Enel este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa de energie din România, cu 3 milioane de clienţi în toată ţara. Aceştia cu siguranţă s-au întrebat ce înseamnă pentru ei ştirea care a rulat azi pe toate canalele media, că Enel şi-a planificat plecarea din România anul viitor.

ENELFoto: AGERPRES

Teoretic, ei ar urma să fie preluaţi de cei care cumpără operaţiunile Enel din România, deci ar trebui să fie un transfer silenţios de contracte. Practic, însă, noua companie nu este obligată să preia contractele pe care nu le consideră avantajoase.

În prezent, consumatorii casnici şi IMM-urile au preţuri plafonate de către stat, care compensează furnizorilor diferenţa dintre plafon şi un preţ stabilit tot de autorităţi, 1.300 lei pe MWh (care este sub preţul pieţei). În plus, pe tot parcursul anului, statul a avut mari întârzieri în plata acestor deconturi. Iată de ce contractele cu aceşti consumatori ar putea fi considerate nerentabile.

În cazul în care noul cumpărător nu doreşte să preia şi contractele clienţilor Enel, aceştia ajung să fie transferaţi automat la furnizorul de ultimă instanţă, care este un furnizor dintre cei existenţi în piaţă, stabilit lunar de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Preluarea unui număr atât de mare de contracte de către un alt furnizor ar da peste cap întreaga piaţă

Niciunul dintre furnizorii actuali nu are o astfel de capacitate. Soluţia este ca această problemă să fie discutată din timp de către autorităţile române cu cei care ar dori să cumpere operaţiunile Enel din România.

Chiriţoiu: “Se schimbă proprietarul, nu dispare compania”

Autorităţile s-au grăbit să asigure oamenii că nu vor fi afectaţi de această tranzacţie. “Se schimbă proprietarul, nu dispare compania”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

“Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra. Dar clienţii au contract cu compania CEZ şi primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii. Ieşirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin şi ies. Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piaţă. Nu văd de ce ieşirea Enel ar trebui privită altfel decât ieşirea CEZ", a completat Chiriţoiu.

La rândul lor, reprezentanţii ANRE au emis un comunicat în care spun că nu va fi întreruptă continuitatea în alimentarea cu energie electrică şi gaz, potrivit legislaţiei actuale.

"În situaţia în care orice operator economic cu activitate în sectorul de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale se retrage din piaţa din România, clienţii finali de energie electrică/gaze naturale vor avea asigurată, în mod neîntrerupt, continuitatea furnizării cu energie electrică/gaze naturale, după caz", precizează ANRE.

De ce pleacă Enel

"Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor”, a spus Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă susţinută în această după-amiază.

El a subliniat că motivul exitului nu este cadrul legal din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele. Starace a mai spus că este un moment bun pentru a valorifica activele din România.