Până în august 2026, toate proiectele din PNRR trebuie finalizate, însă sunt multe investiții în energie care sunt întârziate, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici este existența unor „vânători de finanțări”, care realizează proiecte pe hârtie pentru care cer finanțare, dar pe care apoi nu le dezvoltă, ci le vând altor companii.

Adrian CâciuFoto: Agerpres

„Cred că suntem într-o oportunitate istorică din punctul de vedere al investițiilor. O să vă dau o cifră care o să vă uimească: acum, când discutăm, avem la dispoziție peste 20 de miliarde de euro”, a spus Câciu, în cadrul conferinței Energy Forum, organizată de DC News.

Este vorba de PNRR - 5 miliarde de euro, Fondurile de coeziune - 3 miliarde de euro, Fondul de Modernizare - 16 miliarde de euro.

Din 2026 va mai veni o alocare de 5 miliarde de euro din Fondul Social pentru Climă, a completat ministrul.

„Nu mai este doar treaba cuiva, ci e treaba tuturor ca mecanismele să funcționeze, în folosul societății. Trebuie să punem umărul cu toții ca proiectele care sunt în derulare să se implementeze rapid. Timpul nu ne așteaptă.

Nu mai suntem în paradigma lipsei de proiecte și lipsei de bani, ci într-o competiție cu capacitatea noastră administrativă, atât publică, cât și privată, de a implementa proiecte”, a mai spus Câciu.

Până în august 2026 toate proiectele din PNRR trebuie încheiate, a amintit el.

„Sunt multe investiții în energie care sunt întârziate. Trebuie să ne punem cu toții la masă. Sumele sunt exorbitante, dar sunt doar niște sume pe hârtie dacă ele nu se transformă în proiecte pentru a-și atinge obiectivul”.

„Să eliminăm vânătorii de finanțări”

Există posibilitatea ca reglementările să fie greoaie, dar atunci trebuie schimbat acest lucru, a mai spus ministrul.

„Toți actorii din acest angajament trebuie să stea la masă să găsească soluții, pentru că avem proiecte care sunt întârziate. Trebuie să fim foarte sinceri cu chestiunea asta. Dacă nu suntem sinceri, ne vom păcăli și în 2026 vom descoperi că nu am realizat ce ne-am propus și vom pierde sume puse la dispoziție gratuit. Nu avem timp să stăm să spunem că este totul perfect.

Vă dau un alt exemplu: vânătoarea de finanțări. Există la acest moment, în apelurile deschise - nu știu dacă la Ministerul Energiei sau în zonele locale, vânătorii de afaceri, care vin, depun proiectul, dar nu îl vor implementa, ci caută un producător care va investi într-un parc. Chestiile astea trebuie eliminate, dacă vrem să scurtăm pașii pentru a realiza investiții”, a arătat Câciu.