Contractul de privatizare a Petrom a reprezentat un gest iresponsabil din partea autoritatilor romane care au semnat, deoarece a concentrat toate resursele sectorului in mainile unei companii, iar redeventele platite statului pentru acestea sunt prea mici, a spus, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian.

"Acest contract de privatizare a Petrom este destul de bizar. Atunci cand semnezi asa ceva trebuie sa te gandesti la evolutia tarii asa cum am facut in cazul emisiunii de eurobonduri cand am luat in calcul aderarea la zona euro in 2014", a mentionat, joi, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, citat de NewsIn.

"Faptul ca s-au acordat toate resursele unei singure companii reprezinta un gest iresponsabil, dar Romania nu mai poate reveni asupra unui contract pe care ea insasi l-a semnat", a mai spus Vosganian.

El a explicat ca "ar fi un gest judecat foarte aspru, intrucat pe o semnatura de genul acesta nu poti reveni decat daca intelegerea este comuna, iar Petrom nu are nicio intentie sa faca acest lucru".

Ministrul Economiei si Finantelor a mai spus ca, in Romania, redeventele platite de companiile petroliere pentru folosirea resurselor statului sunt de 6% din productie, cu mult sub media europeana, de 12%.

Potrivit datelor Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), Petrom a platit anul trecut redevente in valoare de 283 milioane lei, reprezentand 5,7% din productia de titei a companiei respectiv redevente de 242 milioane lei reprezentand 9% din productia medie de gaz.