​Mandatele a patru dintre cei șapte membri care alcătuiesc Comitetul de reglementare al ANRE, inclusiv cel al președintelui Dumitru Chiriță, susținut de PSD, expiră în data de 23 octombrie, dar în loc să fi fost făcute alegeri din timp, Guvernul a decis să le prelungească prin Ordonanță de urgență.

Dumitru Chirita, seful ANREFoto: AGERPRES
  • UPDATE Guvernul a adoptat acest act normativ.

Executivul are pe agenda de miercuri o Ordonanță de urgență care prevede că mandatele în derulare ale membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care expiră la data de 23 octombrie 2022, se prelungesc pentru o perioadă de șase luni.

Cum este motivată urgența prelungirii mandatelor celor 4 oameni

În nota de fundamentare se arată că pentru aprobarea reglementărilor în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale există un Comitet de reglementare format din 7 persoane: 4 membri neexecutivi şi conducerea ANRE, formată din preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi prevăzuţi.

În mod normal, numirea şi revocarea membrilor Comitetului de reglementare, precum şi a preşedintelui şi a celor 2 vicepreşedinţi se fac de către Parlament în şedinţa comună a celor două Camere.

Numirea membrilor neexecutivi ai Comitetului de reglementare al ANRE, a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor se face la propunerea comună a Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, a Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale a Senatului şi a Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului, în termen de 30 de zile de la vacantarea funcţiei/funcţiilor respective.

  • „Menționăm că mandatele a patru dintre cei șapte membri care alcătuiesc Comitetul de reglementare al ANRE, respectiv în cazul președintelui, Dumitru Chiriță, a vicepreședintelui Nagy-Bege Zoltan și a doi membri, Cornelia Sulger și Gabriel Gheorghe, urmează să expire în data de 23 octombrie 2022.
  • În mod regulamentar, Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei poate funcționa doar în prezența a 4 membri din totalul celor 7 membri.”, se menționează în nota de funadamentare.

Guvernul susține că funcționarea în condiţii de normalitate a ANRE este esențială în condițiile crizei energetice fără precedent cu care se confruntă statele europene, la care se adaugă efectele negative importante, inclusiv în plan energetic, al conflictului din Ucraina, a cărui încheiere este dificil de estimat în prezent.

  • „Astfel, ținând cont de imperativul asigurării continuității actului de conducere și reglementare la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei și având în vedere consecințele negative deosebite ale neadoptării prezentului proiect de act normativ, constând în imposibilitatea funcționării unei instituții esențiale de interes național în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se propune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență.”, motivează Guvernul.

Veniturile de la ANRE

Dumitru Chiriță, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a fost numit în funcție de Parlament în 2017, la propunerea și cu susținerea PSD.

Președintele ANRE a fost și deputat PSD și fost vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. El este de profesie electrician și a făcut studii de Drept la o universitate particulară, fără a absolvi. Chiriță a fost susținut de Liviu Dragnea.

Dumitru Chiriţă a încasat de la ANRE, în anl fiscal precedent, suma de 710.564 lei (145.000 de euro), în medie 59.100 lei pe lună (12.080 euro).

În declarația de avere, Chiriță a trecut două terenuri agricole în Tărtășești, Dâmbovița, unul de 5.400 de metri pătrați, iar altul de 7.500 de metri pătrați, teren intravilan în aceeași localitate și un teren forestier în Argeș.

De asemenea, mai are o casă cu o suprafață de 441 de metri pătrați în Tărtășești și un apartament de 93 de metri pătrați în București.

În conturi, președintele ANRE a declarat 1,15 milioane lei într-un cont curent deschis în 2020 la BCR, 146 de mii lei într-un cont la Raiffeisen Bank și încă 50 mii lei într-un cont la BCR și creanțe în valoare de 753.435 lei din vânzarea unui teren intravilan.

Zoltan Nagy, vicepreședinte ANRE propus și susținut de UDMR , a încasat o indemnizaţie de 626.975 lei, în medie 52.000 lei pe lună (11.000 de euro).

Mircea Man, vicepreședinte ANRE, a fost deputat PDL de Maramureş (cinci mandate) și a fost propus și susținut de PNL. El are o indemnizație anuală de 626.975 lei, în medie 52.000 lei pe lună (11.000 euro.)