Importurile de gaze rusești destinate pieței interne au fost scăzut brusc joi, în România intrând în principal doar gazele de tranzit care ajung în Ungaria, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Șeful Transgaz a reacționat precizând că se importă joi cu 3 milioane de metri cubi mai puțin decât miercuri, și adăugând că „e ceva normal”.

Livrari gaze rusestiFoto: Peter Kovalev / TASS / Profimedia

Joi, în mod surprinzător, importurile de gaze rusești care intrau în România din gazoductul TurkStream, prin punctul de interconectare cu Bulgaria, au fost sistate brusc, de la un nivel de 8-9 milioane mc/zi, la unul de 4,8 milioane mc/zi, din care 4,5 milioane mc/zi tranzitând România cu destinația Ungaria prin punctul de interconectare de la Csanadpalota, a scris profit.ro.

  • UPDATE 14:52 Directorul Transgaz, Ion Sterian, a declarat pentru HotNews.ro că „nu s-a sistat niciun gaz la import. Azi importăm 5,3 milioane metri cubi (mc) de gaze, mai puțin cu vreo 3 milioane mc față de ziua precedentă”. „Probabil că nu a fost cerere aici in Romania”, a spus acesta, adăugând că ”nu e niciun pericol, e ceva normal”.
  • UPDATE 14:13 Sterian a spus pentru Digi 24 că în România intră 5,3 milioane de metri cubi, din care 488.000 de metri cubi gaz rusesc. „Într-adevăr, față de zilele precedente intra mai puțin, depinde de furnizori", a susținut Sterian, spunând că livrările sunt cu 3 milioane de metri cubi mai mici. Sterian a insista că România are acum un procent de 66% grad de umplere al depozitelor de gaze și va ajunge la sfârșitul lunii la peste 70%, fiind așteptat până la iarnă un procent de înmagazinare de peste 80%.
  • UPDATE 15:46 „Nu s-a sistat niciun gaz la import. Subsidiara Gazprom în Romania, Wiee, nu a sistat furnizarea de gaze. Azi importăm 5,3 milioane metri cubi (mc) de gaze, mai puțin cu vreo 3 milioane metri cubi față de ziua precedentă. Probabil că nu a fost cerere aici în România. Furnizorii care sunt licentiați de ANRE vin și aduc gaze în România și le vând la CET-uri și companii. Este o fluctuație continuă, niciodata nu sunt volume fixe. E vorba de cerere si ofertă. ”, a declarat joi pentru HotNews.ro Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

Fluxurile de gaze spre est prin Yamal-Europa cresc, cele prin Nord Stream rămân stabile

Tranzitul de gaze spre est prin conducta Yamal-Europe către Polonia dinspre Germania a crescut joi, potrivit datelor operatorului de profil, în timp ce fluxurile prin Nord Stream 1 din Rusia, care a redus conducta la 20% din capacitate din cauza unor lucrări de întreținere, au rămas stabile, transmite Reuters.

Fluxurile de ieșire la punctul de măsurare Mallnow, la granița cu Germania, se situau joi dimineață la 5.693.614 kilowați pe oră (kWh/h), în creștere de la 5.030.862 kWh/h la miezul nopții, au arătat datele operatorului gazoductului, Gascade.

Fluxurile fizice prin gazoductul Nord Stream 1 s-au situat la 14.438.059 kWh/h joi dimineață, neschimbate față de ziua precedentă.

Compania rusă Gazprom a anunțat că va livra joi 42,1 milioane de metri cubi (mcm) de gaze către Europa via Ucraina, în ușoară scădere față de 42,2 mcm miercuri.

Nominalizările pentru fluxurile de gaze rusești care intră în Slovacia din Ucraina prin punctul de frontieră Velke Kapusany au fost de aproximativ 36,4 milioane de metri cubi (mcm) pe zi, neschimbate față de ziua precedentă, arată datele operatorului ucrainean al sistemului de transport de gaze.