​Cluj-Napoca și Galați sunt primele orașe din România unde călătorii au putut circula cu un autobuz care utilizează hidrogen. Autobuzul a fost folosit pe linii urbane cu pasageri timp de trei zile, săptămâna trecută, la Cluj, iar astăzi și mâine va circula prin Galați. Cluj-Napoca are deja în plan să achiziționeze 25 de autobuze pe hidrogen până în anul 2027. Un astfel de vehicul costă între 500.000 și 600.000 de euro.

Autobuzele pe hidrogen ar putea apărea în curând și în RomâniaFoto: Scharfsinn86 | Dreamstime.com

România găzduiește în luna mai cel de-al treilea turneu de promovare a autobuzelor cu hidrogen, ca parte a proiectelor JIVE susținute și finanțate de Clean Hydrogen Partnership. În cadrul proiectului, un autobuz alimentat cu hidrogen este testat pe străzile a nouă orașe europene, inclusiv Cluj-Napoca și Galați, primele orașe din țara noastră care și-au exprimat interesul pentru a folosi autobuze bazate pe acest tip de combustibil.

„Clujul este unul din cele mai dezvoltate orașe din Europa Centrală și de Est pe zona de dezvoltare durabilă. Am început cu investiții de peste 150 milioane de euro în flota de transport în comun, 60% din flotă este cu 0 emisii, flotă electrică. Toate troleibuzele și tramvaiele sunt noi și avem și 41 de autobuze electrice. Avem deja livrate încă 18 autobuze electrice finanțate prin PNRR și urmează să depunem o cerere de finanțare pentru alte 22 de autobuze.

În ceea ce privește hidrogenul, avem un studiu de fezabilitate aproape finalizat, prin care urmează să achiziționam 25 de autobuze cu hidrogen și să construim o stație de producție a hidrogenului cu capacitatea de producție de 1t/zi pe lângă proiectul de transport comun, ne gândim la investiții și în termoficare. Vrem să avem o insulă de energie în Cluj-Napoca, un cvartal, cu o centrala care sa funcționeze exclusiv pe hidrogen”, a spus Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, fost director de Dezvoltare din Primăria Cluj-Napoca, în cadrul unei conferințe care a avut loc la finalul săptămânii trecute.

„Ne-am propus ca până în 2027 să avem aceste 25 de autobuze pe hidrogen, să construim și stația de producție și în paralel gândim și acest proiect de termoficare, pentru a folosi energia produsa în stație atât pentru alimentarea celor 25 de autobuze, cât și pentru acest proiect-pilot important pe termoficare”, a completat el.

La rândul său, Ionuț Bichescu, city manager Galați, a precizat că orașul de pe Dunăre va avea inclusiv o fabrică de hidrogen.

„Acum doi ani de zile noi am plecat în etapa de hidrogen. Am trecut prin mai multe etape, inclusiv achiziționarea a 50 de autobuze electrice ce trebuie să sosească la Galați. Ultima etapă aș putea spune că este mijlocul de transport cu hidrogen. Ca să avem asta, ne trebuie stația de producere hidrogen și stația de încărcare, o direcție spre care am făcut pași.

Acum doi ani am depus la Comisie proiect pentru studiu de fezabilitate, din fericire am fost câștigători noi si Clujul. Am finalizat studiul de fezabilitate și cel de scriere a proiectului, urmând ca anul acesta să depunem efectiv la finanțare proiectul cu construcția fabricii de hidrogen și achiziția din mijloacele de transport în comun cu hidrogen.

Proiectul a avut două componente: de studiu de fezabilitate și de scriere de proiect.

Valoarea finală a proiectului, cea cu care mergem la Comisia Europeană, este de 80 de milioane de euro”, a spus Bichescu.

Prețul unui autobuz pe hidrogen a scăzut de la 1,5 milioane de euro la 500.000 - 600.000 de euro

La rândul său, Mirela Atanasiu, director general Clean Hydrogen Partnership, a arătat că, în cadrul proiectului JIVE, peste 300 de autobuze au circulat în peste 22 de orașe în Europa în diferite climate, trasee, înălțimi. Scopul a fost acela de a demonstra că tehnologia este una bună.

„Suntem la a patra generație de autobuze, am început în 2008 cu un preț de peste 1,5 milioane de euro un autobuz, iar acum vorbim de 500.000 – 600.000 de euro pentru un autobuz”, a spus ea.

Proiectul JIVE are în total peste 100 de milioane de euro finanțare.

„Avem deja și cofinanțări de la municipalități sau centre regionale. Speram ca autobuzele și stațiile de încărcare să fie doar un pas și să trecem la aceste ecosisteme pe hidrogen în care sa venim cu partea de producție de hidrogen din surse regenerabile și în felul acesta să decarbonizăm nu doar transportul public local, dar si industria, trenurile, aeroporturile, avioanele, termoficarea. Mi-ar plăcea mult să văd o astfel de “vale a hidrogenului” în România, de ce nu la Cluj-Napoca”, a mai spus Mirela Atanasiu.

Strategia națională pe hidrogen mai durează

„Strategia națională pe hidrogen este în procedura de evaluare adecvată de mediu, o procedura lungă. Vom avea o procedură lungă și pe PNIESC (Planul Național Integrat Energie Schimbări Climatice - n.r.). Nu putem promova prin Hotărâre de Guvern dacă nu avem aceasta procedură adecvată”, a precizat Sorin Elisei, director general în Ministerul Energiei.

„Noi am început deja discuții informale cu Ministerul Mediului pe subiect și din problematica aceasta cel mai mare impact prevăzut este impactul asupra corpurilor de apă.

Vizavi de disponibilitatea resurselor, fie din izvoare subterane, fie din râuri, încercăm să vedem și să avem date concrete și să vedem care este consumul de apă pentru a produce o tonă de hidrogen. Sperăm să putem da Ministerului Mediului care are o preocupare foarte mare vizavi de disponibilitatea apei în următorii 5, 10, 15 ani”, a adăugat el.

Primele trenuri cu hidrogen în România ar putea circula în 2027

La rândul său, Adrian Foghiș, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a arătat că există în plan achiziția a 12 trenuri pe hidrogen.

Cand vom vedea si primele trenuri pe hidrogen in Romania?

„Totul depinde de validarea acestei proceduri de achiziții. De la momentul la care se va semna contractul, va dura cam 3 ani sa fie disponibile. Noi am estimat ca până în 2027, sa fie disponibile si funcționale. La minister gândim zone in care partea de realimentare cu hidrogen să poată fi folosita intermodal, ca e vorba de rutier, feroviar si nu numai”, a spus oficialul Ministerului Transporturilor.