Pretul petrolului a recuperat pierderile din prima parte a sedintei de tranzactionare de joi si a revenit dupa o cadere brusca in care a atins 50 de dolari/baril, in conditiile in care Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a anuntat miercuri ca ar putea reduce din nou productia, pana la sfarsitul lunii noiembrie, daca preturile vor continua sa scada.

Pretul petrolului destinat pietei americane, tranzactionat la New York, a atins joi cel mai mic nivel din ultimele 22 de luni ajungand la 50 de dolari/baril. Acesta a recuperat in a doua parte a zilei 85 de centi, atingand cotatia de 57,01 dolari.

La Londra, barilul Brent a mai recuperat din pierderi, ajungand pana la 52,85 de dolari/baril, dupa ce anterior a scazut pana aproape de pragul psihologic de 50 de dolari.

Previziunile Agentiei Internationale pentru Energie (IEA) referitoare la cererea de carburanti pentru anul viitor sunt sumbre. IEA estimeaza ca cererea va urca cu doar 350.000 de barili pe zi (bpz) in 2009 , cu 340.000 bpz mai putini decat prevziunile facute luna trecuta, potrivit Times Online.

Cotatia petrolului a scazut cu peste 60% in ultimele luni, de cand valoarea acestuia a atins un nivel istoric, pretul unui baril ridicandu-se la 147 de dolari, in iulie.

Cartelul petrolier OPEC, care detine controlul a 40% din productia de petrol de pe glob, are in vedere o reunine de urgenta la sfarsitul acestei luni pentru a lua o noua decizie prin care sa tempereze declinul preturilor. OPEC a decis, la finele lunii octombrie, sa reduca productia cu 1,5 milioane de barili pe zi.