Presedintele Klaus Iohannis a pledat joi, la Berlin, pentru consolidarea uniunii economice si monetare la nivelul UE, "inclusiv prin desavarsirea uniunii bancare", intr-o conferinta comuna de presa cu cancelarul Angela Merkel in care a cerut sa nu se mai confunde migratia saraciei cu libera circulatie a fortei de munca si a atras atentia ca plecarea masiva de muncitori calificati in Germania reprezinta o pierdere pentru Romania.

Klaus Iohannis si Angela MerkelFoto: Agerpres

In conferinta de presa, Klaus Iohannis a fost intrebat de un ziarist german cum comenteaza problemele cauzate de "migratia saraciei" in Germania, un subiect in republica federala.

Presedintele Romaniei a avertizat ca subiectul "migratiei saraciei" a fost amestecat de prea multe ori cu libera circulatie a fortei de munca in Europa.

In opinia sa, Romania inregistreaza pierderi importante prin plecarea muncitorilor calificati in conditiile in care "numeric cei care pleaca din Romania calificati si muncesc e de multe ori mai mare decat numarul celor car sunt socotiti migranti ai saraciei".

"Din pacate, cand este vorba despre Romania, se vede prima data migratia saraciei, care nu este semnificativa numeric, si se vede foarte greu si foarte rar se discuta un fenomen, care este semnificativ, este problematic pentru Romania si este un castig net pentru Germania, este vorba de migratia fortei de munca calificata si foarte calificata care pleaca din Romania si vine in Germania. Cunosc personal sute de astfel de persoane, ca sa nu spun mii, ca ar fi exagerat, care au plecat din Romania, au venit in Germania, s-au integrat, in no time, perfect si care muncesc aici cu folos. Pentru Romania aceste persoane sunt o pierdere", a subliniat acesta.

Klaus Iohannis a aratat ca "numeric, cei care pleaca din Romania si vin, de exemplu, in Germania calificati si muncesc este de multe ori mai mare decat numarul celor care sunt socotiti migranti ai saraciei".

"Romania va trebui sa se confrunte cu aceasta problema si acest fenomen poate fi stopat in masura in care reusim sa inducem o dezvoltare economica sustenabila, o crestere sensibila a veniturilor, mai ales a tinerei generatii, si in masura in care reusim, prin transparentizare si in procedurile publice, dar si in procedurile de cariera in mediul privat, sa garantam tinerilor o sansa buna, o sansa reala in cariera lor, fie in spatiul public, fie in spatiul privat. Exista semne bune. Sunt oameni tineri care se hotarasc sa se intoarca in Romania, fiindca acum ei cred ca si la noi se poate. Dar mai este mult de lucru", a precizat presedintele, potrivit transcriptului conferintei de presa postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.