator]

    Celelalte continente/ grupări geo-ecoomice ce fac? SUA, Asia etc se dezvoltă bine-mersi cu combustibili fosili și nu-și agresează economic populația cu ținte de reciclare, pe când noi europenii suntem mai cu moț...
    Până nu va fi un efort global, cam degeaba... Oricum, un european poluează mai puțin decât un american, noi nu mergem cu SUV-ul peste tot, locuim în orașe nu în suburbii și folosim transportul în comun, avem cultura reciclării etc.
  • +8 (14 voturi)    
    mda (Joi, 15 iulie 2021, 9:59)

    liviu_ [utilizator]

    tot ce va realiza UE e sa creeze si mai multa dezbinare intre state si sa-si saraceasca populatia!

    economie va ramane mult in urma pentru ca exista tari precum china, india sau sua care nu dau 2 parale pe schimbarile climatice!

    de asemenea din cauza punctului de mai sus impactul acestor masuri o sa fie unul nesemnificativ!

    Daca nu exista un plan GLOBAL, ceea ce face o mica parte din tari este sortit esecului!
  • +3 (5 voturi)    
    oh nu (Joi, 15 iulie 2021, 10:52)

    Point [utilizator]

    iar retarverzii astia?bleah,ma duc sa beau o bere scoasa din frigiderul care merge pe motorina,scapa freon la greu
    apoi tai o pdure cu drujba care scapa ulei si fac un foc urias,stropit la greu cu benzina.
    unndeeee o sa arunc toate bateriile ale eco si mai ales nepoluante,facute din eterium,si mai ales binefacatoare pt solul si apa planetei.
  • +2 (6 voturi)    
    Fiecare tara are clima ei. UE nu poate generaliza (Joi, 15 iulie 2021, 11:58)

    D-or [utilizator]

    Fiecare tara are clima si relieful ei si trebuie tinut cont de extreme, nu de medie. Noi avem, in general, cite o iarna geroasa la 7-8 ani.

    Nici macar in aceeasi tara nu e la fel.

    Nu se poate impune aceeasi taxa pentru unul de la Miercurea Ciuc cu unul de la Constanta sau Roma.

    Ce vina are cel din Miercurea Ciuc sau Joseni dupa ce ca si asa, plateste inzecit pe caldura?
  • 0 (2 voturi)    
    Schimbarea este ireversibila (Joi, 15 iulie 2021, 14:21)

    iolea [utilizator]

    Oricat latra Big OIl si slugile lor.
  • +1 (3 voturi)    
    Votul meu (Joi, 15 iulie 2021, 18:05)

    Tescovin [utilizator]

    Orice partid care vine și spune direct că va face tot posibilul să demanteleze idioțenia asta va avea votul meu. Nu mă interesează dacă partidul se numește PSD, USR, AUR, CUPRU, MAGNEZIU sau BERILIU.
  • +1 (1 vot)    
    da, i-am auzit aseara (Vineri, 16 iulie 2021, 7:36)

    mongolul [utilizator]

    la tv.; nu stiu cum, o vor face, dar vor eradica poluarea in Europa....(?!!!)
    Au ajuns la mentalitatea Gretei.
    Ba mai ameninta ca daca nu se va face asa ceva, copiisi nepotii nostri se vor bate pentru apa si nu mai stiu ce. In Europa e apa suficienta. Si in Rusia, americi. China sta prost cu asta si aia chiar se vor bate pentru spatiu vital.... Indiferent ce vom face noi.
    Si daca Europa va fi verde, ce folos, daca restul lumii va polua? Vor renunta la vaci, oi, orezarii?
    RIDICOLI!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by