Presedintele Comisiei de Afaceri Externe din PE: Romania trebuie sa reziste tentatiei de a intra in South Stream 

de D.T.     HotNews.ro
Joi, 23 octombrie 2008, 22:23 Economie | Energie


Saryusz Wolski
Foto: Parlamentul European

Presedintele Comisiei de afaceri externe (AFET) a Parlamentului European, polonezul Jacek Saryusz-Wolski, a declarat intr-un interviu pentru agentia Newsin ca Bucurestiul trebuie sa reziste tentatiei de intra in South Stream, intrucat proiectul i-ar spori dependenta de gazul rus, iar Romania va trebui sa plateasca oricat ii va cere Gazprom.

Daca Romania ar participa in proiectul gazoductului South Stream, trasat de Moscova ca o contrapondere la conducta europeana Nabucco, dependenta Romaniei de Rusia va creste si va fi nevoita sa plateasca "oricat" i se va cere din partea Gazprom, a declarat joi europarlamentarul polonez intr-un interviu pentru NewsIn, comentand astfel tatonarile Gazprom pe piata romaneasca, inclusiv ideea includerii Romaniei in proiectul gazoductului rus South Stream.

"Veti fi lasati la mila furnizorului", a avertizat Wolski. "E un principiu logic - cu cat esti mai dependent, cu atat platesti un pret mai mare", a continuat presedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European.

Din punct de vedere strategic, ar fi "inca o lovitura pentru proiectul Nabucco", deja slabit foarte mult de unele tari participante in proiect - Bulgaria, Ungaria, dar si alte tari care au semnat acorduri de participare in South Stream (Italia, Serbia), considera europarlamentarul polonez.

Daca vreti sa va intoarceti la Comintern, va urez noroc!


Rugat sa-si spuna parere despre ideea de a scapa de intermediarii de pe piata romaneasca si de a negocia direct cu Rusia pentru a obtine un pret mai bun, Wolski a ras, spunand: "Va urez noroc!"

"Cea mai buna legatura directa cu Rusia a fost in Comintern. Daca vreti sa va intoarceti acolo, va urez noroc", a declarat europarlamentarul polonez corespondentului NewsIn la Strasbourg.

"Sunt tari care accepta oferta rusilor, din motive inguste si lipsite de viziune, si tari care refuza. Poloniei i-a fost oferita participarea in proiectul Nord Stream (conducta rusa prin Marea Baltica - n.r.) si a refuzat. Iar Polonia este dependenta in proportie de 80% de importurile de gaze din Rusia. Dar sunt tari care abandoneaza si care cred ca prin contracte bilaterale vor avea asigurata caldura in case iarna. Romania trebuie sa decida in care tabara vrea sa fie", a subliniat Wolski.

"Romania a demonstrat solidaritate in 1939, cand a primit armata poloneza, iar premierul Armand Calinescu a permis ca rezervele de aur ale Poloniei sa fie salvate in timp ce Rusia si Germania invadau tara. Romania a demonstrat atunci independenta. Tarile au personalitate sau nu. Decizia este a lor", a spus europarlamentarul polonez.

Presedintele AFET a subliniat si importanta construirii unui terminal de gaz lichefiat (LNG) la Marea Neagra pentru a putea importa gaz "fara conducte" din tari precum Qatar, Algeria, Norvegia. Polonia construieste deja unul la Marea Baltica, in timp ce in Romania un studiu de fezabilitate pentru un terminal LNG la Constanta este in prezent realizat cu finantare din partea guvernului SUA.


Teoria monopsoniei

Despre planurile Rusiei de a realiza un cartel al producatorilor de gaze naturale, impreuna cu Iranul si Venezuela, dar si Qatarul - cel mai mare producator de LNG la nivel mondial -, Wolski a spus ca raspunsul la un monopol, in teoria economica, este "monopsonia", adica gruparea mai multor consumatori intr-o singura forta, pentru a avea mai multa putere de negociere cu monopolul.

"Aceasta teorie a monopsoniei a stat si la baza ideii de 'solidaritate energetica' a UE", a explicat europarlamentarul polonez.

Un promotor al ideii de solidaritate in domeniul securitatii energetice a UE, presedintele AFET a spus ca in Parlamentul European, romanii au sprijinit intodeauna aceasta politica.

"Dar e altceva daca Romania face aceste afaceri lucrative cu Gazpromul, care ar submina solidaritatea energetica", a adaugat Wolski.

El a recunoscut ca, "in termeni legali", tarile au dreptul sa semneze aceste acorduri bilaterale cu Rusia, pentru ca politica energetica tine de competentele nationale, potrivit Tratatului UE in vigoare. Abia in Tratatul de la Lisbona, daca va mai fi adoptat dupa respingerea sa prin referendumul din Irlanda, UE ar fi primit competente sporite in domeniul securitatii energetice.

