Contributors / Analiza

Nu ratati ocazia de a abandona companiile energetice integrate

de Otilia Nutu     SAR
Miercuri, 11 august 2010, 14:25 Economie | Energie


Infiintarea companiilor integrate a fost inca o data amanata, de data aceasta ca urmare a unor contestatii din partea sindicatelor si actionarilor la Fondul Proprietatea. Dar oponentii ideii sunt mult mai multi, cu argumente atat tehnice, cat si economice, desi vocea lor nu s-a mai auzit in ultima vreme. De-a lungul timpului si-au mai exprimat ingrijorarea si Comisia Europeana, Banca Mondiala, consultanti din mediul privat, investitorii privati si diversi specialisti.

Pentru a intelege de ce aceasta amanare e o veste buna (desi una si mai buna ar fi abandonarea totala a ideii), sa ne amintim cateva argumente pentru care infiintarea celor doua companii ar avea consecinte catastrofale pentru sectorul energetic romanesc. Inainte de aceasta, sa vedem insa cum stau lucrurile azi.

Cum functioneaza piata in Romania si ce s-ar schimba cu infiintarea companiilor integrate?

Piata din Romania se bazeaza pe unul dintre cele mai competitive modele: concurenta pe piata angro si pe piata de retail. Noi avem azi 5-6 producatori mari, care produc electricitate si o vand pe piata angro. Desi toti sunt de stat, intre ei exista o oarece concurenta (nu tocmai perfecta), in special intre companii ca Turceni, Rovinari, Craiova, deoarece se vede clar pe fiecare companie care sunt rezultatele – un avantaj al companiilor separate financiar-contabil si a transparentei activitatilor lor, avantaj care s-ar pierde prin fuziune, cum s-a intamplat si in cazul CONEL.

Jumatate din ce produc cei 5-6 se duce in piata competitiva, de unde cumpara furnizorii si revand consumatorului final pe piata de retail. Furnizorii fac astfel un mix de electricitate, cumparand productie termo, nucleara si hidro. In alte cuvinte, nu ar fi nevoie de unirea producatorilor pentru a se realiza acest mix: furnizorii sunt interesati sa-si diversifice sursele de electricitate pentru a-si reduce riscurile (nu vrei sa cumperi doar hidro, pentru ca s-ar putea sa fie seceta si va trebui sa cumperi in ultima clipa de la producatorul cel mai scump din piata pentru a-ti onora contractele de furnizare).

Din cei 50% piata „liberalizata”, 35 constau in tranzactii prin licitatie transparenta pe bursa OPCOM (mai exact, cumpara furnizorul care ofera pretul cel mai mare, nu baietii destepti). Celelalte 15% sunt contracte bilaterale negociate in afara bursei, de multe ori netransparent, asa numitele contracte cu baietii destepti, care cumpara electricitate ieftina, la pret mai mic decat pe bursa OPCOM. In alte cuvinte, cu cat se tranzactioneaza mai mult pe OPCOM, cu atat ramane mai putin spatiu pentru baietii destepti.

Cealalta jumatate din productie, piata care inca n-a fost liberalizata, se duce in niste cosuri de electricitate, la preturi reglementate, pe care le iau 8 furnizori (fostele Electrice) si le revand la pretul reglementat catre consumatori captivi (gospodarii, dar si firme).

Preturile la care cumpara consumatorul final constau din pretul de productie plus tarifele reglementate pentru transmisie si distributie.

Daca se infiinteaza companiile integrate, din cei 5-6 vor rezulta doar doi, Electra si Hidroenergetica, care din considerente tehnice (structura productiei) nu pot concura intre ei ci ar trebui sa si cumpere electricitate unul de la celalalt. Din cele 35% care se tranzactioneaza transparent, la preturi avantajoase pentru stat (maximum din cat ar putea obtine pe piata), pe bursa OPCOM ar mai ramane doar 15%, dupa cum rezulta din notificarea facuta de ambele companii la Consiliul Concurentei (una ar vinde pe OPCOM maxim 10%, cealalta 5% din cat produc). Restul, ati ghicit, 20% din piata de energie ar fi din nou capturata de baietii destepti, care cumpara si azi in afara bursei prin contracte netransparente.

Alte argumente contra

Asadar, mixul de electricitate nu necesita companii integrate prin fuziune, piata OPCOM ar fi serios afectata de infiintarea companiilor, iar fuziunea ar reduce transparenta unitatilor componente, exact cum se intampla si in cazul CONEL. Dar mai exista si alte dezavantaje, cu efecte pe termen mai lung; iar incertitudinile au avut deja ca efect faptul ca nu s-au mai facut practic investitii in sector, iar toate proiectele importante sunt blocate de prin 2007, de cand a aparut pentru prima data ideea regruparii sectorului energetic (la vremea respectiva intr-o singura companie integrata).

