Cea mai mare centrală solară plutitoare din Europa, aflată în regiunea Alqueva din Portugalia, pe lacul de acumulare al unui baraj, a început luni să producă energie electrică, a anunțat EDP, al patrulea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din lume, scrie news.ro. Noua centrală electrică a costat șase milioane de euro și are aproximativ 12.000 de panouri fotovoltaice, care vor asigura peste 30% din consumul populaţiei din această regiune din sudul Portugaliei.

Cel mai mare parc solar plutitor din Europa se află în regiunea Alqueva din PortugaliaFoto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia

”La şapte luni de la începerea lucrărilor de construcţie, centrala solară plutitoare a EDP din sudul Portugaliei (Alqueva) este gata să înceapă producţia de energie. Intrarea în exploatare a acestui proiect – considerat cel mai mare din Europa pe un lac de acumulare al unui baraj – reprezintă un pas relevant în dezvoltarea energiilor regenerabile şi consolidează angajamentul EDP pentru inovare şi tranziţie energetică”, anunţă compania.

Parcul solar a fost inaugurat în Portugalia vineri într-un eveniment la care au fost prezenţi diverşi reprezentanţi oficiali portughezi: prim-ministrul António Costa; ministrul Mediului şi Acţiunii Climatice, Duarte Cordeiro; şi secretarul de stat pentru mediu şi energie, João Galamba. Printre alţi participanţi s-a numărat şi Roberto Bocca, membru executiv şi şef al zonei energetice a Forumului Economic Mondial. Toţi participanţii la acest eveniment au fost întâmpinaţi de CEO-ul EDP, Miguel Stilwell d’Andrade.

Noua centrală reduce impactul asupra mediului

Cu aproape 12.000 de panouri fotovoltaice - ocupând 4 hectare, echivalentul a aproximativ 0,016% din suprafaţa totală a lacului de acumulare Alqueva - noua platformă are o putere instalată de 5 MW şi capacitatea de a produce în jur de 7,5 GWh pe an, ceea ce înseamnă că poate asigura alimentarea cu energie a mai mult de 30% din familiile din această regiune din sudul Portugaliei (Portel şi Moura).

Actualul proiect solar presupune o investiţie totală de şase milioane de euro şi se remarcă prin tehnologia solară plutitoare şi conceptul de hibridizare, care permite combinarea energiei solare şi hidroelectrice din barajul Alqueva. În plus, este planificată şi instalarea unui sistem de baterii, cu o putere nominală de 1 MW şi o capacitate de stocare de aproximativ 2MWh.

Toate aceste tehnologii vor folosi un singur punct de conectare la reţeaua electrică existentă, promovând optimizarea şi eficienţa reţelei, reducând în acelaşi timp impactul asupra mediului.

Tehnologia accelerează procesul de decarbonizare

În plus, EDP intenţionează să instaleze până la 154 MW de capacitate regenerabilă într-o fermă hibridă completă, inclusiv 70 MW de panouri fotovoltaice solare plutitoare, ce au fost obţinute de EDPR în recenta licitaţie pentru energie solară plutitoare din Portugalia, dar şi 14 MW de supracapacitate solară şi 70 MW de capacitate eoliană hibrid.

Acest proiect va consolida producţia de energie din acest baraj, fiind capabil să producă 300 GWh anual, aprovizionând 92.000 de locuinţe şi evitând emisia a peste 133.000 de tone de CO2.

De asemenea, amploarea proiectului şi componenta de hibridizare vor face posibilă combinarea diferitelor tehnologii şi asigurarea unui echilibru la nivel de preţ, similar cu ceea ce oferă primul parc solar plutitor din Alqueva, aflat deja în funcţiune.

  • „Tehnologia solară plutitoare, în care EDP este un pionier global, reprezintă un salt înainte remarcabil în extinderea surselor regenerabile şi în accelerarea procesului de decarbonizare. Strategia noastră de hibridizare, prin combinarea apei, soarelui, vântului şi a stocării, este în mod clar o cale logică pentru creşterea producţiei de energie în care EDP va continua să investească.
  • Alqueva este astăzi un exemplu de inovaţie şi sustenabilitate pe care îl vom consolida în curând cu noul proiect câştigat la prima licitaţie solară plutitoare din Portugalia”, subliniază Miguel Stilwell d'Andrade, CEO al EDP.

Plastic reciclat, folosit pentru susținerea panourilor solare

Proiectul Alqueva se remarcă prin inovaţia sa în flotatoarele care susţin panourile solare: plastic reciclat, combinat cu compozite din plută. Soluţia, care este testată pentru prima dată la Alqueva, este rezultatul unui parteneriat cu Corticeira Amorim (prin Amorim Cork Composites) care a dezvoltat o formulă mai sustenabilă pentru flotatoarele produse de compania spaniolă Isigenere.

Această inovaţie contribuie la reducerea greutăţii platformei cu 15% şi ajută la scăderea amprentei de CO2 a proiectului cu aproximativ 30%.

Tehnologia solară plutitoare este decisivă în utilizarea resurselor şi în extinderea energiilor regenerabile, care contribuie la combaterea dependenţei energetice de alte surse şi accelerează procesul de tranziţie energetică.

Acest prim proiect la scară largă din Alqueva - care a continuat după succesul primului pilot iniţiat în Alto Rabagão în urmă cu aproximativ şapte ani - este astfel în conformitate cu strategia EDP de a investi în proiecte de inovare şi surse regenerabile şi de a fi 100% verde până în 2030.

EDP Renewables (Euronext: EDPR) este al patrulea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din lume, cu o prezenţă în 26 de pieţe din Europa, America de Nord, America de Sud şi Asia.