​Genial: Un director din Iași și-a organizat singur concursul, a fost candidat unic și a ieșit pe locul 2 Mafia falșilor parcagii din București Cum se calculează ROBOR şi care sunt băncile care „au sărit calul“. Dacă ar fi vrut, BNR ar fi putut interveni Dan Jurcan, IRES: Pierdem peste 100.000 de români în fiecare an, dar nu asta este cea mai mare problemă Mica doză de cultură generală Vor avea sau nu bucureștenii din centru loc de parcare rezervat, din 15 august? STENOGRAME Ce s-a spus în ședința în care oamenii lui Negoiță i-au convins pe consilieri să dea contractul de salubritate tot firmei lui Prigoană. Top 5 cărți recomandate de Felix Pătrășcanu, FAN Courier 6 portrete de dealeri de droguri din România Cum e să organizezi un festival de muzică în Vaslui Liderii implicați Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câștigă lupta în Transilvania

Press reportFoto: Profimedia Images
  • ​Genial: Un director din Iași și-a organizat singur concursul, a fost candidat unic și a ieșit pe locul 2. Iogen Gânju ocupă de 4 ani funcția de director tehnic al Consiliului Județean, dar este interimar. A vrut să-și securizeze un post de Șef Birou Patrimoniu, și-a stabilit singur tematica, a fost unicul concurent și totuși a luat sub baremul minim de 80 p. Cu nota 68,80 a fost declarat respins la proba scrisă. Iogen Gânju a semnat el însuși organizarea concursului, a stabilit datele examenului, bibliografia și tot el a concurat. Tot el a și picat. Fiind bun, rămâne totuși director tehnic, tot interimar, scrie ReporterIS
  • Mafia falșilor parcagii din București. Să găsești un loc de parcare în centrul Capitalei poate fi o adevărată provocare. Pe fondul acestei nevoi a oamenilor a apărut o adevărată mafie a falșilor parcagii în București. Respectivii le cer bani șoferilor, cu toate că locurile aparțin Primăriei, scrie B365.ro
  • Cum se calculează ROBOR şi care sunt băncile care „au sărit calul“. Dacă ar fi vrut, BNR ar fi putut interveni. ROBOR de peste 8% este practic triplu faţă de noul indice IRCC, care se aplică la creditele luate de populaţie după luna mai 2019 şi care acum este 2,65%. Între creşterea ROBOR şi a IRCC este un lag de câteva luni, dar diferă şi metodologia de calcul. În timp ce ROBOR este stabilit zilnic la fixing, folosind ultimele rate cotate de fiecare bancă, într-un interval, indicele IRCC zilnic se calculează pe baza tranzacţiilor efective, respectiv media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor interbancare, iar apoi se calculează IRCC trimestrial, scrie ZF.ro
  • Dan Jurcan, IRES: Pierdem peste 100.000 de români în fiecare an, dar nu asta este cea mai mare problemă . Dan Jurcan, directorul de cercetare al IRES, spune într-un interviu pentru Europa Liberă că populația României, de la 22,3 milioane cât era în 1989, a scăzut în mod constant cu un milion la fiecare 10 ani. Pierdem cam o sută și ceva de mii de oameni în fiecare an, susține sociologul. Sociologul Dan Jurcan avertizează că nu aceasta ar fi principala problema, cât îmbătrânirea populației, adică modificarea structurii pe vârste, care în mod clar va antrena și efecte în plan politic, scrie Europa Liberă.
  • Mica doză de cultură generală. Toată lumea a auzit de doctorul Frankenstein și monstrul lui. Cam greu să nu auzi. Dacă, prin absurd, nu ați auzit, vă spunem noi cum e treaba. Cică doctorul ăsta avea o fixație, adică să reînvie mortăciuni folosind electricitatea. I-a ieșit cu monstrul amintit, făcut din bucăți de la vreo șapte oameni, numai că monstrul, romantic, a vrut și el o iubită, a făcut scandal, și a ieșit balamucul după lume. Asta a fost, mulțumim, vă mai așteptăm și pentru alte cronici literare de mare valoare, scrie Mica doză de cultură generală.
  • Vor avea sau nu bucureștenii din centru loc de parcare rezervat, din 15 august? Primarul general Nicușor Dan și viceprimarul Stelian Bujduveanu au făcut declarații contradictorii cu privire la modul în care vor putea parca bucureștenii care locuiesc în centrul orașului, după data de 15 august, scrie Spotmedia
  • Dan Suciu, BNR, aduce lămuriri după declarația lui Mugur Isărescu care a afirmat că “băncile au cam sărit calul cu ROBOR-ul”. La o zi după declarația Guvernatorului Mugur Isărescu, care afirma că băncile au sărit calul în ceea ce privește cotația ROBOR, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Bănci Naționale, a explicat motivele și îngrijorările care au dus la afirmația “colorată” gata să aducă prejudicii pieței bancare. De fapt, oficialul BNR a trebuit să infirme primele suspiciuni de manipulare a pieței Robor de către bănci. Pus în fața acestei întrebări, Suciu a dat asigurări că băncile nu au făcut nimic ilegal, scrie bankingnews.ro
  • STENOGRAME Ce s-a spus în ședința în care oamenii lui Negoiță i-au convins pe consilieri să dea contractul de salubritate tot firmei lui Prigoană. Libertatea vă prezintă discuția din Consiliul Local al Sectorului 3 în care, spun procurorii, sub pretextul votării unui act adițional referitor la 449 de containere îngropate ale firmei Rosal, s-a dispus și prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani, scrie Libertatea.
