Începerea producţiei de gaze prin Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia este un moment istoric, în condițiile în care acesta va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale anual, ceea ce înseamnă 90% din necesarul de consum al României, a spus marți premierul Nicolae Ciucă.

Platforma de productie AnaFoto: BSOG

Este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta primele cantităţi de gaze au fost deja introduse în piaţa autohtonă, a spus marți premierul Ciucă.

Potrivit acestuia, proiectul va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, ceea ce înseamnă că România va ajunge să asigure 90% din necesarul de consum al țării.

  • "Începerea cercetărilor pentru dezvoltarea altor proiecte de energie verde prin utilizarea infrastructurii deja existente se aliniază obiectivului Uniunii Europene de emisii zero până în anul 2050 şi viziunii guvernamentale de dezvoltare a sectorului energetic.
  • Susţinerea investiţiilor în energie, abordarea pro-business şi stabilitatea vor poziţiona România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetăţenilor şi economiei şi chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune", a spus premierul.

El a susținut că România acţionează pe mai multe planuri și a invocat noua lege offshore, proiectele de investiţii derulate de Transgaz, acordul acestei companii cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei Celor Trei Mări, preluarea de către Romgaz a participaţiei în perimetrul Neptun Deep și proiectele Nuclearelectrica.

  • "La nivel guvernamental, susţinem proiectele Nuclearelectrica. Vestea bună primită recent de România de la preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, privind finanţarea etapei preliminare a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici din România este o etapă esenţială pentru dezvoltarea programului nuclear civil românesc.
  • Operarea acestui nou tip de tehnologie şi punerea în funcţiune a unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă sunt elemente cheie pentru a asigura pe termen lung ţării noastre energie curată, ieftină şi stabilă", a spus Ciucă.

El a participat, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, la ceremonia de începere a producţiei de gaze naturale în cadrul Proiectului MGD, operaţionalizat de compania Black Sea Oil & Gas.

Proiectul de dezvoltare de gaze naturale Midia: 5 sonde de producție în două zăcăminte

Proiectul MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani și singurul proiect ȋn dezvoltare aflat în derulare astăzi.

Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Gazele tratate sunt livrate în SNT la staţia de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.

  • „Proiectul MGD asigură nu doar 10% din cererea de gaze a României, ci și deschide calea, poate chiar utilizând infrastructura proiectului nostru, altor proiecte de dezvoltare din platoul continental al Mării Negre aparţinând României. De asemenea, acest proiect lansează o serie de inițiative de dezvoltare a energiei verzi, ceea ce face ca MGD să devină o infrastructură integrată de tranziție energetică.”, a declarat Mark Beacom, directorul general al BSOG.

Despre BSOG si partenerii săi de concesiune

BSOG, deținută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfășoară operațiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale.

În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deține o participație de 70%. BSOG este compania operatoare în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participaţie) şi Gas Plus Dacia SRL (10% participaţie).

Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale, în special în domeniul explorării, producției, achiziției, distribuției și vânzării cu amănuntul.

La 31 decembrie 2021, grupul avea 43 de concesiuni de exploatare situate pe întreg teritoriul Italiei, un total de aproximativ 1.800 de kilometri de rețea de distribuție în 40 de municipalități, deservind peste 60.000 de utilizatori finali, şi un număr de 159 de angajați.

Gas Plus deține o participație de 10% în Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime.

Petro Ventures, un grup privat de investiții, deține o participație de 20% în Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime.