Autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Germania a declarat marți că a suspendat procesul de certificare pentru gazoductul Nord Stream 2, destinat pompării gazului rusesc, și a precizat că respectivul consorțiu cu sediul în Elveția trebuie să înființeze o companie conform legislației germane pentru a obține o licență de operare, transmite Reuters.

Nord Stream 2Foto: Nord Stream 2

Gazoductul s-a confruntat cu opoziția Statelor Unite și a unor state europene, care spun că va face ca Europa să fie prea dependentă de gazul rusesc, deși creșterea prețurilor la gaz în Europa a generat apeluri pentru mai multe livrări rusești.

Autoritatea de reglementare, Bundesnetzagentur, a spus că firma elvețiană a decis să nu se transforme într-o companie germană, dar a înființat o filială pentru a se ocupa de secțiunea conductei de pe teritoriul Germaniei.

Germania pune condiții pentru Nord Stream 2

"O certificare pentru operarea Nord Stream 2 va fi luată în considerare doar după ce operatorul va fi organizat într-o formă juridică conformă cu legislația germană", a precizat autoritatea de reglementare.

Autoritatea de reglementare a spus că va evalua cererea companiei doar după un transfer al activelor majore și al bugetelor pentru plata personalului către filiala germană.

Odată îndeplinite aceste condiții prealabile, autoritatea de reglementare a precizat că ar putea continua să evalueze solicitarea până la începutul lunii ianuarie.

Nord Stream 2 a confirmat că a fost notificată de către autoritatea de reglementare, dar a adăugat: "Nu suntem în măsură să comentăm detaliile procedurii, posibila sa durată și impactul asupra momentului de începere a operațiunilor conductei."

Ucraina se bucură

Companiile ucrainene de gaze Naftogaz și GTSOU au fost notificate luni că vor fi incluse în procedura germană de certificare a gazoductului.

Ucraina se opune gazoductului și va pierde venituri dacă gazul din Rusia va ocoli conductele de pe teritoriul ucrainean.

Șeful companiei energetice ucrainene Naftogaz a salutat decizia autorității germane de reglementare de a suspenda certificarea.

Liderul rus Vladimir Putin a promis luna trecută că țara sa va începe să livreze rapid gaze prin Nord Stream 2 imediat ce autoritățile germane aprobă gazoductul.

Consorțiul care operează gazoductul a informat pe 18 octombrie că prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu "gaz tehnic", în așteptarea aprobării germane ce i-ar permite să înceapă vânzarea de gaze naturale către Europa.