​Acuzată că nu a intervenit la timp pentru a preveni scandalul facturilor eronate la energie și gaze, declanșat încă de la finalul anului trecut, ANRE vrea să înceapă în perioada următoare o amplă campanie media pe TV, online și social media, contract estimat la 3 milioane de lei (600.000 de euro). Scopul declarat - atât o mai bună informare a românilor despre drepturile lor, despre cum se citesc facturile ori cum se schimba furnizorul, dar și pentru creșterea încrederii în ANRE și în instrumentele sale de informare. Vezi în articol cum ar trebui să decurga campania.

Factura energieFoto: Guliver/GettyImages via Digi24

Autoritatea națională de reglementare în domeniul energiei electrice (ANRE) a lansat vineri, 4 febraurie, o licitație deschisă pentru desfăşurarea unei campanii media "de educare şi informare a consumatorilor finali de energie electrică şi gaze naturale cu privire la drepturile lor, producţie materiale de promovare şi difuzare în mass-media audiovizuală, mediul on-line și social media", arată datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Scopul declarat al campaniei: O mai bună informare a clienților și creșterea încrederii față de ANRE

"Prin această campanie, ANRE îşi propune, pe de-o parte, să îmbunătățească gradul de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale din România cu privire la drepturile lor şi la schimbarea furnizorului, astfel încât comportamentul de evaluare, selecţie, contractare a serviciilor de furnizare şi utilizarea ulterioară a acestora să se bazeze pe decizii informate, iar, pe de altă parte, să crească gradul de încredere a utilizatorilor în informațiile transmise de Autoritate, astfel încât să devină principala sursă de informare privind serviciile aferente pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România", se arată în caietul de sarcini.

Mesajele ce vor fi promovate în cadrul campaniei vor fi grupate în jurul următoarelor teme:

  • Drepturile și obligațiile clienților finali, inclusiv cele prevăzute în Standardul de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale;
  • Cele mai importante aspecte legate de alegerea unei oferte de furnizare a energiei electrice și a gazelor;
  • Înțelegerea informațiilor prevăzute în factură.

Obiectivele secundare de comunicare ale campaniei:

  • Transmiterea celor mai relevate informații pentru clienţii finali de energie electrică şi gaze naturale din România, identificate în urma analizei solicitărilor și petițiilor primite de ANRE;
  • Creșterea gradului de informare a clienţilor finali prin transmiterea informaţiilor esenţiale şi utile către cel puţin 70% din publicul ţintă cu privire la principalele aspecte ale serviciilor prestate de operatorii deţinători de licenţă de furnizare a energiei electrice şi gazelor naturale;
  • Creşterea încrederii utilizatorilor de servicii din sectorul energiei din România față de ANRE, ca Autoritate care le promovează și le apără interesele și față de mijloacele de informare pe care le creează Autoritatea, astfel încât acestea să devină principala sursă de informare;
  • Creşterea cu minim 20% a numărului total de vizitatori unici pe site-ul www.anre.ro;
  • Creşterea cu minim 30% a numărului total de utilizatori ai aplicaţiei mobile ANRE;
  • Creșterea cu minim 50% a numărului de urmăritorilor constanţi pe conturile de social media Facebook, Youtube şi LinkedIN ale ANRE, față de momentul începerii derulării campaniei;
  • Informarea clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale din România despre existenţa și utilitatea site-ului oficial al ANRE, www.anre.ro, a aplicaţiei mobile ANRE, precum şi a „Liniei telefonice dedicate informării consumatorilor de energie cu privire la liberalizarea pieţelor de energie”;
  • Continuare celor 2 campanii de interes public iniţiate de ANRE cu privire la liberalizarea pieţei de energie electrică şi gaze naturale şi cu privire la dreptul clientului final de a comunica indexul autocitit.

Care este publicul ţintă al campaniei:

Campania de informare este destinată tuturor clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, atât persoane fizice, cu vârsta de peste 18 ani din România, cât și persoane juridice:

  • cca. 9.000.000 de utilizatori ai serviciilor operatorilor ce activează în sectorul energiei electrice,
  • cca. 5.000.000 de utilizatori ai serviciilor operatorilor ce activează în sectorul gazelor naturale.

Când se va derula campania

Perioada de derulare a campaniei: data semnării contractului – 30 noiembrie 2022.

Cum se va desfășura campania ANRE

Campania se va desfăşura prin următoarele canale:

  • a) Mass-media audiovizuală: difuzarea spot-urilor audio şi video pe posturi radio şi televiziuni; distribuirea materialelor în presa online;
  • b) Mediul online: organizarea întâlnirilor cu influenţatori/bloggeri competenţi, din mediul digital de specialitate;derularea campaniei Google Ads în Rețeaua de Display Google pe site-uri ce difuzează ştiri de specialitate (aferente sectorului energiei), ştiri sociale și generale.
    c) Social media: promovarea materialelor aferente campaniei pe reţele de socializare (Facebook, Youtube, LinkedIN, Blogg-uri).

CITEȘTE AICI CAIETUL DE SARCINI AL LICITAȚIEI

Ministrul Energiei a atacat ANRE în scandalul facturilor eronate la energie și gaze: Le-a transmis furnizorilor semnalul că pot scăpa

Luna trecută, Ministerul Energiei, Virgil Popescu (PNL), a lansat un atac la adresa ANRE, condusă de fostul deputat PSD Dumitru Chiriță, în scandalul facturilor eronate la energie și gaze. Ministrul acuză că, prin felul în care a acționat, ANRE ar fi transmis în piață semnalul că furnizorii pot scăpa și că nu s-ar fi ajuns aici dacă autoritatea ar fi controlat furnizorii și le-ar fi transmis să nu dea drumul facturilor, dacă nu sunt gata sistemele informatice.

Atacul ministrului Energiei la adresa ANRE a venit și după ce Mihai Tudose i-a cerut demisia ministrului energiei, Virgil Popescu, pe fondul scandalului cu facturile la energie.

Întrebat luna trecută dacă susţine opinia că ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar trebui să demisioneze ori să fie demis, Marcel Ciolacu a răspuns: "Eu ţin cont de părerile domnului Mihai Tudose şi de experienţa domniei sale, cred că este o decizie care ar trebui luată în coaliţie, împreună cu primul ministru”.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei - dezbătută luni în plenul Camerei Deputaților

Între timp, USR a depus marţea trecută moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul 'săptămâna viitoare' Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României". Potrivit USR, ministrul Popescu "periclitează" în fiecare zi securitatea energetică a României şi trebuie să plece imediat din această funcţie.

Moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, va fi dezbătută luni în plen, urmând să fie supusă votului miercuri.