Conducerea proiectului Nord Stream a declarat ca gazoductul va fi dat in exploatare la data stabilita – 2011, transmite RBK Daily. Un an mai tarziu va intra in functiune a doua linie a conductei care va incepe sa livreze 55 miliarde metri cubi de gaze naturale in Europa occidentala. Nord Stream va asigura furnizarea de gaze rusesti in Germania, de unde va fi directionat spre Europa de sud si de vest. Traseul maritim al gazoductului ar trebui sa traverseze apele teritoriale si zonele economice exclusive ale Rusiei, Germaniei, Finlandei, Suediei si Danemarcei.

Ca planurile raman neschimbate a confirmat la forumul economic al regiunii baltice directorul financiar al consortiului Nord Stream AG, Paul Korkoran. In acelasi timp, el a recunscut ca alianta, din care mai fac parte, alaturi de principalul actionar – Gazprom 51%, compania germana E.ON Rurhgas (20%), filiala concernului chimic, BASF – Wintershall (20%) şi grupul olandez Gasunie (9%), „mai are multe de facut”.

In prezent se duc tratative cu Suedia, o mare parte din conducta urmand sa strabata apele care formeaza zona eonomica a acestei tari scandinave. Se spera ca pana la toamna toate verificiarile de securitate ecologica vor fi finalizate, astfel ca lucrarile de constructie pot continua fara oprelisti.

Surse apropiate consortiului sustin ca acesta este pregatit sa treaca orice obstacol. Chestiunea este de a sti cum ar putea influenta schimbarile pretentiilor ecologice asupra termenelor de realizare a proiectului. In plus, cheltuielile ar putea fi afectate de scumpirea otelului. Anterior s-a mizat pe un cost al proiectului de cinci miliarde, dar cifra a crescut la 7,46, iar termenul initial de predare – 2010 a fost mutat in 2011.