Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut, destinate să contracareze impactul preţurilor crescute, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la explozia preţurilor la petrol şi gaze, transmit Reuters și Agerpres.

Energie - contorFoto: Lovelyday12 | Dreamstime.com

Măsurile au contribuit la calmarea pieţelor de energie din Europa, a informat Executivul comunitar.

„Comisia Europeană confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză” - printre acestea aflându-se măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice şi reguli de stabilire a preţurilor cu amănuntul, a precizat Bruxelles-ul.

Preţurile la electricitate au scăzut acum la mai puţin de 80 euro/MWh, în timp ce preţul gazelor s-a stabilizat, astfel încât majorarea preţurilor energiei electrice din 2022 este considerată „mai puţin probabilă să aibă loc în următoarea iarnă”, susţine CE.

De asemenea, unele aspecte ale măsurilor de sprijin pentru preţurile la energie sunt incluse în propunerile CE pe termen mai lung de ajustări structurale ale pieţei de electricitate.

Acele propuneri sunt menite să sporească utilizarea contractelor de energie cu preţ fix, să protejeze consumatorii de creşterile de preţ şi să accelereze tranziţia la energia regenerabilă, a precizat Comisia Europeană.

Prețul la gaz continuă să scadă în Europa

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au continuat să scadă în ultima perioadă, ajungând la sfârșitul lunii mai până la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care situaţia slabă a economiei regionale afectează perspectivele pentru cererea de gaze.

Această situație nu pare că se va în schimba prea curând după ce Germania, „motorul economic” al Uniunii Europene, a intrat în recesiune tehnică în primul trimestru al lui 2023.

Produsul intern brut german a scăzut cu 0,3% pentru acest trimestru, după ajustarea cu efectele prețurilor și calendaristice, au arătat datele publicate pe 25 mai.

Reculul economiei germane din primele trei luni a venit după un declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022. O recesiune este definită în mod obișnuit ca două trimestre succesive de contracție. O estimare preliminară sugerase că PIB-ul a stagnat în primul trimestru și că Germania a reușit să evite recesiunea.

Cererea de gaze a sectorului industrial din Europa este una modestă în pofida scăderii recente a preţurilor, rezultând o piaţă supra-aprovizionată.

FOTO articol: Lovelyday12 | Dreamstime.com.