1. Pozitia dominanta. Aparitia unor companii mari cu pozitie dominanta (fiecare detine 44-48% din capacitatile de productie) ar afecta serios concurenta si interesele companiilor private care vor sa investeasca in productia de electricitate. Asta, in conditiile in care productia termo (cca 40% din total) este pe punctul de a se prabusi fara astfel de investitii, si atunci am avea intr-adevar o problema de securitate energetica. In loc sa devina competitive regional, cele doua companii ar deveni dominante local, deoarece capacitatea de interconectare a retelei de transmisie este limitata, ceea ce face sa putem exporta cca. 10% din energia produsa la noi. Ca investitorii privati stau in expectativa nu mai e un secret pentru nimeni: 4 din cele 7 proiecte tip PPP pe care urma sa le faca Termoelectrica sunt amanate de 2-3 ani (Galati – CEZ; Doicesti – Mechel; Borzesti – GDF; Braila – EON, ENEL). Aceasta, in conditiile in care nici una dintre companiile private nu se plange serios de lipsa de lichiditati din cauza crizei. In realitate, toate aceste companii asteapta sa vada daca se vor infiinta cele doua companii integrate, cu care ar trebui sa intre in concurenta. Insa ce concurenta? Nici unul dintre producatorii noi care ar rezulta din proiectele PPP nu ar detine mai mult de 2% din piata.

2. Nevoia de investitii. Romania trebuie sa-si inchida o buna parte din productia termo de electricitate, din cauza ca sunt invechite (majoritatea unitatilor termo pe carbune sau huila sunt capacitati vechi de 30-40 de ani, cu randamente de cca 35%, fata de media europeana de 55%). Pe langa asta, ele nu mai indeplinesc nici standardele de mediu ale Uniunii Europene si ne-am angajat in negocierile de aderare fie sa le retehnologizam, fie sa le inchidem de tot pana in 2013. Statul nu are bani sa faca aceste investitii (daca ar fi avut, le-ar fi facut deja). De aceea avem nevoie de investitii private. In loc sa infiintam companiile integrate, am putea privatiza Turceni, Rovinari, Craiova, cum incercam prin 2004, deoarece investitorii privati chiar sunt dispusi sa retehnologizeze aceste unitati. Pentru cele trei exista interes chiar pe timp de criza.

3. Companii nebancabile. Companiile integrate nu pot obtine mai multi bani decat unitatile componente, daca nu se face o schimbare structurala in sector. Dintre toate companiile care se unesc sau sparg in noua structura propusa, Hidroelectrica era realmente profitabila si totusi profiturile ei de 50-60 mil EUR pe an nu asigura suficiente venituri pentru a face investitii. Ca exemplu, una dintre cele mai profitabile investitii din sectorul energetic (proiectul Tarnita), pus pe hartie inca din 1977, nu poate fi dus la capat din cauza lipsei banilor (800 mil – 1 miliard EUR). Daca grupam laolalta Hidroelectrica si companiile pe pierderi (CNH, SNLO, carora li s-ar sterge datoriile, dar asta nu inseamna ca nu vor incepe din nou sa faca altele), bancile nu vor avea incredere in capacitatea noilor entitati sa inregistreze profit si sa ramburseze creditele. Mai mult, cele doua companii nu vor putea fi listate pe bursa pentru a atrage capital privat: orice companie trebuie sa demonstreze performante financiare bune timp de 3 ani inainte de listare. Iar in ceea ce priveste increderea pe care ar avea-o investitorii privati in viabilitatea celor doua companii putem vedea si azi: actionarii de la Fondul Proprietatea, care ar deveni actionari la noile companii, contesta infiintarea companiilor tocmai din teama ca valoarea actiunilor lor se va deprecia.

4. Subventii incrucisate. O mare ingrijorare in legatura cu regruparea companiilor este aceea ca banii din unitatile profitabile (din Hidroelectrica, de pilda) vor ajunge sa acopere pierderile din minerit, cum in Electra si Hidroenergetica vor intra CNH si SNLO. Romania s-a angajat fata de UE sa elimine subventiile pentru huila pana la sfarsitul lui 2010, dar sindicatele din minerit au cerut in repetate randuri anul trecut extinderea subventiilor, reesalonarea datoriilor, stergerea penalitatilor. Dupa 20 de ani de tranzitie, nu prea mai exista justificari legitime sa tinem in viata companii falite pentru a pastra locuri de munca, mai ales ca aproape toti minerii din 1989 au iesit deja la pensie. Daca banii din Hidroelectrica vor fi folositi pentru acoperirea acestor gauri negre prin subventii incrucisate, inseamna ca noile companii nu vor avea bani pentru investitii, ca sa nu mai spunem ca vor fi considerate ajutor de stat ilegal si sanctionate prompt de Comisia Europeana. In orice caz, stergerea datoriilor e imposibila acum: FMI monitorizeaza arieratele unor companii de stat mari, precum CNH si Termoelectrica, si pana la finalizarea acordului nu se poate face o astfel de operatiune.

5. Mersul reformei. In ciuda a ceea ce se crede indeobste, reforma in energie de la noi din 1997-2005 a fost un model de buna practica la nivel european: spargerea CONEL, infiintarea unui reglementator (ANRE) care la inceput a fost chiar un model pentru infiintarea reglementatorilor din Vest, de ex Franta, separarea si independenta retelelor de transmisie si distributie de activitatile competitive (productie si furnizare). Pasul urmator - privatizari pentru investitiile pentru care altminteri pur si simplu nu sunt bani – nu a fost dus pana la capat mai ales acolo unde era realmente nevoie urgenta de bani, in productie.

