Gazele pentru conducta Nabucco vor proveni, intr-o prima etapa, din Regiunea Caspica si Irak, iar daca si cand se va transporta gaz din Iran, trebuie decis la nivel politic, a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvant al Consortiului Nabucco, Christian Dolezal.

"Nabucco Gaspipeline International este format din sase parteneri si nu se poarta discutii cu niciun alt partener. Nabucco Gaspipeline International nu va cumpara gaze. Expeditorii, clientii nostri transportatori, trebuie sa se hotarasca de unde isi vor cumpara gazele naturale. Nabucco urmeaza o abordare multi-sursa: asta inseamna ca Nabucco va furniza optiuni tehnice pentru transportarea gazelor naturale din diferite surse. Intr-o prima faza, gazele vor proveni din Regiunea Caspica si Irak. Daca si cand se va transporta gaz din Iran, in viitor, trebuie decis la nivel politic", a precizat Christian Dolezal.

Acesta admite ca Iranul, care este tara ce detine a doua rezerva de gaze naturale ca marime din lume, nu poate fi ignorat atunci cand se pune problema livrarilor de gaze naturale. Christian Dolezal mai spune ca acest lucru nu a fost discutat in Comitetul Director al consortiului.

"Un proiect international complex si amplu, cum este un gazoduct de 3.300 km ce treverseaza cinci tari, presupune a serie de etape de dezvoltare. La sfarsitul anului 2007, Nabucoo a desemnat compania Penspen drept inginer pentru coordonarea planificarii detaliate a proiectului. In iulie 2008, Nabucco a realizat un studiu de piata care a indicat o cerere ridicata pentru capacitatile Nabucco. Cadrul legal si acordul interguvernamental dintre tarile tranzitate de Nabucco vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an/inceputul anului viitor. Dupa aceea va incepe procedura de rezervare de capacitati (open season), adica rezervarea capacitatilor pe baza de licitatie", mentioneaza purtatorul de cuvant al Consortiului Nabucco.

Constructia gazoductului va incepe in 2010, iar primele cantitati de gaze naturale vor trece prin conducta in 2013, a reamintit Dolezal.

Conducta Nabucco are scopul de a reduce dependenta energetica a Europei fata de Rusia, incepand cu 2013. Din acest proiect fac parte: OMV din Austria, compania ungara MOL, Transgaz din Romania, Bulgargaz din Bulgaria, firma turceasca Botas si grupul german RWE. Lungimea conductei ar atinge 3.300 kilometri si costurile acestui proiect se ridica la circa 7,9 miliarde de euro, potrivit ultimelor estimari ale Consortiului. Conducta va fi finantata in proportie de o treime de proprietari si de doua treimi de banci.