Exploatarea rezervelor strategice de petrol este o „inițiativă majoră” care va „face o diferență” la prețurile la benzină, care au crescut, a asigurat Joe Biden marți de la Casa Albă, citat de AFP.

Joe Biden, discurs la Casa AlbaFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Va dura timp, dar în curând ar trebui să vedeți că prețul benzinei scade”, a spus președintele SUA.

Într-o alianță de circumstanțe fără precedent, Statele Unite și alte țări își vor folosi rezervele strategice de petrol pentru a încerca să scadă prețul aurului negru.

Statele Unite vor elibera 50 de milioane de barili de ţiţei din rezervele strategice, într-o mişcare coordonată cu ţări între care se află China, Japonia şi Marea Britanie, pentru a tempera creşterea preţurilor, a anunţat marţi Casa Albă, transmite Reuters.

Petrolul respectiv va intra pe piaţă din a doua jumătate a lunii decembrie. Eliberarea de petrol din rezervele strategice americane va fi sub formă de împrumut sau de vânzare şi va avea loc în tandem cu măsuri similare luate de China, India, Coreea de Sud, Japonia şi Marea Britanie, au declarat oficiali de la Casa Albă.

Aceştia au subliniat că este pentru prima oară când Statele Unite îşi coordonează acest tip de măsuri cu unele dintre cei mai mari consumatori de petrol.

”Preşedintele este pregătit să ia măsuri suplimentare, dacă vor fi necesare, şi este pregătit să se folosească de toate prerogativele sale şi să lucreze în colaborare cu restul lumii pentru menţinerea unui oferte adecvate, pe măsură ce ieşim din pandemie, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, citează News.