Motivul pentru care spargerea CONEL a fost un lucru bun e ca s-a vazut care din centrale sunt eficiente si care nu, iar odata ce performantele reale ale centralelor s-au vazut, au aparut stimulente pentru eficientizare (vezi Turceni, care si-a redus consumul specific cu cca 20% dupa spargerea CONEL, intre 2000-2008). Iar in ceea ce priveste privatizarile, nu ar trebui sa ne temem de „lipsa controlului statului in sectorul strategic de energie”. Hidroelectrica si Nuclearelectrica, peste 50% din electricitate si exact acea parte care asigura securitatea energetica, vor ramane in proprietatea statului in viitorul previzibil. In loc de asta, spargerea Hidroelectrica fara o analiza tehnica si ezitarile in constructia unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda sunt un real pericol pentru siguranta energetica a Romaniei.

6. Modelul european. Am auzit in mai multe randuri cum ca in Europa se consolideaza companiile din domeniul energetic, cum ca Franta sau Cehia au campioni nationali si cum ca prin companiile integrate s-ar obtine economii de scala. Cum stau lucrurile in realitate?

Franta: Peste 90-95% din electricitatea produsa in Franta este hidro si nucleara. Compania EDF nu functioneaza insa ideal. Productia hidro si nucleara are costurile cele mai mici, ceea ce face ca electricitatea franceza sa poata fi ieftina pentru consumatorul final; totusi, se estimeaza ca preturile EDF sunt cu cca 20-30% mai mari decat daca ar exista concurenta in sistem. Desi hidro si nuclear sunt ”ieftine”, Franta importa energie termo din Germania, la preturi ceva mai mici decat productia interna. Franta e de multi ani in conflict cu Comisia Europeana din cauza monopolului EDF. Ultimele Directive de liberalizare a pietelor de energie au fost practic o reactie a Comisiei la faptul ca Franta refuza sa sparga monopolul EDF. In cele din urma, EDF e obligata azi sa permita concurenta pe piata interna de electricitate si accesul investitorilor privati. EDF incepe sa ia in calcul posibilitatea de a vinde centrale din Franta si sa cumpere in alte parti. In orice caz, EDF e un monopol istoric, cu care publicul s-a obisnuit; ma indoiesc ca exista vreo tara din UE care sa-si regrupeze companiile de stat in mamuti monopol.

Germania: S-a spus ca in Germania exista companii integrate, care isi asigura mixuri echilibrate de productie de electricitate. Cu toate acestea, nu ne putem compara: in Germania nu exista un monopol de stat, ci 5-6 companii private, care nu detin mai mult de 20-25% din piata si intre care exista o concurenta reala. Cei doi mamuti de la noi ar detine fiecare aproape 50% din piata, iar structura lor nu permite o concurenta adevarata intre ele (de ex. Turceni, Rovinari si Craiova ar putea concura intre ei, insa vor face parte din aceeasi companie).

Cehia: In Cehia exista intr-adevar o companie integrata de stat, CEZ. Comisia Europeana a acceptat ca CEZ sa nu se sparga deoarece Cehia e mult mai bine conectata la retelele regionale de transport de electricitate decat noi, deci pentru consumator exista o concurenta reala intre CEZ si producatorii de electricitate din statele vecine. Cehia poate importa cca 60% din consumul intern (adica CEZ nu detine mai mult de 40% din piata). Noi putem importa numai 10%.

7. Preturile pentru consumator. S-a spus ca din regruparea companiilor ar rezulta enitati mai eficiente si pretul s-ar reduce. Acest lucru denota o neintelegere profunda a regulilor pietei: pretul nu e determinat de oferta, ci de confruntarea cererii cu oferta si cu cat sunt mai multi ofertanti, cu atat concurenta ar impinge preturile in jos. In plus, nu exista motive nici macar ca costurile de productie sa scada daca nu se fac schimbari fundamentale in structura de productie (de pilda, investitii in tehnologii mai eficiente)


Asadar, cam toate argumentele pentru infiintarea companiilor integrate (eficienta, preturi mici pentru consumatori) pica.

Ce ar trebui facut in schimb? In loc sa pierdem timp pretios asteptand sa inchidem unitatile termo poluante cand ne va obliga UE (sau sa platim penalitati serioase), ar trebui sa reluam reforma de unde o lasasem. Adica:

    * sa continuam privatizarile companiilor pe care nu le putem retehnologiza din bani proprii, incepand cu Turceni, Rovinari, Craiova;
    * sa punem pe OPCOM toate contractele de vanzare de electricitate pe care le incheie statul, in special Hidroelectrica, pentru a elimina contractele cu baietii destepti;
    * sa renuntam la idei paguboase, care nu fac altceva decat sa creasca incertitudinile pentru investitori si sa amane si mai mult investitiile de care avem nevoie pentru a nu intra intr-o reala criza energetica pe termen lung;
    * daca vrem „campioni nationali”, sa nu distrugem Hidroelectrica si Nuclearelectrica prin folosirea resurselor acestor companii pentru acoperirea gaurilor negre din minerit si productia termo;
    * sa ne ocupam mai bine de acea parte a sectorului de energie pe care realmente avem probleme institutionale, de pilda sa aducem reglementatorul ANRE la nivelul de profesionalism la care era in urma cu doar cativa ani. Avem deja doua proceduri de infringement declansate de Comisia Europeana care ne spun exact ce sa facem: sa continuam liberalizarea pietelor de electricitate si gaz si sa redam independenta reala a reglementatorului, care ar trebui ferit de interventii brutale ale politicului.

