Dacă Enel va vinde operaţiunile din România, aşa cum a anunţat, noul proprietar nu este obligat să preia şi contractele cu clienţii decât dacă preia şi activitatea de furnizare. În acest caz, poate rezilia contractele doar după negocieri cu fiecare consumator în parte. De asemenea, noul cumpărător ar putea alege să nu le mai prelungească după expirarea lor.

ENELFoto: AGERPRES

Enel a anunţat acum câteva zile că şi-a planificat să-şi vândă operaţiunile din România anul viitor. Însă Enel are mai multe tipuri de operaţiuni în România: producţie, distribuţie şi furnizare de energie. Dacă va cumpăra producţia, noul proprietar va prelua turbinele eoliene şi parcurile fotovoltaice pe care le are Enel. Dacă va cumpăra distribuţia, va prelua reţeaua: cablurile, stâlpii şi staţiile de transformare.

Dacă va cumpăra partea de furnizare, noul proprietar va prelua contractele pe care le are compania, atât cele de achiziție a energiei, cât şi cele de livrare a energiei către clienţii finali.

Dacă ne referim la ambele companii de furnizare din grupul Enel România – Enel Energie şi Enel Energie Muntenia – este vorba de 3 milioane de consumatori de energie. Legislaţia spune că doar consumatorii au dreptul de a denunţa unilateral contractul de furnizare. În cazul în care noua companie nu doreşte să păstreze toate aceste contracte, va trebui să negocieze rezilierea lor cu fiecare consumator în parte, în funcţie de clauzele de reziliere care sunt în fiecare contract.

De asemenea, noul proprietar va putea alege să nu prelungească unele dintre contractele aflate în vigoare, dacă le consideră păguboase, în momentul în care acestea expiră. De regulă, contractele sunt încheiate pentru o perioadă de un an.

Consumatorii CEZ România nu au fost afectaţi de vânzarea companiei

În România, avem exemplul recent în care o altă companie de furnizare, CEZ România, a fost vândută către un alt proprietar, un fond de investiţii australian, Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA). Tranzacţia, care a fost finalizată anul trecut, nu a afectat cu nimic consumatorii, care au rămas cu aceleaşi contracte.

Un lucru este cert: orice s-ar întâmpla cu tranzacţia Enel, consumatorii au asigurată continuitatea în alimentarea cu energie. În cazul în care furnizorul lor nu-şi mai poate onora contractele, din diverse motive, consumatorii sunt preluaţi automat de furnizorii de ultimă instanţă, care sunt desemnaţi lunar de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Până acum, reprezentanţii Enel nu au notificat ANRE că vor să scoată la vânzare operaţiunile din România, deşi legea îi obligă să facă acest lucru.