Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a cerut sâmbătă, la postul de radio France Inter, guvernului german să "iasă din ideologie" și să prelungească cu "un an sau doi" funcționarea ultimelor trei centrale nucleare ale țării, care urmează să se închidă până la sfârșitul acestui an, potrivit AFP.

Centrala nucleara de la GrafenrheinfeldFoto: Wikipedia

Există tot mai multe apeluri pentru ca guvernul german să își reconsidere poziția cu privire la operarea centralelor nucleare rămase în țară, deoarece se confruntă cu riscul de întrerupere a energiei pe măsură ce livrările de gaz rusesc sunt reduse treptat.

"În Germania mai există încă trei centrale nucleare în funcțiune, care asigură 25% din consumul de electricitate. În loc să decidem să le întrerupem la sfârșitul anului, așa cum prevăd acordurile de coaliție, putem spune că le vom prelungi funcționarea timp de unul sau doi ani pentru a rezolva această problemă", a declarat Breton.

Potrivit comisarului francez, este esențial "să ne îndepărtăm de ideologie și să ne asigurăm că suntem conștienți de nevoile actuale, ținând cont de agenda verde (europeană), care este absolut esențială".

Între "continuarea funcționării unei centrale nucleare timp de un an sau doi și redeschiderea centralelor pe cărbune, în calitate de apărător fervent al pactului verde, știu ce prefer să aleg", a declarat Breton.

Deși înțelege preocupările exprimate, fostul ministru a reamintit totuși că Germania s-a dat legată "de mâini și de picioare în fața Rusiei prin stoparea funcționării a 23 de centrale nucleare" în 2011, după dezastrul de la Fukushima.

Miercuri, guvernul german a respins încă o dată opțiunea de a prelungi funcționarea centralelor nucleare încă în funcțiune, "în principal din motive de siguranță", potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Mediului.

Dar subiectul provoacă tensiuni în cadrul coaliției de guvernare, ministrul de finanțe Christian Lindner făcând apel la "o dezbatere deschisă și non-ideologică" pe această temă.

Cu toate acestea, potrivit lui Markus Krebber, șeful celui mai mare grup energetic din Germania, RWA, discuțiile vin "prea târziu", având în vedere dificultatea de a găsi rapid combustibilii necesari și problema controalelor de siguranță.