 

Pentru cine e interesat de mai multe detalii, inclusiv tehnice, despre sectorul energetic si care sunt problemele si prioritatile reale, recomand site-ul d-lui Jean Constantinescu. Ca sa-l parafrazez pe ambasadorul american Mark Gittenstein, ceilalti inca nu m-au convins ca nu are dreptate.
 

Otilia Nutu este expert in cadrul Societatii Academice din Romania






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6374 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Foarte bun articolul (Miercuri, 11 august 2010, 14:57)

    rp [anonim]

    ..
    • 0 (2 voturi)    
      baba Vanga din Bulgaria ,acum si in Romania (Miercuri, 11 august 2010, 18:51)

      Eneas [anonim] i-a raspuns lui rp

      cel mai mult deranjeaza la romani ticalosia ,nu prostia!
      Anna asta a insirat numai ineptii economice ,cifre false si explicatii puerile pentru un profesionist!
      CEZ zilele astea tocmai a cumparat 38% din Akenerji -Turcia si a ajuns lider european in energetica !
      si cehii au privatizat energetica dar au renationalizato rapid cand s-au prins de prostie ,pentru ca nu au fost ticalosi!
      la romani daca vine o nula de la vreo societate numita impropriu academica si recita comanda baietilor destepti ,primeste numai felicitari de la alti pafaristi pe forum ,sau ajunge ca Bogdan Chiritoiu, tot din pepiniera SAR, hop consilier la Basescu si azi sef la Consiliul Concurentei ! e atat de tipic romanesc sa iti tradezi tara ! ce o costa sa il omagieze pe Jean Constantinescu fosila energeticii ,omul care a distrus Renel cand era a 8 companie in topul Europei ,care a facilitat imbogatirea baietilor destepti cand era presh la ANRE! azi suntem in urma Europei cu 20-30 de ani in energetica ,cu centrale hidro a caror constructie dureaza 30 de ani ,cu centrala nucleara de la Cernavoda niciodata finalizata, -inceputa in 1970 are deja 40 de ani ,se pune problema ca atunci cand grupurile 3 si 4 vor intra in functiune ,grupurile 1 si 2 vor trebui inchise fiind batrane deja , cu centrala de pompaj care are proiectul gata de acum 50 de ani ,cu autostrazi care nu vor fi finalizate decat dupa ce vom circula doar pe biciclete ,cu societati academice de doi bani ,cu toti vandutii care vad concurenta acolo unde nu e ,ca nu pot fi concurenti producatorii de pe hidro cu producatorii din termo, decat in ticalosia unor romani!
      in timp ce in Cehia pretul energiei electrice este la jumatate fata de Romania
  • +3 (3 voturi)    
    Companii energetice (Miercuri, 11 august 2010, 15:10)

    dans [anonim]

    In sfarsit un articol documentat in presa centrala pe acest subiect, fara influenta lui Mantoc si Condescu.
  • +3 (3 voturi)    
    Hm! (Miercuri, 11 august 2010, 15:17)

    stefan [anonim]

    Iar Jean Constantinescu si ideile lui marete.
    Partial adevarat, dar plin de manipulare, asa cum a fost dintotdeauna.
    Cred ca aceasta tema merita atentie si mult mai multa documentare. \Piata de energie de a doua zi (OP-COM) este deschisa in proportia care se zice, dar cantitatea de energie tranzactionata nu trebuie si nu cred ca depaseste un procent de 10-15%.
    Argumentele sunt de natura tehnico economica. Ofertezi pe piata un surplus de energie ce il poti da si nu puterea intreaga a unui grup. Pornirea si orirea unui grup termo costa bani grei.
    A opri un grup hidro pe firul apei inseamna pierdere de apa neturbinata, care oricum curge.
    Marea majoritate a energiei trebuie tranzactionata prin contracte bilaterale, avantajoase pentru cele 2 parti (si producatorul sa aiba profit, dar si cumparatorul).
    Transparente pentru ANRE, care poate decide daca un contract e in regula sau nu ca pret.
    Stie cineva care e pretul de fabricatie al unui autoturism, indiferent de marca? Sau al unui calculator? Sau al unei masini de spalat? NU. Insa existind concurenta reala, fabricantii incearca sa le faca cit mai ieftine pentru a le vinde, chit ca uneori e in detrimentul calitatii.
    Evident, in Ro, companiile integrate dincolo de orice alt argument ar insemna: vaci bune de muls pentru partide, posturi bine platite pentru clientela de partid. Exista destule tari pe lumea asta unde companiile energetice sunt nationale, ba chiar mai mari decit CONEL-ul, incluzind si companii de gaze. Si lucrurile stau bine acolo. Politicul se baga prea putin. Primeaza interesul de a avea profit.
    In Ro notiunea de meserie si meserias a cam disparut. Putem accepta numirea unuia ca Lificiu in fruntea ANRE (politic, ca n-are nici in clin nici in mineca cu energia), dar sa fie inconjurat de meseriasi, care stiu bine lectia. Dar multi din meseriasi fie au plecat, fie s-au pensionat.
    Exista insa institutii unde e nevoie de meseriasi adevarati si acolo nu se baga.
    • +1 (1 vot)    
      gresit (Miercuri, 11 august 2010, 16:07)

