Preşedintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a afirmat că săptămâna aceasta au fost emise peste un milion de facturi şi a precizat că într-o lună sau două lucrurile vor intra într-un făgaș normal.

HidroelectricaFoto: AGERPRES

Bogdan Badea a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, la ce lună a ajuns Hidroelectrica cu emiterea facturilor şi când se va ajunge la zi.

„Foarte curând vom ajunge la zi. Ritmul de emitere este unul care să nu pună o presiune extrem de mare pentru consumatori de aceea există o anumită secvenţialitate cu privire la transmiterea facturilor. Ceea ce vă pot spune este că doar săptămâna asta s-au emis peste un milion de facturi. Din punct de vedere al capacităţii tehnice, suntem funcţionali la capacitate maximă şi la parametri maximi cu noile sisteme informatice. Este o chestiune de ordin comercial în relaţia cu clienţii să nu punem o presiune foarte mare, dar într-o lună, două lucrurile vor fi practic intrate într-un făgaş normal. Sperăm să nu existe surprize de ordin legislativ care să ne pună în situaţia de a trebui să implementăm diverse lucruri”, a declarat preşedintele directoratului Hidroelectrica, citat de news.ro.

Pe grupurile de Facebook ale clienților Hidroelectrica mai multe persoane au semnalat că au primit facturile pentru consumul aferent lunilor ianuarie, februarie și martie în decurs de mai puțin de o săptămână.

Cu toate acestea, există și consumatori care se plâng că nu au primit notele de plată pentru decembrie 2022.

Întârzieri la emiterea facturilor Hidroelectrica

Hidroelectrica a început să furnizeze în luna ianuarie facturile la energie electrică, întârziate pentru ultimele nouă luni, iar acestea vor fi transmise la interval de câte o săptămână, și nu „cu teancul” pentru mai multe luni, a declarat la finele lunii ianuarie preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea.

Hidroelectrica a fost copleșită de numărul mare al celor care s-au mutat de la alți furnizori de energie, neputând gestiona volumul uriaș de clienți, ceea ce a blocat sistemul de emitere a facturilor.

Dacă suma de plată va fi prea mare, oamenii vor putea să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere, conform companiei. Solicitarea poate fi trimisă la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau depusă la sediile Hidroelectrica.

Plata va putea fi eșalonată în cel mult 6 rate lunare de valori egale, iar în perioada eșalonării trebuie achitate facturile curente, împreună cu ratele eșalonate.

Formularul tip pentru cererea de eșalonare a clientilor casnici este disponibil aici, iar formularul tip pentru cererea de eșalonare a clientilor non-casnici este disponibil aici.