"Dar in termeni politici, este impotriva spritului si principiilor de solidaritate ce stau la baza Uniunii Europene. Este o viziune pe termen foarte scurt, iar pretul pe care-l vom plati va fi foarte mare", a avertizat europarlamentarul polonez.

Tarile estice ar avea mult mai multa putere de negociere cu Rusia, daca ar face front comun in loc sa semneze acorduri bilaterale. Mai ales ca au infrastructura dependenta de Rusia, a atras atentia europarlamentarul. "Problema e de unde sa aduca gazul, iar in tarile Europei de Sud-Est raspunsul este Nabucco", a spus Wolski.

"In domeniul financiar, securitatea inseamna diversificarea portofoliului. In domeniul energetic, e diversificarea surselor si rutelor de transport. Daca ai diversificare, esti intr-o pozitie mai buna decat atunci cand esti intr-o relatie de dependenta de un furnizor monopolist si de rute monopolizate. Alegerea Poloniei a fost de a nu intra in proiectul Nord Stream, pentru ca ar fi crescut si mai mult dependenta de gazul rusesc, ci de a cumpara, chiar la preturi mai mari, gaz lichefiat din tari precum cele scandinave, Venezuela, Algeria", a aratat europarlamentarul polonez.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1592 vizualizari

  • -3 (11 voturi)    
    prostie (Joi, 23 octombrie 2008, 22:48)

    gogu [anonim]

    iar romanii, daca sunt dobitoci asa cum se spune, vor asculta
  • -3 (11 voturi)    
    europarlamentar rupt de realitate! (Joi, 23 octombrie 2008, 23:05)

    ionica - conducta [anonim]

    Domnul europarlamentar mai bine si-ar vedea de tara domniei sale si ne-ar lasa pe noi sa hotaram spre ce conducta mergem, deoarece si daca am merge pe ambele variante si ambele ar trece prin Romania am avea de castigat.
    Nabucco are o problema! Nu are sursa sigura de alimentare si atunci sa stam si sa asteptam pana cand UE-ul se va gandi sa pompeze ...iluzii si iar iluzii!
    Asa ca, Bulgaria si Ungaria au inteles ca nu UE-ul o sa le dea gaze si petrol ci sursa este in alta parte.
    Daca sunt asa de destepti de ce nu fac o conducta ..direct din Marea Nordului? Pentru un singur motiv .. Norvegia nu este si nu va fi niciodata intr-un UE care nu are alta treaba decat sa cobeasca si sa faca pe "mironosita" si sa se planga de dimineata pana seara!
    Asa ca oricum Polonia este condamnata sa ia "la orice pret" gaze si petrol, deoarece pe la ei se va construi o conducta virtuala pe care vor curge numai ..vorbe si iar vorbe, sau poate vorbe de duh!?
    • +6 (8 voturi)    
      gaze in genunchi (Vineri, 24 octombrie 2008, 1:09)

      burebista [anonim] i-a raspuns lui ionica - conducta

      Dupa tine probabil ar trebui sa le oferim rusilor si sex oral pentru a primi gaz mai ieftin, nu?
      Ce diferenta intre polonezii care stiau ca nu au nicio sansa in razboi dar au atacat tancurile cu cavaleria, si romanii care dupa 50 de ani de viol rusesc inca tanjesc dupa mirosul de vodca.
      Demnitatea nu se cumpara ioane, o ai sau nu o ai.
      • -1 (1 vot)    
        daca ar vrea rusii (Vineri, 24 octombrie 2008, 10:16)

        mim [anonim] i-a raspuns lui burebista

        sa treaca cu conducta pe la polonezi cred ca persoana care face acum scandal si-ar reconsidera putin pozitia.
        oricum corelatia ta cu a doua galceava mondiala este puerila. sau ai impresia ca europenii nu vor petrolul/gazul rusesc? asa ca daca tot cumpara produse rusesti ar trebui sa fim baieti buni si sa ii ajutam sa si le procure in conditii bune si sa castigam si noi putin, ca avem nevoie de maruntis, chiar si de la rusi.
        si daca tot esti nemultumit, iti propun ca la iarna sa inchizi robinetul de gaze si sa te incalzesti cu idealisme. unii zic ca tin de cald.
        • 0 (2 voturi)    
          glumesti (Vineri, 24 octombrie 2008, 14:30)

          burebista [anonim] i-a raspuns lui mim

          poate daca ai fi urmarit pozitia poloniei vizavi de rusia ai intelege cat de in eroare esti.
          poate daca ai fi citit articolul ai fi vazut si urmatoare fraza "Poloniei i-a fost oferita participarea in proiectul Nord Stream (conducta rusa prin Marea Baltica - n.r.) si a refuzat"
          Poate idealismele nu tin de cald, dar eu prefer sa platesc pret dublu pe gaz decat sa fiu in continuare vasalul moscovei.
          Nu ma astept ca dumneata sa intelegi asta.
          • +2 (2 voturi)    
            uite aici (Vineri, 24 octombrie 2008, 15:01)