      Madalina [anonim] i-a raspuns lui stefan

      Este absolut gresit. Nu trebuie sa acceptam numirea unui Lificiu&Plaveti&Co la conducerea ANRE. Nu au nici o legatura cu domeniul energetic. Sunt doar promotorii clanurilor din PSD. Nu trebuie sa acceptam numirea lui David la conducerea Hidroelectrica pentru ca el nu face decat sa promoveze interesele PSD si a unor moguli. Sa le fie rusine celor care isi bat joc de domeniul energetic, in care Romania chiar are potential
    • 0 (0 voturi)    
      raspuns (Miercuri, 11 august 2010, 18:14)

      Otilia Nutu [anonim] i-a raspuns lui stefan

      Multumesc pentru comentariu.

      Pe piata OPCOM s-a tranzactionat anul trecut intr-adevar 35%, puteti verifica pe site-ul lor. Si eu am fost surprinsa. OPCOM s-a infiintat abia in 2005, prin 2006 avea 5% din piata, prin 2008 ajunsese la peste 20 si e cotata ca una dintre cele mai bune si mai active piete de energie din Europa.

      N-am vorbit in articol despre serviciile tehnice de sistem si piata de echilibrare (mecanisme prin care se asigura echilibrul permanent intre productie si consum de electricitate, dat fiind faptul ca energia electrica nu se poate stoca). O explicatie in a nutshell despre cum functioneaza piata de echilibrare aici: http://www.transelectrica.ro/news.php?cod=45

      In alte cuvinte, piata de electricitate e mai "ciudata", din cauza ca energia electrica nu se poate stoca precum merele, iar anumiti producatori (care pot oferi rapid si la cost mic curentul de care e nevoie in sistem pt echilibrare cerere si oferta) au un avantaj.

      Hidroelectrica detine 90% din serviciile tehnice de sistem, acest "curent ieftin si rapid". Cum aceasta productie are caracteristici de monopol natural, asta e inca un motiv ca Hidroelectrica sa ramana separata de ceilalti producatori.

      Cu contractele bilaterale, de acord. Problema e ca, producatorii fiind de stat, exista tentatia "capusarii", si atunci conteaza modul in care se selecteaza partenerul privat. E, daca vreti, pe invers fata de legea achizitiilor publice - daca o firma privata poate cumpara de la cine vrea, o institutie de stat trebuie sa cumpere competitiv ca altminteri poate cumpara prea scump (in avantajul sefului). La fel, un producator de electricitate de stat ar trebui sa vanda cui da mai mult, de aceea contractarea trebuie sa fie competitiva.

      Hidroelectrica spune ca "nu poate incheia contracte bilaterale pe OPCOM, pt ca are nevoie de contracte pe termen lung iar pe OPCOM se tranzactioneaza doar pe termen scurt". FALS. OPCOM are PCCB, infiintata SPECIAL pentru contracte bilaterale pe termen lung.
      • +2 (2 voturi)    
        continuare (Joi, 12 august 2010, 3:57)

        stefan [anonim] i-a raspuns lui Otilia Nutu

        Am vazut ulterior ca au aparut completari la articol (comparatia cu alte tari).
        OP-COM exista din 2000. Piata a inceput sa se deschida prin 2003-2004.
        Jean Constantinescu este artizanul "baietilor destepti". El a fost primul director al ANRE. Este unul din artizanii spargerii RENEL-CONEL.
        Pot sa va spun cu toata seriozitatea ca pentru spargerea CONEL s-a muncit mult de tot.
        Tot pentru cunoastere (nu se spune), prin 2003-2004 reglajul in sistem se facea jucindu-se cu grupurile de 330 MW de la Turceni si Rovinari.
        Sa opresti si sa pornesti un astfel de grup nu e de joaca: costa bani si dureaza. Pina intr-o zi cind Turceni-ul a refuzat sa raspunda comenzii de dispecer. A fost un mare scandal atunci. Nu in presa.
        Atunci cind s-a creat sistemul energetic s-a bazat pe 2 componente hidro si termo, iar termo in 2 componente, carbune si gaz pacura. Fiecare din cele 3 in ponderi oarecum egale. Centralele hidro bazate pe cadere si lacuri de acumulare avind o pornire rapida puteau raspunde rapid comenzii de reglare de tensiune si frecventa. Si partial o parte din grupurile termo pe gaze. Romania n-a avut turbine cu gaze. Cind s-a hotarit spargerea CONEL-RENEL s-au aliniat la start racul stiuca si cu broasca. Tirziu a mai intrat in joc si nucleara. Cine trebuia stia de unde trebuie sa ia curentul ieftin.
        Acum sa mutam centrul de greutate pe scopul economic: profitul. Nu e de condamnat hidroelectrica ca vinde curentul pe termen lung si mai ieftin astfel, daca vinzind asa face profit.
        A avea un partener pe termen lung si sigur e foarte bine. Hidroelectrica este un vinzatoer ce vinde en-gros. E normal sa vinda intermediarului mai ieftin si e treaba acestuia sa gaseasca consumatorii, unul 10 MW, altul 15, altul 1... Hidroelectrica il vinde la tensiune mare(110KV sau 220) si sunt alte costuri de transport si distributie ca sa il dai la tensiunea industriala 20 KV sau 6, sau la cea casnica 380V sau 220.
      • +2 (2 voturi)    
        continuare 2 (Joi, 12 august 2010, 5:45)

