Fostul premier al Rusiei, Viktor Zubkov, a fost ales vineri presedintele Consiliului de Administratie al Gazprom, anunta un comunicat al companiei. Zubkov, care a condus Executivul pina la alegerile prezidentiale, este un apropiat al lui Vladimir Putin, actualul premier rus.

Zubkov a fost ales in fruntea Gazprom cu ocazia adunarii generale de vineri, succedandu-i in functie lui Dmitri Medvedev, actualul presedinte al Rusiei.

In aceeasi sedinta s-a decis ca Aleksei Miller, presedinte al comitetului director, sa primeasca pentru indeplinirea obligatiunilor de adjunct al Consiliului de Administratie al companiei pe anul 2007 suma de 17,48 milioane ruble.

Gazprom dispune de cele mai bogate rezerve de gaze naturale din lume - 17% din totalul mondial, si 60% din rezervele Rusiei.