            Ivanu [utilizator] i-a raspuns lui burebista

            "Poland has its own project of gas pipeline to deliver Russian gas to Western Europe"
            http://eng.gazeta.kz/art.asp?aid=104374
            deci lasa vrajeala, totul e o lupta politica data de tarile baltice si Polonia impotriva Rusiei, pt ca Rusia a decis sa le scoata din calcule. Vrajeala nu mai tine, stim ce se petrece la noi si nu mai punem botul la teoria polonezilor.
            • 0 (0 voturi)    
              gazeta de kazakhstan? (Vineri, 24 octombrie 2008, 17:53)

              burebista [anonim] i-a raspuns lui Ivanu

              Alta sursa de informare nu ai? De ce nu citezi din Romania mare sau din Pravda?
              Daca tu crezi ca problema dintre polonezi+tarile balte si rusi e legata de gaz, esti intr-o grava eroare.
              Rusii nu accepta ca tarile baltice au iesit de sub umbrela sovietica si nu danseaza cum le canta.
              De asemenea nu le pica bine ca Polonia are o pozitie cat se poate de demna (uneori optuza) in relatiile cu Rusia.
              Asa ca ia-ti gazul rusesc si canta la o alta masa ivane.
              • 0 (0 voturi)    
                . (Vineri, 24 octombrie 2008, 21:33)

                Ivanu [utilizator] i-a raspuns lui burebista

                da google search si o sa gasesti si alte surse, asta a fost prima care mi-a venit in fata
  • -4 (12 voturi)    
    . (Joi, 23 octombrie 2008, 23:19)

    Ivanu [utilizator]

    polonezii astia, alaturi de statele baltice, mor de ciuda ca Rusia nu ii mai baga in seama. Polonia nu a fost invitata sa participe la Nord Stream si din acest motiv chiar a facut scandal pe la UE. Este adevarat ca ar dauna bugetului niste taxe de tranzit pt gaz, de asta isi fac polonezii grija
    • +2 (2 voturi)    
      asta si doresc (Vineri, 24 octombrie 2008, 6:34)

      directia 5 [anonim] i-a raspuns lui Ivanu

      Polonia si Tarile Baltice, ca Rusia sa nu i mai bage in 'seama' ,si asta ar trebuii sa i si doreasca si Romania ,ca Rusia sa nu mai trimita 'kondiacovy' pe sub burta calului la palatul Victoria,'patricieni' si 'tariceni' cu papion la gat dar cu ruble in buzunare,'poieti' in rubasca, carpe kaghebiste si alte 'matrioase' infiltrate in mas-media sau societatea civila romana
  • -4 (12 voturi)    
    ce nerusinati (Joi, 23 octombrie 2008, 23:35)

    Teo Peter [anonim]

    ce usor e sa vorbesti cand ai burta plina si buzunarele la fel. Faceti experimente si o sa ne incalzim la brichete numai sa-i facem pe americani si pe cativa boi fericiti.
    Basescule trezeste-te o data!!
    • +1 (1 vot)    
      pentru Teo (Vineri, 24 octombrie 2008, 4:50)

      Mircea [anonim] i-a raspuns lui Teo Peter

      Adevar grai-t-ai! ce nu se muta americanii si rusii cu joaca lor in Pacific sa ne mai lase in pace!
      Toti merg pe bani iara noi vorbim de onoare. ce onoare cand lumea e saraca si ne pleaca copiii peste granita sa munceasca ca robi? Neamul nostru conteaza si atat!
  • +4 (8 voturi)    
    . (Joi, 23 octombrie 2008, 23:40)

    Mda [utilizator]

    corect ce zice nenea asta aici
    • -1 (7 voturi)    
      . (Vineri, 24 octombrie 2008, 0:39)

