Companiile mari care vin să investească în România pe piața producției de electricitate fotovoltaică nu se sperie de prețurile negative care au fost în țara noastră în ultima vreme. Investiția se recuperează în 7-10 ani și ei găsesc în țara noastră avantaje nete față de alte țări. Cine are bani îi investește aici și urmează un boom, spun jucătorii din domeniu.

România este foarte atractivă pentru investitorii în energia fotovoltaicăFoto: Oleksandr Ryzhkov | Dreamstime.com

Investitorii în sectorul fotovoltaic sunt de două feluri: cei speculativi și cei strategici, a afirmat, joi, Mirel Jarnea, business development manager pentru România al companiei chineze LONGi, cel mai mare producător de panouri solare din lume.

„Investitorii strategici nu se sperie de prețurile negative care au apărut în România. Ei își recuperează investiția în 7-10 ani”, a precizat el, în cadrul Romanian Solar Summit.

Ulterior, HotNews.ro l-a întrebat ce înseamnă acest lucru comparativ cu alte țări.

„România este undeva la mijlocul clasamentului în Europa, din acest punct de vedere. Spre exemplu, în Spania și Portugalia, prețul energiei este mai mic, dar ei au mai multe ore de soare. Dacă, în România sunt 1.400 de ore pe an, ei au peste 2.200 de ore cu soare. Față de vecinii noștri suntem în același calup. Bulgaria, spre exemplu, se dezvoltă și ea”.

L-am întrebat și care sunt cele mai importante aspecte care îi atrag pe investitori în România și iată ce a răspuns:

1. Ușurința dezvoltării unui proiect fotovoltaic

Înseamnă că, pentru un dezvoltator educat care a trecut printr-un proces în Spania unde a durat 3-4 ani să scoată un aviz, la noi în România este posibil acest lucru într-un an. Deci există birocrație și mai mare decât la noi.

Dacă o să ascultați toate conferințele, doar dezvoltatorii din România se vor plânge de acest lucru, pentru că nu au dezvoltat parcuri în alte țări.

Unuia care a stat ani de zile după un aviz tehnic de racordare, când vine în România i se va părea raiul de pe pământ.

2. În alte țări nu mai există terenuri libere pentru instalarea panourilor fotovoltaice

În România abia acum începe avântul fotovoltaicelor.

A mai existat un val de investiții în regenerabile, în perioada 2010-2013, însă atunci vedetele au fost turbinele eoliene. De data aceasta va fi un boon în sectorul fotovoltaic.

3. Prețurile la energie foarte atractive pentru investitorii străini din sectorul producției

Momentan prețurile în România sunt mai mari decât în alte țări, iar statul va veni cu o schemă de sprijin prin contractele pentru diferență, care vor face investițiile în acest sector și mai atractive.

4. Investitorii au la dispoziție fonduri europene pentru dezvoltarea proiectelor de energie din surse regenerabile

Sunt foarte mulți bani puși pe masă din fonduri europene, prin PNRR, ceea ce nu se întâmplă în alte țări. Poți să obții 30% grant nerambursabil pentru un proiect. La un proiect de 50 de milioane de euro, 10 milioane de euro le iei gratis prin PNRR.

5. Apetitul de muncă al companiilor din România și forța de muncă pentru dezvoltarea proiectelor fotovoltaice

„România poate deveni un exportator de energie în regiune și Europa are nevoie de România din acest punct de vedere”, a mai precizat Jarnea, pentru HotNews.ro.

6. România are o legislație favorabilă pentru investitorii din energia regenerabilă

„Există această efervescență pe piața de energie fotovoltaică din România. Sperăm să nu fie ca rândul trecut, când am avut tot așa o perioadă de creștere, a fost bine, după care timp de 6-7 ani nu s-a întâmplat nimic în industrie, a fost îngheț total”, a spus Andrei Manea, directorul Asociației Române pentru Energie Fotovoltaică (RPIA), în cadrul Romanian Solar Summit.

„Din punctul meu de vedere, România este foarte atractivă pentru investitori în primul rând deoarece cadrul legal ne permite să dezvoltăm proiecte fotovoltaice în ritm foarte bun comparativ cu ce se întâmplă în restul Europei”.

Citiți și Prețul panourilor fotovoltaice a scăzut la un minim istoric / De ce nu este neapărat o veste bună