România a acordat Ucrainei ajutor energetic de avarie în lunile august şi septembrie ale acestui an, constând în livrări de electricitate menite să echilibreze tensiunea din reţeaua interconectată a Europei Continentale, care devenise oscilantă ca urmare a sincronizării de urgenţă la ea în martie a sistemelor energetice vecine din Ucraina şi Republica Moldova, la mai puţin de o lună de la debutul invaziei Rusiei. Ajutorul a fost solicitat de ucraineni după ce un stat occidental le-a cerut să-şi întrerupă complet exporturile de energie, scrie Profit.ro.

Energie electrica - prizeFoto: DreamsTime

″Motivul acordării ajutorului de avarie către Ucraina l-a constituit faptul că în interconexiunea Europa Continentală au fost detectate oscilaţii interzonale de tensiune pe direcţia est – vest, cu o amortizare foarte slabă, iar OTS (operatorul de transport şi sistem – n.r.) din Spania a solicitat Ucrainei, conform procedurilor de interconectare în regim de urgenţă a sistemelor energetice din Ucraina şi Republica Moldova, să reducă soldul de export la 0 MW″, se arată într-un document oficial analizat de Profit.ro.

Ucrainenii au plătit pentru această energie suma totală de peste 9,6 milioane lei, astfel că preţul mediu a fost de circa 2.580 lei/MWh.

În lunile august şi septembrie, preţul mediu de închidere al pieţei pentru ziua următoare (PZU) de la bursa românească de profil OPCOM a fost de 2.400 lei/MWh, respectiv 1.855 lei/MWh. (Foto: Dreamstime.com)