        stefan [anonim] i-a raspuns lui Otilia Nutu

        Trebuie plecat de la amanuntul esential ca in Ro curentul si caldura sunt marfuri electorale si la chestia asta au marsat si politicul si ziarele si televiziunile. Chiar si acum se mai vorbeste de subventii.
        Cu un sistem energetic cu tehnologia ruseasca a anilor 60 in secolul 21 nu te poti astepta la performante mari. Chiar si Cernavoda, este exact proiectul centralei de la Wolsung, Coreea de sud. Acolo in 4-6 ani au pus in functiune vreo 5 grupuri, in Ro numai pentru grupul 1 au trebuit peste 20 de ani. (prima lopata la Cernavoda s-a dat prin 78).
        Fiind companii cu capital de stat, in opinia mea, conform dreptului la informare ar trebui sa furnizeze date despre costuri, cheltuieli si profit. Multe dintre ele nu au profit, iar guvernul stie, dupa cum stiu si partidele...
        Priviti ce se intimpla acum in Bucuresti. Se vrea mentinerea Radet-ului cu orice pret. De fapt se vrea sa se tina romanii captivi. In loc sa se scuture Radet-ul sa se vada ce e rau acolo, sa se faca poate un plan de schimbare a conductelor, de crestere a gradului de izolare, de micsorare a pierderilor, se imun taxe celor ce vor sa se debranseze, celor ce vor sa nu mai depinda de altii. Ca in fond asta este centrala de apartament. Independenta fata de un sistem.
        De ce? Extrem de simplu. Ce s-ar intimpla daca salariul ar fi decent? Omul ar fi independent, s-ar gindi la problemele reale si nu s-ar mai lasa pacalit si manipulat asa usor.
        Credeti ca asta vrea actuala clasa politica?
        Eu nu cred....
        Sa stiti ca in anii 90 CONEL-RENEL a fost o banca mai mare decit Bancorex-ul. Prin 2000 facusem o socoteala ca fata de 1989 pretul oului crescuse de vreo 1500 de ori, iar al curentului de numai vreo 300 de ori. Alte preturi (piine, carne, benzina avusesera aceleasi cresteri de peste 1000 de ori).
        Iar analiza poate continua.
  • -2 (2 voturi)    
    Jean Constantinescu ? Heheheeee... (Miercuri, 11 august 2010, 15:18)

    Razvan [anonim]

    ...pai el a fost groparul CONEL, care CONEL putea constitui un concurent serios al companiilor straine, asa ca trebuia demantelat.
    Asa am ajuns ca firme ale statului, care aduceau profituri serioase la buget (distributiile de energie electrica - Electrica) sa fie vandute pagubos strainilor.
    De aia n-avem bani acum pt. pensii si salarii pt. bugetari.
    Cat priveste asa-zisa piata de energie, nici un patron din lumea asta, chiar daca e statul, nu-si pune firmele sale in conditii de concurenta.
    Piata de energie/concurenta se puteau realiza pastrand o firma solida, a statului (CONEL) si permitand firmelor straine sa realizeze centrale proprii in Romania, care sa le concureze pe cele ale statului.
    PS
    Nu-i asa ca, contractele baietilor destepti sunt valabile pana in 2013 ?
    Nu-i asa ca aparitia celor doua companii i-ar obliga sa semneze alte contracte (alte preturi/cantitati) cu companiile ?
    • +1 (1 vot)    
      Asa este! (Miercuri, 11 august 2010, 15:47)

      C [anonim] i-a raspuns lui Razvan

      De-aia mergea treaba struna pe vremea Conel/Renel, iar acum platim aproape cea mai scumpa electricitate din Europa.
      Da-ne, Doamne, monopolurile (de stat) inapoi... precum si vreo cateva zeci de mii de locuri de munca platite precum proverbiala femeie de serviciu de la Renel...
  • +3 (5 voturi)    
    corect (Miercuri, 11 august 2010, 15:54)

    AM [anonim]

    Articolul este corect si la obiect. nu inteleg cum a aparut pe hotnews :-))
  • -2 (2 voturi)    
    Adica-cum, madam??? (Miercuri, 11 august 2010, 16:01)

    C [anonim]

    "4 din cele 7 proiecte tip PPP pe care urma sa le faca Termoelectrica sunt amanate de 2-3 ani... toate aceste companii asteapta sa vada daca se vor infiinta cele doua companii integrate, cu care ar trebui sa intre in concurenta."

    Ce vreti sa insinuati aicisha, madam???

