​Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți noi măsuri pentru protejarea cetățenilor si firmelor împotriva creșterii facturilor la energie. Pentru facturile de acum, până la refacerea calculelor de către furnizori, acestea nu vor avea penalități. De asemenea, schema de sprijin se va prelungi și după 1 aprilie, a precizat șeful Guvernului.

Nicolae CiucaFoto: Facebook/ Guvernul Romaniei

  • "Pentru garantarea eficientei măsurilor de protecție a cetățenilor consumatori casnici urmează a fi refăcute facturile care nu au respectat plafoanele reglementate. Până la refacerea calculelor de către furnizori aceste categorii de facturi nu vor fi purtătoare de penalități.
  • De la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 kWh vor beneficia de o nouă schemă de protecție care va include TVA redus la 5% precum si compensarea certificatului verde și a bonusului de cogenerare pentru consum.
  • Vom reduce costul energiei electrice la consumator prin compensarea bonusului de cogenerare și contravaloarea certificatelor verzi.
  • Vom elabora o schemă de sprijin și pentru gaze naturale.", a declarat marți premierul Ciucă.

Premierul a spus că în domeniul sectorului agricol și al industriei alimentare, măsurile de sprijin vor fi lansate la 1 februarie și vor fi menținute active până la data de 1 iulie.

  • "Analizăm totodată la nivelul Guvernului introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri începând cu 1 aprilie. Vom prezenta toate aceste măsuri în următoarea ședință a Coaliției.", a mai precizat premierul Nicolae Ciucă.

Premierul a făcut aceste declarații la capătul unei ședințe cu miniștrii Finanțelor, Energiei, Agriculturii, Antreprenoriatului și Turismului, Mediului și cu președintele ANRE pentru a stabili noi măsuri de protejare a populației și firmelor de efectele creșterii prețurilor la energie.

Ministrul Energiei a declarat luni că unii furnizori au greşit că au emis facturi către oameni fără compensare, fără plafonare

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat luni, 10 ianuarie, la Realitatea TV că există numeroşi furnizori de energie care au emis facturi către clienţi ignorând legea care stabileşte plafonarea de preţ şi compensări pentru facturi, el susţinând că s-a aflat personal în situaţia de a primi o factură cu tarif necompensat şi neplafonat. Ministrul le recomandă celor care constată că au astfel de facturi să nu le plătească şi să ceară furnizorului recalcularea, iar în caz contrar să se adreseze Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, potrivit News.ro.

  • "Da, furnizorii au greşit şi au greşit că au emis facturi către oameni, unii dintre ei, să zicem, fără compensare, fără plafonare. Un mare furnizor până astăzi a dat drumul la facturi fără să aplice legea. Abia astăzi şi probabil în urma controlului declanşat de către Autoritatea de Protecţia Consumatorului, solicitat de mine săptămâna trecută, pentru a verifica la absolut toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale dacă aplică legea (...) şi eu am primit factură de la acel furnizor necompensată şi neplafonată, abia în urma acestui control care a pornit şi avansează au început să emită facturi.
  • Toţi au dat, să zicem aşa, în ghilimele, vina pe faptul că a trebuit să-şi adapteze programele informatice. Atât de greu să fie să-ţi adaptezi un program informatic pentru a face nişte scăderi, înmulţiri, împărţiri? Până la urmă lucrurile sunt simple”, a afirmat ministrul Energiei la Realitatea Plus.

El a făcut un apel către furnizori "să-şi revină şi să dea drumul la facturile recorectate", susţinând că există încă furnizori mici, care lucrează mai ales în mediul rural, care nu aplică plafonul şi compensarea.

Virgil Popescu a arătat că crede că din informaţiile pe care le are, de luni, 10 decembrie, şi ultimul furnizor şi-a adaptat sistemul informatic pentru emiterea facturilor conform legislaţiei care prevede plafonare şi compensare.

El a spus că "un furnizor care nu are foarte mulţi clienţi, dar un furnizor cu foarte mare potenţial" a respectat legea, el spunând că se referă la Hidroelectrica.

Ministrul le-a recomandat consumatorilor care constată că furnizorii nu au respectat legea atunci când au emis facturile să nu le plătească înainte de a regla situaţia.

"Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bună voie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului”, a explicat ministrul.