Compania italiana de inginerie D'Appolonia a fost numita incepand cu 1 iunie 2011 consilier pentru evaluarea impactului social si asupra mediului (ESIA) pentru proiectul Nabucco. Principalul scop al nominalizarii D'Appolonia este acela de a asigura finalizarea cu succes a unui proiect integrat ESIA, care sa indeplineasca cerintele institutiilor financiare internationale si sa fie in acord cu legislatiile nationale si europene.

D'Appolonia va fi responsabila de asigurarea coerentei intre evaluarile nationale ale impactului asupra mediului si ESIA la nivelul intregului proiect, precum si de armonizarea standardelor si cerintelor NABUCCO Gas Pipeline International GmbH si cele ale institutiilor financiare internationale (BEI, BERD si IFC), in conformitate cu Acordurile de Sprijin ale Proiectului semnate in iunie.

D'Appolonia va elabora toata documentatia necesara pentru procesul de ESIA la nivelul intregului proiect. In calitate de consilier, compania va asigura uniformitate intre NABUCCO Gas Pipeline International GmbH si subsidiarele nationale Nabucco si va implementa sistemele de management necesare, precum documentele de implicare a partilor interesate, planurile de achizitionare a terenului si compensare si planurile de management social si de mediu, atat la nivelul intregului proiect cat si in fiecare tara. Acestea vor fi coordonate la nivelul fiecarei tari si al intregului proiect de catre echipe dedicate, care vor consilia subsidiarele nationale Nabucco si inginerii FEED locali in toate aspectele sociale si de mediu asociate cu finalizarea evaluarilor impactului social si asupra mediului si planurile relevante de management.

Potrivit Nabucco, D'Appolonia este una dintre cele mai mari companii de consultanta in inginerie din Italia.

Nabucco reprezinta o noua cale de transport a gazelor naturale din Asia spre Europa. Nabucco va conecta direct cele mai bogate regiuni ale lumii in resurse de gaze naturale - Regiunea Caspica si Orientul Mijlociu - cu pietele din Europa. Conducta va face legatura intre granita de est a Turciei si Baumgarten, Austria, unul dintre cele mai importante terminale de gaze naturale din Europa Centrala, via Bulgaria, Romania si Ungaria.