Gazprom va întrerupe de la 1 iunie livrările de gaze naturale către Orsted (Danemarca) şi Shell Energy, care furnizează o parte din gaze Germaniei, deoarece nu au plătit în ruble pentru gazele livrate în aprilie, a anunţat marţi compania rusă, conform Agerpres.

Livrari gaze rusestiFoto: Peter Kovalev / TASS / Profimedia

Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

Deja Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Olanda, în absenţa plăţilor în ruble de la cele patru ţări.

Luni, Orsted anunţase că Gazprom Export ar putea opri livrările de gaze, dar a dat asigurări că o astfel de decizie nu va pune imediat în pericol aprovizionarea cu gaze a ţării.

Contractul dintre Gazprom şi Shell Energy Europe prevedea livrarea a 1,2 miliarde metri cubi de gaze pe an către Germania.

Citește și:

____