    Ca am pierdut inca 2-3-4 ani si ca suntem pe buza prapastiei si ca o sa plangem dupa bani si timpul pierdut in foarte scurta vreme, cand vom fi obligati sa inchidem aproape jumatate din capacitatile de generare si o sa ne trezim cu-n pret dublu la electricitate in doi ani???
    Si ca toate astea se-ntampla pen-ca:
    -- in ultimii doi ani un anumit ministru (caruia nu avem voie sa-i pronuntam numele aici, ca se interpreteaza) a tot turnat la gogomanii (APARENT doar din lipsa de intelegere), iar colegii lui l-au aplaudat;
    -- alti APARENT gogomani, inaintea lui (nu le pronuntam nici lor numele, din motive de echidistanta), s-au prostit ani de zile cu reactoarele 3 si 4, precum si cu super-compania energetica, cunoscuta si ca Uiteonue;
    -- si ca, desi sistemul scartaie din toate incheieturile si sta sa crape, tuturor acestor aparent naivi, dar cu siguranta bine-intentionati gentlemeni, prietenilor dansilor de prin companii, precum si colegilor politici pare totusi sa le mearga foarte-foarte bine???

    Asta vreti sa insinuati???
    Atunci inseamna ca n-ati inteles nimic.

    Rusine, Ana Otilia Nutu!!!

    P.S. EXCELENT articol. e luat acasa, vb reclamei aleia.
  • 0 (0 voturi)    
    Energie (Miercuri, 11 august 2010, 23:36)

    Doru [anonim]

    Este complet gresita ideea ca ar trebui privatizate complexele enegetice Turceni, Rovinari, etc. si ca numai privatizarea poate spori eficienta lor. Daca in fruntea guvernului Romaniei nu ar fi niste hoti cu firme private, gen Videanu, Berceanu, Blaga, cel de la armata ca si cel cu inghetata si vila din Bucuresti si am avea cehi, austrieci, sau chiar francezi, am avea companii de stat cu preturi moderate.
    • 0 (0 voturi)    
      privatul cinstit (Vineri, 13 august 2010, 12:22)

      Ghiță DACU [utilizator] i-a raspuns lui Doru

      privatul cinstit poate statistic se găseşte mai uşor la vestici decât la dâmboviţeni DAR STATISTIC ..!
      privatul cinstit trebuie impus prin contractul de privatizare şi asta se poate cu minimă conştinţă naţională şi control al statului..
  • +1 (1 vot)    
    Vă felicit pentru articol. (Joi, 12 august 2010, 9:52)

    gheorghe sbarnea [anonim]

    Mă numesc Gheorghe SBÂRNEA fost director reglementări comerciale in ANRE din 2006 până la desfiinţarea direcţiei parcă dec2009. Între 1999-2006 am lucrat in OPCOM.
    Vă rog să ignoraţi jignirile cu atât mai mult cu cât vin de la oameni ce nu au nici demnitatea de a-şi spune numele.
    Nu am detectat ceva greşit in articol. Trebuie să va subliniez că fac parte dintre specialiştii care au atenţionat pericolul pe căile instituţionale. Răspunsurile clare se lasă insă aşteptate.
    • 0 (0 voturi)    
      Precizari (Joi, 12 august 2010, 23:41)

      C [anonim] i-a raspuns lui gheorghe sbarnea

      D-le Sbarnea, ma paste banuiala ca apostrofarea dvs. se refera la mesajul meu de mai sus.
      Daca asa stau lucrurile, se impun macar doua precizari:
      -- incercati sa cititi mai atent. Mie mi se pare destul de clar ca e un mic pamflet acolo.
      -- exista si un PS. Pe-ala l-ati citit?
      Daca da si tot n-ati priceput, sa explic mai in detaliu.
      Articolul mi se pare foarte, foarte bun. Un excelent rezumat al situatiei (de unde si afirmatia ca e bun de luat acasa, de pastrat, daca preferati).
      Si mai are cel putin o mare calitate, la care se referea de fapt micul meu pamflet -- pentru cine cunoaste cat de cat domeniu, d-na Nutu arata destul de clar si subtil unde sunt responsabilii si responsabilitatile, fara sa mentioneze totusi niciun nume.
      Ca s-o dau iar pe gluma -- pacat ca o sa-l citeasca si "ei". O sa stie astfel ce sa NU faca.
      • 0 (0 voturi)    
        raspuns lui c (Vineri, 13 august 2010, 12:03)

        Ghiță DACU [utilizator] i-a raspuns lui C

        Nu va vizam. Probabil PS consideraţi ultima frază ce indică adresa domnului Jean Constantinescu. Pentru problema discutată mi se pare cea mai indicată trimitere. Nu cunosc un om fara de greşeală şi cred că avem datoria să onorăm meritele.
  • 0 (0 voturi)    
    piata de energie mimata (Joi, 12 august 2010, 14:39)

    c@c@7 [anonim]

    Ne jucam de-a piata de energie!

