​Transgaz, OMV-Petrom și Romgaz au semnat joi un contract de rezervare de capacitate care prevede dezvoltarea gazoductului de transport de gaze Tuzla–Podișor, prin care gazele naturale din Marea Neagră să intre în sistemul național de transport și să ajungă astfel la operatorii economici și la gospodăriile din localitățile racordate la sistem.

Acord intre Transgaz, OMV Petrom si RomgazFoto: Guvernul Romaniei

Documentul a fost semnat în prezența premierului Nicolae Ciucă, acesta subliniind că demersul este „un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră, în perimetrul Neptun Deep.”

  • „Semnarea documentului de către Transgaz, OMV-Petrom și Romgaz este angajamentul ferm pentru dezvoltarea gazoductului Tuzla-Podișor și pentru decizia finală de investiții estimată la 4 miliarde de euro, așteptată în vara acestui an. Cu toții ne dorim ca acest proiect de o importanță strategică pentru România să avanseze, iar exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil.
  • Avem în vigoare legea offshore, un cadru favorabil investițiilor în energie, și pregătim, iată, dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor ce vor fi valorificate din Marea Neagră.
  • Documentul ce tocmai a fost parafat are în vedere construirea unei conducte de transport gaze naturale pe direcția Tuzla–Podișor, cu o lungime de peste 300 de kilometri. Estimată la 500 de milioane de euro, această investiție va face posibil ca în nodul tehnologic de la Podișor, gazele din Marea Neagră să intre în sistemul național de transport și să ajungă astfel la operatorii economici și la gospodăriile din localitățile racordate la sistem.”, a declarat premierul.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, investiția estimată la 500 milioane de euro aparține Transgaz, în timp ce OMV-Petrom și Romgaz au semnat practic un contract de rezervare capacitate de transport de gaze naturale prin care se angajează că vor folosi conducta care va fi construită de Transgaz.

Investiția de 4 miliarde de euro la care a făcut referire premierul aparține OMV-Petrom și Romgaz.

  • „Un alt beneficiu al acestui proiect este legătura pe care o va face între sursele noi de gaze naturale din Coridorul Transbalcanic și Coridorul Vertical din care face parte și conducta BRUA. Compania Transgaz a semnat contractul de execuție, lucrările urmând a fi demarate după luarea deciziei finale de investiție de către concesionarii de perimetre offshore din Marea Neagră.”, a mai spus Ciucă.

Contractul a fost încheiat pentru perioada septembrie 2026 - septembrie 2042, a scris pe Facebook, Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Transgaz: OMV Petrom și Romgaz - garanții bancare de 88 milioane euro pentru a-și rezerva capacitate în viitorul gazoduct

Într-un comunicat de presă ulterior evenimentului de la Palatul Victoria, Transgaz a anunțat că „s-a pregătit din timp pentru acest proiect și a semnat contractul de execuție, lucrările urmând a fi demarate după luarea deciziei finale de investiție de către concesionarii de perimetre off-shore din Marea Neagră, anunțată pentru jumătatea acestui an.”

  • „Transgaz a derulat și finalizat cu succes procesul de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieșire în/din SNT, ce urmează a fi creat în zona localității Tuzla, acolo unde gazele din Marea Neagră vor ajunge la țărm, alocând o capacitate de 1.323.920.520 MWh pentru perioada 01.05.2026-01.10.2042, iar cele două companii, OMV Petrom SA și Romgaz SA au ofertat cereri angajante de capacitate incrementală.
  • Valoarea cumulată a angajamentelor solicitanților desemnați câștigători este de 2,82 miliarde lei.
  • OMV Petrom și Romgaz, parteneri în proiectul Neptun Deep, și-au exprimat dorința de a rezerva capacitate de transport al gazelor naturale extrase din Marea Neagră în cadrul etapei angajante a procesului de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieșire în/din SNT, derulată de Transgaz și au constituit o garanție bancară de 88 milioane euro ( câte 44 milioane euro fiecare) pentru a-și rezerva capacitate pe conducta de transport gaze naturale pe care o va construi Transgaz în zona Tuzla.”, se arată în comunicatul Transgaz.

Cât va costa gazoductul și ce capacitate de transport va avea

Cu o valoare estimată în prezent la aproximativ 478 milioane euro (cu TVA), proiectul constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale Tuzla– Podișor, în lungime de 308,3 km, care va face legătura între resursele de gaze naturale disponibile la țărmul Mării Negre şi coridorul BRUA, astfel asigurându-se posibilitatea transportului gazelor naturale prin interconectările existente.

Această conductă se va interconecta cu actuala conductă internațională de transport gaze naturale T1. Conducta este telescopică, formată din două tronsoane: tronsonul I, Țărmul Mării Negre–Amzacea, în lungime de 32,4 km, cu o capacitate tehnică de 12 mld. mc/an și tronsonul II, Amzacea–Podișor, în lungime de 275,9 km, cu o capacitate tehnică de 9 mld. mc/an.

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, a spus că pentru această investiție strategică, Transgaz a depus o aplicație de finanțare din Fondul de Modernizare

  • „Suntem pregătiți ca începând cu data de 27 martie 2023 să predăm amplasamentul către câștigătorul licitației pentru execuția lucrărilor de construcție a gazoductului, care va dura pana la 20-25 aprilie 2023, in functie de conditiile meterorologice. (..)
  • Așteptăm cu interes anunțul privind luarea deciziei finale de investiții de către concesionarii perimetrelor off-shore din Marea Neagră pentru a putea semna ordinul de începere a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podișor.”, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

Declarația privind încheierea contractelor de transport de gaze naturale a fost semnată de Ion Sterian, directorul general al Transgaz, de Christine Verchere, directorul general executiv și președinte al Directoratului OMV Petrom și de Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz.

La eveniment au fost prezenți în afară de premierul Nicolae Ciucă și ministrul Energiei, Virgil Popescu, Marian Neacșu, Secretar General al Guvernului, Alfred Stern-CEO-al grupului austriac OMV și alți oficiali guvernamentali.