Neintelegerile dintre actionarii rusi si cei britanici ai companiei petroliere TNK-BP ar putea conduce la achizitionarea companiei de catre grupul de stat Gazprom, sau Rosneft, potrivit analistilor, informeaza Newsin citind presa rusa. La baza neintelegerilor dintre actionari se afla planurile de vinzare a companiei.

Directorul executiv de origine americana al TNK-BP, Robert Dudley, a recunoscut recent ca exista anumite neintelegeri intre actionarii rusi si cei englezi ai companiei, iar cotidianul rus Kommersant a precizat ca actionarii rusi doresc inlocuirea lui Dudley cu miliardarul rus Viktor Vekselberg. Analistul firmei Prospect Investment, Alexander Kuznetsov, a declarat pentru RIA Novosti: "Exista sansa ca actiunile TNK-BP sa fie vindute unei companii rusesti, Gazprom sau Rosneft. Acesta a spus ca vinzarea ar putea include titluri detinute atât de actionarii rusi cât si de cei englezi.

Compania petroliera British Petroleum detine o participatie de 50% in TNK-BP, firma ruseasca Alfa Group 25%, compania Renova a miliardarului rus Viktor Vekselberg 12,5%, iar compania Access industries a lui Leonard Blavatnik controleaza 12,5%. Potrivit analistilor, o participatie de 50% in TNK-BP ar putea valora 17-20 miliarde dolari.

Potrivit lui Kuznetsov, "actionarii rusi si cei englezi au perspective diferite in ceea ce priveste dezvoltarea companiei. British Petroleum (BP) vede TNK-BP ca pe o subsidiara, care ar trebui sa activeze in Rusia si spatiul CIS, nu pe pietele din strainatate". "Actionarii rusi cred ca TNK-BP ar trebui sa se extinda si in afara Rusiei, in tari precum Irak, si sa vinda si sa rafineze petrol in Europa de Est. Toate aceste proiecte sunt in concurenta cu BP, iar BP nu doreste asta", a adaugat Kuznetsov.

Potrivit Kommersant, actionarii rusi au purtat deja discutii cu directorul executiv al BP, Tony Hayward, cu privire la schimbarea conducerii companiei. BP a declarat pentru RIA Novosti ca il sprijina pe actualul director executiv al TNK-BP, Robert Dudley.

In martie anul acesta, serviciile secrete din Rusia au cercetat sediul companiei si biroul BP din Moscova, dupa ce un angajat al TNK-BP a fost arestat sub acuzatia de spionaj industrial. Saptamina trecuta au avut loc noi cercetari la biroul BP din Moscova.