Rusia si Germania nu s-au inteles in privinta constructiei unei a treia ramificatii la gazoductul Nord-Stream, transmite de la Hannovra corespondentul publicatiei electronice Gazeta.ru. La sfarsitul negocierilor cu presedintele Dmitri Medvedev, cancelarul Angela Merkel a declarat ca nu este nevoie de "supraimport" de gaze si ca Germania se poate descurca si fara o a "treia, a patra si a cincea conducta".

Unul dintre mandatele de discutie ale presedintelui Medvedev in Germania a fost tocmai eventuala sporire a exportului de gaze rusesti catre Germania, o tara care tocmai a anuntat ca va renunta la energia nucleara.

Kremlinul vrea ca, pe fondul reducerii industriei nucleare in Europa, sa creasca livrarile de gaz pe piata UE. Extinderea Nord Stream ar putea compensa tergiversarile din proiectul South Stream, considerat mai degraba un proiect politic pentru contracararea Nabucco decat un proiect economic viabil.

In acest moment, Nord Stream are un prim tronson finalizat, care va fi dat in exploatare in aceasta toamna. Al doilea tronson ar urma sa fie dat in folosinta in 2012. Nord Stream transporta gaz din Rusia prin Marea Baltica direct spre Germania, eliminind astfel din schema de transport Ucraina, Belarus si Polonia. Costul proiectului este de 11 miliarde dolari, fiind operat de o companie in care actionar majoritar este Gazprom (51%). Alti actionari sint E.ON Ruhrgas, Wintershall, Gasunie si GDF Suez.