Mai mulți furnizori de gaze naturale și-au anunțat clienții că renunță la activitatea de bază datorită scumpirilor din piața de profil și a incapacității financiare de a susține comercializarea cantităților contractate, care le-ar genera pierderi insurmontabile.

Energie electricaFoto: Gulliver/ Getty Images via Digi24.ro

În general, este vorba de furnizori mici și mijlocii, cu o cotă de piață relativ mică. În aceste cazuri, clienții finali fie caută un alt furnizor, fie sunt preluați de către Furnizorii de Ultimă Instanță, jucători mari pe piață, incluși în această categorie conform normelor ANRE.

În acest moment, ambele variante sunt catastrofale pentru clienții “abandonați”, aceștia având de ales între tarife de trei ori, respectiv de cinci ori mai mari în comparație cu tarifele practicate de către vechiul furnizor.

Plafonarea acestor tarife și posibilitatea selectării oricărui alt furnizor oferă protecție consumatorului. Dar sunt și alte aspecte, mai puțin vizibile, care măresc miza preluării acestor clienți

Miza politică, electorală, a fost vizibilă în cazul implicării administrației locale din orașul Năsăud, unde vechiul furnizor (lider local de piață și actual concesionar și al perimetrului de distribuție) a notificat toți clienții din oraș cu privire la iminenta retragere de pe piață.

Sub atenta oblăduire a edilului localității (care nu a ezitat să-și facă publicitate pe această temă), o altă companie a beneficiat de un sediu temporar, pus la dispoziție de către primărie, unde sute de clienți s-au înghesuit pentru a semna noile contracte, la tarife mai mari cu aproximativ 300%, deși, la data respectivă, existau pe piață oferte mai avantajoase. Abia în momentul solicitării de detalii care priveau “exclusivitatea” de care beneficia noul furnizor, administrația locală a afișat clasamentul ofertelor din comparatorul oficial ANRE și a anunțat faptul că niciun alt furnizor nu a dorit să participe fizic la operațiunea de preluare a clienților casnici locali, deși mai mulți operatori au fost invitați.

Miza comercială a furnizorilor este reprezentată atât de creșterea numărului de clienți, cât și de obținerea fondurilor de compensare/plafonare

Astfel, deși clientul final plătește același tarif maximal, indiferent de furnizorul cu care se află în relații contractuale, beneficiind, până în luna aprilie 2023, de prevederile legislative de limitare tarifară, operatorul privat care facturează va încasa o diferență destul de consistentă, sub formă de subvenție de stat, pentru fiecare client în parte, reprezentând diferența între tariful plafonat și cel contractual (cu anumite limitări legale).

În realitate, piața furnizorilor de energie este una de tip oligopol, aceștia împărțindu-și geografic feliile de piață, cu complicitatea instituțiilor statale încă din momentul privatizării vechilor structuri de furnizare/distribuție. La ora actuală, peste 90% dintre consumatorii casnici nu au renunțat la vechiul furnizor, concurența reală fiind “amânată” de-a lungul timpului și cu ajutorul regulamentelor emise de către ANRE, care conțineau prevederi absurde, de genul limitării zonei de acțiune în funcție de distanța în kilometri față de sediile comerciale ale operatorilor licențiați.

Deși scopul liberalizării pieței de profil este generarea unui mediu concurențial care să producă aceleași efecte benefice ca și în sectorul telecomunicațiilor, statul român a excelat în tergiversarea proceselor de implementare a noilor condiții de piață, ducând România în procedură de infringement din partea Comisiei Europene.

Campania de informare și de educare a populației cu privire la etapa de liberalizare a pieței de energie, care cădea în sarcina ANRE, a fost un eșec total

Nici la ora actuală nu există un format de comunicare standardizat, prietenos și ușor de înțeles de către consumatori, al facturilor și materialelor informative din piața de energie. Majoritatea acestora abundă în termeni tehnici, greu de înțeles fără a avea o minimă pregătire de specialitate, iar ANRE nu găsește formula prin care să determine jucătorii din piață să comunice un tarif final, cu toate taxele incluse, tipărit într-un format unic, lizibil, standardizat pentru consumator.

Într-o piață protectoare pentru marii furnizori și mai puțin pentru consumatori, regulamentul ANRE privind activarea Platformei Online pentru Schimbarea Furnizorului (POSF) reprezintă o nouă rază de speranță pentru un mediu concurențial real. Crearea acestei platforme, pe care vom putea avea fiecare un cont de client, are ca fază finală posibilitatea de a schimba furnizorul de energie în termen de maxim 24 de ore. Însă, deși acest regulament produce deja efecte, fiind publicat încă din data de 3 februarie 2022 în Monitorul Oficial, el va fi aplicat, în cel mai pur stil românesc, la o dată ulterioară.