[P] Protecția mediului începe de la gesturile mici. Cinci pași pentru a reduce consumul de energie la birou

de     Smile Media
Marţi, 31 august 2021, 10:13 Economie | Energie


Reducerea consumului de energie la birou
Foto: Unsplash.com
​Un număr din ce în ce mai mare de angajați din România și din întreaga lume își exprimă deschis interesul față de problemele de mediu și solicită acțiuni din partea persoanelor responsabile. Însă, dincolo de acțiunile care cad în sarcina factorilor de decizie, fiecare angajat în parte poate face ceva concret pentru reducerea consumului de energie din companii, cu impact direct asupra mediului. Pentru o listă de sfaturi în acest sens am apelat la unul dintre principalii furnizori privați de energie, MET Romania Energy, firmă care are în ofertă și servicii de consiliere pentru eficientizarea consumului de energie.

Dispozitivele electronice folosite în companii generează cel mai mare consum de energie în clădirile de birouri. Închiderea acestora la finalul programului este un gest mic, dar care poate genera economii importante, mai ales în companiile cu mulți angajați. Măsura este recomandată în cazul în care angajații utilizează preponderent laptopuri, lăsate de obicei în stand-by. De altfel, mai multe dispozitive pot fi închise complet în afara orelor de program. Dincolo de acțiunile individuale pe care le pot lua angajații, aceștia pot contribui și la schimbarea culturii unei companii solicitând direct superiorilor adoptarea unor măsuri în acest sens.

Profită de avantajele digitalizării


Digitalizarea oferă avantaje importante companiilor, indiferent de domeniul de activitate. Printre altele, permite reducerea gradului de utilizare sau eliminarea importanței unor dispozitive esențiale în trecut. De exemplu, imprimantele au un impact important asupra mediului prin energia consumată, cantitatea de hârtie sau consumabilele folosite. Dacă sunteți interesați de protecția mediului, încercați să folosiți acest dispozitiv doar atunci când este absolut necesar. De cele mai multe ori, există alternative digitale. Există chiar companii care au eliminat parțial sau complet utilizarea hârtiei și folosesc alternative digitale.

Importanța senzorilor și echipamentelor automatizate


Consumul excesiv de energie poate fi eliminat și automatizarea unor procese. Senzorii de mișcare conectați la sistemul de iluminat sunt un bun exemplu în acest sens. O cantitate importantă de energie în companii este consumată inutil din cauza unor becuri lăsate deschise, uneori chiar și peste noapte. Un alt echipament pentru automatizarea unor procese este termostatul care permite pornirea centralei termice sau a aparatului de aer condiționat doar atunci când este cu adevărat necesar. De asemenea, furnizori precum MET Romania Energy oferă clienților contoare inteligente care permit urmărirea și analizarea consumului companiilor în timp real, precum și luarea unor măsuri adecvate.

Auditul energetic


Companiile din România trebuie să comande un audit energetic la fiecare patru ani. Această măsură poate oferi date relevante despre factori care influențează direct consumul de energie. Angajații pot, la rândul lor, să solicite companiilor înlocuirea unor echipamente energofage cu unele mai performante. Simpla înlocuire a sistemului de iluminat sau a unei ferestre care nu se închide bine poate avea un impact important.

Utilizarea energiei din surse regenerabile


Pentru a consuma energie din surse regenerabile nu este nevoie, neapărat, să montați panouri solare pe clădire, cu toate că și această măsură poate fi luată în considerare. Acum companiile pot solicita furnizorului de electricitate ca energia din surse regenerabile să dețină o pondere mai mare în mixul oferit. Managerii pot informa angajații despre aceste aspecte. De asemenea, angajatorii pot solicita date de acest tip, dar și adoptarea unor măsuri pentru diminuarea cantității de energie produsă de combustibili fosili. Exprimați-vă interesul pentru energie din surse verzi șefilor direcți sau furnizorilor de electricitate.

Rolul colaborării


Putem contribui mult la protecția mediului și printr-o intensificare a colaborării între angajați, chiar și pentru activități simple, cum ar fi prepararea ceaiului sau cafelei. Este preferabil să îți întrebi colegii dacă mai vrea cineva o cafea înainte de a încălzi un vas cu apă, decât să porniți un termos sau un aragaz la fiecare zece minute. Colaborarea poate viza și soluțiile de transport folosite. Conceptul de ride sharing tocmai asta vizează: identificarea unor soluții care să permită folosirea unui număr mai mic de mașini în trafic. Poți oricând lua un coleg cu mașina sau chiar taxiul, dacă destinațiile sunt comune sau apropiate.

MET Group este o companie energetică integrată, cu activități pe piețele gazelor naturale și a energiei electrice, cu prezență prin subsidiare în 14 țări și pe 24 de piețe naționale de gaze. MET este deținut în procent de 80% de angajați din companie, 20% din acțiuni aparținând Keppel Corporation. În România, compania este unul dintre cei mai importanți furnizori privați de energie și primul furnizor care a obținut de la TUV Rheinland certificarea internațională NaturePower, care atestă capacitatea de a oferi consumatorilor 100% energie regenerabilă, cu amprentă zero de CO2.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1495 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by