      Ivanu [utilizator] i-a raspuns lui Mda

      tu locuiesti in SUA, nu ai treaba cu realitatea si buzunarul romanesc, deci te rog lasa-ne
  • 0 (2 voturi)    
    bine, bine, de acord, bla,bla (Vineri, 24 octombrie 2008, 1:59)

    atreus [anonim]

    si ne intrebam de ce spune ce spune? Oare n-am putea forta in felul asta mana ue? Daca ii doare asa de tare pe europeni de ce sa nu accelereze un pic proiectul nabuco, pt, ca din cate vad eu nu prea evolueaza. Daca rusii vor fi in stare sa realizeze south streem in ciuda provocarilor tehnologice in timp ce europenii pierd sansa supa sansa atunci ce se poate face? UE ar trebui sa se preocupe mai putin de numarul de gauri permise intr-un covrig sau dimensiunea minima a bobului de mazare si sa inceapa sa formeze o structura unitara daca vor cat de cat credibilitate. Daca vreau sa sun in europa pe cine sa caut? Ce mai face constitutia europeana? Cand trece de irlandezi se blocheaza la spanioli sau la portughezi... da, de acord, nu vreau dictatura europeana dar europa este hiper-birocratizata si anchilozata decizional. Dupa cum spuneam, daca va exista vreodata al treilea razboi mondial, la 5 ani dupa incheierea lui va trebui sa ne pazim de reactia UE, care de abia atunci va fi luat o anume pozitie.
  • +2 (4 voturi)    
    Proiect strategic (Vineri, 24 octombrie 2008, 9:15)

    Vorbe goale [anonim]

    Polonia are probleme grave cu Rusia si incearca sa influenteze toate tarile pe care le poate influenta. Participarea intr-un proiect de asemenea natura este de interes strategic, nu se poate compromite pentru niste mofturi. Romania nu va plati preturi mai mari decat acum, dimpotriva vor fi eliminati intermediarii (la schimb), ceea ce va coduce la preturi de achizitie mai rezonabile. Bau-baul cu Kominternul nu prea tine...

    In ceea ce priveste Nabucco: fara gaz in el, se numeste ca ingropi metal.

    Cam asta este...
    • 0 (0 voturi)    
      Greu cu (in)dependenta energetica... (Vineri, 24 octombrie 2008, 11:38)

      Catalin Dimofte [anonim] i-a raspuns lui Vorbe goale

      Starea de fapt e ca oricum suntem dependenti 100% de gazul rusesc (in ceea ce priveste componenta importata). Nu vad cum participarea in SS (hmm.. ce abreviere nefericita...) ne-ar putea face mai dependenti de-atat.
      E drept ca materializarea Nabucco ar fi un foarte mare pas inainte.
      Insa despre acest proiect se vorbeste de mai bine de zece ani (daca va amintiti, a fost un asa-numit "pet project" al lui Emil Constantinescu, ploua cu simpozioane si seminarii, se facuse si-un quasi-ONG care sa promoveze proiectul, parca "Romania la rascruce" sau cam asa ceva...). De facut -- nimic-nimicutza.
      Romania e cumva la mijlocul tevii, asa ca geaba s-ar agita (asta in cazul foarte improbabil in care chiar am fi in stare sa facem ceva); depinzi de cei din amonte, recte Bulgaria si Turcia.
      In plus, nu e foarte clar de unde-ar trebui sa vina gazul Nabucco.
      Terminalul de LPG e poveste inca si mai veche, de pe la mijlocul anilor '90, imi amintesc tot asa, prezentari grandioase... iata ca aproape 15 ani au fost de-ajuns ca sa fim la stadiul de studiu de fezabilitate... Rasu-plansu; pana facem noi ceva, se termina tot gazul din lume.
      In final, povestea cu dependenta de rusi prin SS poate fi vazuta si din alt unghi... la urma urmelor, un robinet se poate instala oriunde pe conducta, if you know what I mean... a se vedea cazul Ucrainei.
  • -2 (2 voturi)    
    Normal (Vineri, 24 octombrie 2008, 9:59)

    sorin [anonim]

    Ca le-am face concurenta lor. Pentru ei e mai bine sa treaca conducta prin Polonia.
    • +1 (1 vot)    
      esti cu cercul (Vineri, 24 octombrie 2008, 18:08)

      burebista [anonim] i-a raspuns lui sorin

      aveti foarte mare dreptate, e mare invidie la mijloc... dupa cum spune si urmatorul articol din 'Sombrero de Alpaca'

      "Polonia, Canada si Chile au hotarit sa faca front comun astfel incat proiectul South Stream sa nu treaca prin Romania ci prin tarile anterior mentionate.
      Canadienii au un proiect care vizeaza o conducta pe sub Atlantic care va aduce gaz rusesc pe coasta vestica a europei.
      Gazul rusesc ajunge in Canada prin metoda rostogolului. Sfere gigantice continand gaz sunt rostogolite prin nordul Siberiei si odata ajunse in Canada se rostogolesc mai departe prin conducta 'sub-atlantica'.
      Republica Chile in schimb va transporta gazul pe calea aerului, iar in acest scop a comandat deja o flotila de 14 aeronave A360 care vor zbura nonstop pentru a aproviziona Portugalia cu gaz rusesc."


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by