Grecia își va accelera proiectele privind explorările de gaz alături de investitori privați pentru a reduce dependența de importurile de gaze naturale rusești, relatează agenția Reuters.

Grecia isi acopera aproape jumatate din consumul energetic anual cu gaze naturale rusestiFoto: 3D Generator / Alamy / Profimedia Images

Invazia lansată de președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie în Ucraina și temerile privind aprovizionarea cu gaz în Europa au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la energie, forțând Uniunea Europeană să crească modalități de a-și reduce dependența de gazul rusesc.

Blocul comunitar a anunțat deja planurile de a reduce cu două treimi importurile de gaze naturale rusești până la sfârșitul anului și să le elimine complet din portofoliul său energetic până în 2027.

Grecia, care își acoperă în jur de 40% din consumul său energetic anual cu gaz rusesc, a produs în trecut cantități reduse de petrol și a încercat să își exploreze potențialul în ceea ce privește hidrocarburile în ultimii ani.

Însă prețurile scăzute la țiței, vizarea tranziției către energia verde și lipsa voinței politice în contextul disputei cu Turcia în estul Mediteranei au dus la tergiversarea planurilor.

Grecia spune că exploatarea gazelor naturale nu va afecta tranziția spre economia verde

Atena și Ankara au convenit însă să își îmbunătățească relațiile după demararea invaziei rusești în Ucraina după ce acestea au ajuns la minimul ultimelor decenii în 2020.

„Accelerarea exploatării resurselor energetice ale țării ne va permite, dacă suntem norocoși și avem depozite de gaze naturale, să ne întărim independența energetică și securitatea energetică”, a declarat marți premierul Kyriakos Mitsotakis.

Mitsotakis, care s-a întâlnit marți cu directorii companiilor energetice prezente în Grecia, a adăugat că Atena va avea până în 2023 o idee clară cu privire la rezervele de gaze naturale pe care le-ar putea explora, precizând că primele semne primite de guvern sunt „optimiste”.

El a subliniat că acest plan de accelerare a explorării rezervelor de gaz nu va submina politica țării de a-și consolida resursele regenerabile de energie și de a reduce emisiile de carbon cu 55% până în 2030, în linie cu obiectivele climatice stabilite de UE.

Citește și: