​Prevederile OUG 27/2022 privind schemele de plafonare - compensare impuse de Guvern s-au dovedit a fi profitabile pentru producătorul de gaze Romgaz. Compania a anunțat pentru 2023 un profit de 2,81 miliarde lei, cu 10% mai mare decât în anul precedent, potrivit unui raport preliminar pe 2023. În 2022, în plină criză energetică, creșterea a fost de 32,8%. Câștigurile au fost obținute în ciuda unei producții de gaze mai scăzute și a unei cifre de afaceri mult diminuate.

RomgazFoto: Romgaz

O altă mare companie de stat care a anunțat profit uriaș pe 2023 este Hidroelectrica, în creștere cu 42%, de la 4.4 miliarde lei la 6.3 miliarde lei. În cazul acestor companii, cel mai mare câștigător este statul român, adică acționarul majoritar. Cu cât profiturile sunt mai mari cu atât și dividendele către bugetul statului sunt mai generoase.

Cifră de afaceri mult mai mică, producție scăzută

Romgaz a anunțat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 9 miliarde lei, comparativ cu 13,4 miliarde lei realizată în anul 2022.

Scăderea cifrei de afaceri este cauzată de diminuarea cu 31,31% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producția Romgaz cât și a celor achiziționate în vederea revânzării, și din scăderea veniturilor din vânzarea de energie electrică cu 69,41%. În schimb, veniturile consolidate din serviciile de înmagazinare au crescut cu 17,66%.

Diminuarea cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale (7,7 miliarde lei în 2023 față de 11,3 miliarde lei în anul anterior). Un efect important în diminuarea cu 31,31% a cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale l-a avut obligația impusă de OUG 27/2022 privind schema de plafonare-compensare, prin care Romgaz a vândut cea mai mare parte a producției la preț reglementat de 150 lei/MWh (86,43% din livrări).

Cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a înregistrat, de asemenea, o diminuare (406,9 milioane lei în 2023 față de 1,3 miliarde lei în anul anterior). Începând cu anul 2023, Romgaz a vândut aproape toată energia electrică produsă la prețul de 450 lei/MWh, conform prevederilor OUG 27/2022.

Cifra de afaceri aferentă serviciilor de înmagazinare a înregistrat o majorare de 17,66% (552 milioane lei în 2023, față de 469 milioane lei în 2022), în principal datorită creșterii capacității rezervate de clienți pentru înmagazinarea gazelor naturale.

Producția de gaze naturale estimată pentru anul 2023 a fost de 4,8 miliarde metri cubi, cu 147,4 milioane metri cubi mai mică decât producția realizată în anul anterior (-2,99%).

Cheltuieli cu revedențe scăzute, profit mare

Romgaz a anunțat creșterea profitului net la 2,81 miliarde lei, în creștere cu 10,42%.

Marjele realizate ale profitului net consolidat (31,24%), EBIT consolidat (54,41%) și EBITDA (59,70%) sunt în creștere față de nivelurile înregistrate în anul 2022 (19,06%; 29,81% și, respectiv, 33,93%).

Creșterile sunt datorate unui nivel mai redus al cheltuielilor cu redevența (600,5 milioane lei în 2023 față de 1,6 miliarde lei în 2022) și al celor cu impozitul pe veniturile suplimentare din activitatea de vânzare a gazelor naturale (889,8 milioane lei în 2023, față de 4,9 miliarde lei în 2022), ca urmare a aplicării prevederilor OUG 27/2022.

Potrivit acestei ordonanțe, cantităţile de gaze naturale vândute la preţul de 150 lei/MWh sunt exceptate de la plata impozitului pe venitul suplimentar, iar redevența este calculată şi plătită la acest preț, nu la cel de referință comunicat lunar de Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Cheltuielile totale au scăzut cu 54,77% față de anul trecut în urma diminuării impozitului pe veniturile suplimentare aferente gazelor naturale (-4 miliarde lei) și a cheltuielilor cu redevența (-1 miliarde lei).

În perioada ianuarie-decembrie 2022, Romgaz a înregistrat cheltuieli de 403,8 milioane lei cu impozitul pe veniturile suplimentare pentru energia electrică vândută, devenit ulterior contribuție la fondul de tranziție energetică.

Având în vedere vânzarea energiei electrice la preț de 450 lei/MWh în proporție de peste 90%, această contribuție este nesemnificativă în perioada analizată, mai arată raportul Romgaz.