- Printre membrii ACUE se afla E.ON Romania, ENEL Romania, CEZ Romania, GDF Suez Energy Romania, RWE si Electrica.
Situaţia va ajunge să fie şi mai tensionată în perioada următoare din cauza majorării preţurilor la gazele din import iar amânarea majorării preţurilor va duce la probleme serioase de lichidităţi pentru furnizorii de gaze, mai spun reprezentantii ACUE. Acestia sustin că reglementările în vigoare sunt permanent încălcate de către ANRE din cauza lipsei de independenţă şi a puternicelor influenţe politice.
"În timp ce reglementările ar trebui să fie respectate, preţul gazelor ar trebui să fie majorat într-o primă etapă pentru a se evita cel puţin pierderile curente pentru furnizorii de gaze", considera membrii ACUE. În opinia reprezentanţilor ACUE, până în prezent autorităţile române nu au făcut decât să amâne şi să blocheze calendarul liberalizării. În cazul unor investiţii majore planificate unii dintre investitori s-au restras, unele proiecte au fost întârziate sau chiar anulate, cum este cazul unităţilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, a mai multor centrale pe cărbune şi pe gaze naturale.
De asemenea, reprezentanţii ACUE au vorbit si despre potenţialul uriaş al explorărilor şi producţiei de gaze din Marea Neagră. Aceste oportunităţi ar putea reprezenta un pas important pentru diversificarea furnizării şi a independenţei energetice a României.
Un alt subiect sensibil discutat a fost cel privind datoriile neachitate ale companiilor de stat, cu un accent special pe situaţia CFR. Membrii ACUE au aratat că suma debitelor CFR este într-o continuă creştere şi nu este plătit nici măcar consumul curent. În ciuda creşterii continue a datoriilor, autorităţile române nu au abordat problema cu măsuri concrete astfel încât debitul CFR faţă de companiile membre ACUE a ajuns la peste 1,9 miliarde RON.
- HotNews.ro aratat ca Romania nu se grabeste sa respecte cerintele oficiale ale Comisiei Europene privind liberalizarea preturilor la energie. Desi mai este putin pana in momentul in care Romania poate fi actionata la Curtea Europeana de Justitie, Guvernul nu a reusit sa elaboreze nici pana in acest moment un calendar al liberalizarii pietei energiei. Lucru recunoscut si de reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). Comisia Europeana a cerut in mod oficial, la inceputul lunii, ca legislatia romaneasca sa fie aliniata la normele UE pana in iunie.
- "In prezent se analizeaza calendarul, avem solutii (...)dar nu pot fi facute publice atata timp cat aceste solutii nu sunt creionate concret", sustin oficialii ANRE. Potrivit informatiilor detinute de HotNews.ro, in realitate nu exista niciun proiect de calendar. Autoritatile mizeaza pe scrisoarea de intentie semnata cu FMI, in care se arata ca trebuie prezentat un plan al liberalizarii pana in toamna. Tot in negocierile cu FMI s-a stabilit ca renuntarea la preturile reglementate sa se produca treptat pana in 2015. "Există un grafic negociat şi cu Fondul Monetar Internaţional, şi cu Comisia Europeană, până în 2015. Conform graficului, aceasta problema se va rezolva", a declarat, recent, premierul Emil Boc.
Rusine sa ne fie! Nu suntem in stare sa face o afacere profitabila si pentru cetateanul obisnuit.
cat vor sa-l mai scumpeasca ?
astia-s exact ca farmacistii:tipa ca nu-i lasa statu sa liberalizeze preturile,ca-s in pierdere (eu pana acuma n-am auzit ca un comerciant sa vanda sub pretul de achizitie !) si n-am vazut nici o farmacie sa inchida.dimpotriva,se deschid mai multe !
ca nu-i profitul dorit de ei,aia-i alta poveste,da in pierdere nu-s !
preturi ca in afara , dar servicii si salarii ca in romania...
pai nu prea mai merge asa...
sa fereasca dumnezeu sa o duca tara asta atata de prost incat si cei ce inca vor sa ramana aici sa plece ca ne ducem de rapa...)
sunt curios cand or face abonamentu la RATB sau Metrorex de 1-1.5 mil cat e in strainatate... o sa avem si transportu lor (masina vine pe ceas) metrou are 15k magistrale etc...??
ma gandesc si eu... toti vor preaturi ca in vesc... dar nivel de trai ca in vest cand?
La fel e si cu gazul. Vai am pierdut 800 de mil de ron ca nu am putut vinde gaz la pret mare. Mariti pretul si vedeti cine o sa mai achite factura.
A doua problema ar fi monopolul care-l au firmele astea. Daca ai casa intr-o anumita zona ai doar un distribuitor.
Sa dea liber la pret doar daca sunt mai multi distribuitori in aceiasi zona si daca-i prinde ca stabilesc pretul la gaze sa le dea amenda din cifra de afaceri.
Oricum, eu sunt adeptul liberalizarii complete a acestor preturi. Statul ar trebui doar sa aiba rolul de supervizor al comportamentului actorilor din piata.
Ieri il auzeam pe domnu' Titus Corlatean (PSD) si pe inca unu' de la PNL infierand liberalizarea pe motiv ca nu se poate face prea brusc ca o sa aiba lumea de pierdut. Inca din-nainte sa intre Romania in UE se discuta de liberalizare si se misca lucrurilor in ritm de melc. Cat ar trebui sa mai asteptam pentru asa ceva? Sau poate le e frica USL-istilor ca daca vin la guvernare nu se vor putea tine de promisiunile populiste? ;))
1. Furnizorii de gaze au dreptate sa se planga in ceea ce priveste pretul reglementat! Uitati-va pe site-ul ANRE (http://www.anre.ro/documente.php?id=774) si o sa vedeti ca ultima modificare (care a fost o scadere) a pretului la gaze este din iulie 2009 - de atunci nemaiexistand nici un fel de modificare, in conditiile in care se vede din grafic ca acel pret are la baza un cost al gazelor de import de 270usd/1000mc, si un pret al petrolului de 66 usd. Astazi pretul de import al gazelor se apropie de 500 usd/1000mc, iar pretul petrolului aproape s-a dublat (110 usd).
2. Pretul la gaze naturale pt consumatori casnici in Romania este cel mai mic din Europa (sursa: site-ul ANRE)
3. Nici o firma nu da faliment imediat. Este o perioada in care pierderile "mananca" din rezervele de lichiditate existente in companie sau/si sunt acoperite din credite bancare. Dar si aici exista o limita ...
4. Orice om normal care a investit niste bani intr-un activ (sau afacere) vrea sa obtina un profit. Altfel de ce sa investesti? - mai bine ii pui la banca.
5. Toata lumea vrea pret mic la tot ceea ce cumpara. mai ales la gaze naturale si energie electrica ... dar adevaratii profitori sunt cei care se imbogatesc nejustificat (ati auzit de "baietii destepti"?), si nu cei care vor un profit decent.
6. Liberalizarea nu va aduce preturi mai mici decat azi, dar va crea conditia esentiala pt a stopa imbogatirea nejustificata a unora, si posibilitatea unei dezvoltari sustenabile a surselor de energie pt viitor. insa aceasta dezvoltare necesita investitii majore, pt care nu exista suficiente resurse local. Dar politicienii, care iau si ei partea leului de la baietii destepti, au tot interesul sa amane cat de mult momentul.