    Imi spuneti si mie la ce nunta trebuie sa particip daca vreau sa fiu declarat productie prioritara, in aceasta foarte competitiva piata de energie?
    • 0 (0 voturi)    
      starea pieţei de energie (Vineri, 13 august 2010, 12:11)

      Ghiță DACU [utilizator] i-a raspuns lui c@c@7

      Foarte competitivă nu este piaţa de energie insă este apreciată şi din exterior undeva peste media UE. Sunt puţine domenii in Romania ce sunt la acest nivel.
      Cu un minim efort la nivelul de inaltă decizie piaţa de energie electrică are şansa să fie motor pentru economia Românească.
  • -1 (1 vot)    
    Companii (Vineri, 13 august 2010, 14:13)

    Anonim [anonim]

    Cate minti bolnave in tara asta! De aceea nu ne mai facem bine niciodata. Voi stiti ce au insemnat toate privatizarile la noi. Atatea exemple negative(vezi petrom, Petrochima Midia si multe alte exemple) si tot nu ne mai saturam sa-i imbuibam pe unii. Stiti ca din 2012 datorita cerintelor de mediu vor fi inchise multe din socieatile producatoare de energie. Dar mai bine sa importam, de ce sa nu facem viabile niste societati in care s-a investit destul de multi bani. Cred ca d-na Otilia Nutu nici nu are habar ce gaseste intr-o centrala. Vede totul din prizma celui care sta la birou. Fara infiintarea acestor companii, nu va fi prea bine.
    • +1 (1 vot)    
      privatizari (Vineri, 13 august 2010, 17:03)

      Otilia Nutu [anonim] i-a raspuns lui Anonim

      Problema privatizarilor in cei 20 de ani de tranzitie a fost lipsa transparentei si a competitiei reale. Fara cele doua vor castiga tot actori favorizati, care cumpara la pret subevaluat si pe care statul ii pasuieste. Problema tine insa tot de stat, adica de modul in care gestioneaza statul procesul de privatizare. Insa acolo unde privatizarea a fost transparenta si competitiva (vezi Electricele) lucrurile nu stau prost.

      Iau cazul Electricelor tocmai din cauza scandalului recent mediatizat cu ENEL, care cred ca e gresit inteles de public. Acum cateva saptamani o comisie parlamentara a facut o ancheta in legatura cu privatizarea Electricelor cu ENEL. S-a discutat ca ENEL nu a facut investitiile la care se angajase in contractul de privatizare.

      Trecand peste faptul ca adevarul e probabil pe la mijloc (o parte din investitii s-au facut, a fost si criza etc), a cui e vina daca ENEL nu si-ar indeplini obligatiile din contract? Eu retin din aceasta privatizare urmatoarele:

      1. contractul a fost suficient de clar incat sa reiasa ce obligatii au partile, tocmai de asta am avut ce sa anchetam
      2. daca una dintre parti nu si-a indeplinit obligatia, cealalta putea pune in aplicare sanctiunile din contract, iar indeplinirea contractului de ENEL trebuia monitorizata de ANRE
      3. la noi cealalta parte fiind statul, a cui e vina ca nu a fortat partenerul privat sa-si onoreze partea sa de contract?

      In cazul PETROM va contrazic. Din cate tin minte, PETROM a trecut dupa privatizare de la pierderi de 900 mil EUR in 2004 la profit de 1,4 mld EUR in 2005, in conditiile in care preturile PETROM n-au explodat in 2005 fata de 2004. Deci inainte pe undeva se pierdeau bani.

      Nu sustin privatizarea de dragul privatizarii, ci din doua motive pragmatice, pe care le-am spus mai sus:
      1. statul nu are de unde sa scoata banii pt unitatile pe care trebuie sa le inchida (de aceea n-a facut-o pana acum)
      2. managementul privat vrea companii profitabile si are interes sa le eficientizeze.
      • 0 (0 voturi)    
        Ba NU! (Joi, 19 august 2010, 10:22)

        moi [anonim] i-a raspuns lui Otilia Nutu

        Raspunsuri referitoare la Enel:
        1. Asta nu este un argument. Contractul degeaba este transparent daca e prost facut!
        2+3. Cum vine asta? Tot vina statului este ca nu le-a dat in cap alora de la Enel?! Adica e de vina politistul care nu a prins hotul pentru paguba creata prin furt?!

        Raspunsuri referitoare la Petrom:
        - Si profitul asta de 1,4 mld EUR intra cumva in bugetul statului(adica - cel putin teoretic - in visteria romanilor)?? Nu! Se duce la OMV!
        - Si cum ramane cu REZERVELE DE SUBSOL ALE TARII care au fost date pe un pret de nimic in aceasta privatizare??

        Este irelevant daca se vor infiinta mamutii sau se vor pastra actualele companii.
        Ceea ce conteaza este eficienta lor, care se realizeaza prin 2 feluri:

        - management PROFESIONIST(eventual privat)

        sau

        - concesiune(in cel mai rau caz), NU privatizare!

        NU privatizezi sectorul energetic, acesta trebuie sa ramana cel putin 60-70% in mainile statului, este un domeniu strategic.
        Restul de 40-30%, dintre care maxim 15-20% pe OPCOM (din considerente tehnologice) e suficient pentru a asigura concurenta!

        Faptul ca statul nu e in stare sa le gestioneze cum trebuie nu este deloc un motiv sa se faca privatizari gen Enel, Petrom samd.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by