Gazoductul Nabucco ramine unul dintre principalele proiecte energetice europene, atita timp cit este o alternativa pentru asigurarea independentei energetice a tarilor din Uniunea Europeana, este concluzia unui forum economic in desfasurare la Praga. Pina la sfirsitul acestei luni ar urma sa se realizeze alte doua etape premergatoare demararii proiectului.

"Intentionam sa incepem lucrarile la gazoductul Nabucco la termenul convenit, respectiv in 2010", a declarat vineri, la Praga, Vlad Pavlovschi, directorul diviziei de cercetare si inginerie din cadrul companiei nationale Transgaz. "Luna aceasta urmeaza sa se faca noi pasi importanti privind demararea proiectului. Vor fi selectate astfel companiile locale care se vor ocupa de constructia propriu-zisa a gazoductului si, respectiv, trebuie ajuns la un acord privind semnarea acordurilor inter-guvernamentale", a adaugat Pavlovschi.

Expertul roman a dat asigurari ca banii necesari pentru proiect, estimat la circa 7,9 miliarde euro, vor fi atrasi prin imprumuturi sindicalizate de la institutii financiare internationale si de la banci comerciale.

Prin gazoductul Nabucco urmeaza sa se transporte gaze naturale din zona Marii Caspice si a Asiei Centrale, unde se afla importante resurse inca neexploatate, catre Europa Occidentala. Lista tarilor care ar putea sa furnizeze gazele necesare este destul de lunga, dar include totodata mai multe state-problema. Printre acestea se afla Iranul, tara cu care UE inca nu are relatii economice normale, sau Irakul, afectat in continuare de instabilitate politica si militara.

Desi printre potentialii furnizori se afla Egiptul sau chiar Rusia, cel mai probabil majoritatea gazelor naturale vor fi exploatate din tarile Asiei Centrale, respectiv Azerbaidjan, Turkmenistan sau Kazahstan.

"Din punct de vedere politic, nimic nu ne impiedica sa ne alaturam proiectului Nabucco. Singurul nostru criteriu de evaluare este cel economic", a spus Askar Batalov, secretar de stat in Ministerul Energiei si Resurselor Naturale din Kazahstan. "Putem contribui cu gaze din resursele proprii, dar in acest caz e nevoie de investitii pentru exploatarea de noi perimetre. Sau putem fi doar o tara de tranzit. Nu vom rata asadar nicio oportunitate, daca aceasta se va ivi", a incheiat Batalov.

Rusia nu este exclusa dintr-o posibila cooperare in cadrul proiectului Nabucco, chiar daca Moscova a demarat deja un proiect similar, South Stream.

"Cele doua proiecte nu sunt in competitie, aceasta e doar o exagerare a presei. In ceea ce ma priveste, eu cred ca pentru a-si asigura securitatea energetica, Europa ar trebui sa dezvolte cit mai multe proiecte in comun cu Rusia", considera Vlad Pavlovschi.

La rindul sau, Maziar Amiri, director in cadrul grupului austriac JBC Energy, crede ca Nabucco si South Stream concureaza doar in ceea ce priveste gasirea si exploatarea resurselor de gaze. "Altfel, amindoua proiectele sunt necesare, tinind cont de foamea de energie tot mai mare a Europei Occidentale", a spus Amiri.