  • Top 5 cărți recomandate de Felix Pătrășcanu, FAN Courier. Iată câteva recomandări de cărți care lui Felix Pătrășcanu i-au adus o schimbare de paradigmă asupra modului în care gândește, dar și a celui care conduce un business atât de profitabil cum este FAN Courier, scrie Wall-Sreet.ro
  • 6 portrete de dealeri de droguri din România. În România, pe unul din grupurile de conversaţie unde consumatorii şi dealerii de droguri ţin legătura între ei, un veteran comentează, supărat: „S-a stricat treaba de câțiva ani încoace, de când toţi pamperşii de 15-16 ani au acces la iarbă… Păi, acum vreo 15 ani, nu era dealer sub 30 de ani… Acum toţi mucoşii sunt dealeri…”, scrie Libertatea.
  • Cum e să organizezi un festival de muzică în Vaslui. Când organizezi un festival într-un oraș mic, te lovești de slaba finanțare. De multe roluri cu care ești nevoit să jonglezi. De stres, disperare și uneori, neputință. Primești, însă, la schimb o satisfacție cum nu mai e alta pe lume, scrie PressOne.
  • Liderii implicați. Cu mulți ani în urmă am lucrat pentru câțiva ani pentru o corporație. A fost o perioadă intensă și plină de ocazii de învățare, și din lucruri bune dar și din multe de tipul “așa nu”. Eu eram directorul general al subsidiarei firmei din România, și eu și toți cei din compania pe care o conduceam aveam roluri operaționale, lucram la contactul nemijlocit cu piața, clienții, partenerii de distribuție, statul și organele fiscale și de reglementare, băncile, etc., scrie Adrian Stanciu pe blogul personal.
  • Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câștigă lupta în Transilvania. Mai multe județe și orașe din Nord-Vestul țării se laudă că sunt campioane la accesarea fondurilor europene. Cine are însă dreptate? Să fie Clujul, Bihorul, Bistrița-Năsăud, Sălaj sau Maramureș? , se întreabă PressHub.
  • Cum a ratat România deceniul banilor ieftini. Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung) pentru state tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de propice pentru investiții a căror productivitate să fi asigurat, pe viitor, rambursarea acestor datorii, scrie Curs de Guvernare
  • Despre educație sexuală, în familia noastră. Din toamnă, elevii de clasa a opta vor avea lecții dedicate de educație sexuală, însă numai cu acordul părinților. Un compromis la capătul a zeci de dezbateri în Parlament, purtate de politicieni care nici ei nu au avut parte de educație sexuală în școală. Cum își pune necunoașterea amprenta pe opiniile noastre și pe ceea ce suntem? Jurnalista Iulia Marin se uită cu înțelegere și curaj la propria copilărie și educația primită în familie, adună, ca într-un puzzle, preconcepțiile care i s-au agățat de minte și inimă ca apoi, să-i dea imaginii formate sens și împăcare, scrie Școala9.
  • Rețeaua hub-urilor de transport din București: tren urban și metropolitan, metrou, tramvai sau autobuz, în opt puncte cheie. Căile Ferate ale Bucureștiului, despre care Buletin de București a scris în ultimele săptămâni, nu pot fi cu adevărat funcționale dacă nu sunt integrate cu rețeaua publică de transport existentă. Totul ține de planificarea mobilității durabile, pentru a facilita conexiunile între traseele feroviare, de metrou și mai apoi de tramvai sau chiar autobuz, scrie Buletin de București.
  • România în tornada prețurilor. România produce mai multă energie decât mare parte dintre statele europene, dar are cel de-al treilea preț din Uniune. Premierul Ciucă a cerut controale pentru că suspectează practici neconcurențiale, scrie DW.
  • „Ne aşteptăm ca până la finalul anului nivelul ROBOR să fie în jur de 7% şi dobânda BNR la 6%” – Adrian Codirlaşu, CFA. "Vedem o dobândă de politică monetară în jur de 6%, cu o rată a dobânzii la facilitatea de creditare, rata Lombard de 7%, ceea ce ar conduce practic la un nivel al ROBOR-ului situat tot în jurul valorii de 7%", spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte CFA România şi vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari (AAFBR), pentru Economica.net