Disensiuni si scandaluri intre actionarii rusi si cei britanici ai companiei petroliere TNK-BP
Inainte de reuniune, AAR declarase ca Dudley trebuie sa isi prezinte demisia, pentru ca, in opinia AAR, „el conduce compania in interesul exclusiv al unui singur actionar – BP”. Intr-un interviu acordat zilele trecute, Dudley a recunoscut ca intre actionarii concernului exista profunde divergente privind modull de dezvoltre a companiei. Printre altele, British Petroleum crede ca TNK-BP trebuie sa se concentreze pe investitii in activele rusesti ale companiei, iar AAR se pronunta pentru o expansiune internationala sustinuta, scrie Vedomosti.
Pe acest fundal, joi s-a aflat ca impotriva fostului presedinte al TNK, cetateanul american Semion Kukes, a fost deschisa o ancheta penala sub suspiciune de neplata a taxelor de impozitare ale companiei in valoare de peste 22,5 miliarde de ruble, adica aproximativ un miliard de dolari. Solicitata sa prezinte o pozitie in acest caz, conducerea TNK-BP a refuzat orice comentarii, scrie RBC Daily.
S-a mai precizat, de asemenea, ca, potrivit documentelor, compania nu are datorii fata de organele fiscale ale Rusiei. Surse din interiorul companiei au confirmat, de altfel, ca pretentiile formulare la adresa lui Kukes nu ii afeceaza pe ceilalti actionari. „Aceasta poveste poate fi ecou la conflictul dintre BP si coproprietarii rusi ai TNK-BP. Ancheta impotriva lui Kukes poate arunca, indirect, o umbra asupra lui Viktor Vekselberg, care vrea sa-i ia locul lui Dudley”, a spus, sub acoperirea anonimatului, unul din interlocutorii RBK.
TNK este altceva - o modalitate de preluare a conducerii de catre actionarii rusi
Experti citati de gazeta.ru sustin ca este vorba de un nou episod al conflictului dintre actionarii rusi si cei britanici ai TNK/BP. In opinia lor, a avut loc o clasica "scurgere de informatii", menita sa slabeasca pozitiile lui Viktor Vekselberg, care doreste sa preia conducerea companiei. Este foarte posibil un amestec al Gazprom, are i-a sustinut pe actionarii britanici.
"A fost replica actionarilor britanici in cadrul razboiului informational izbucnit pe fondul neintelegerilor dintre acionari", citeaza Gazeta.ru afirmatiile politologului Dmitri Abzalov, de la Centrul de studiere a conjuncturii politice. Problema ete ca Gazprom doreste sa cumpere jumatatea rusa a TNK/BP, spre disperarea actionarilor rusi, care se opun categoric unui asemenea scenariu.
"In timp ce pentru BP schimbarea partenerului in intreprinderea mixta este, intr-o oarecare masura, chiar avantajoasa (englezilor li s-au promis unele prioritati in exploatarea zacamintelor rusesti), pentru actionarii rusi inseamna pierderea unui profit substantial de pe urma activitatilor petroliere. Dureros in speial pentru Vekselberg, ale carui active de materii prime reprezinta o mare parte din averea lui".

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU