Ministerul Afacerilor Europene: Comisia Europeana a deblocat platile pentru toate programele operationale

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 22 decembrie 2011, 12:41 Economie | EuROfonduri


Ministerul Afacerilor Europene a anuntat deblocarea incepand cu 22 decembrie 2011 a procesului de transmitere la Comisia Europeana pentru rambursare a declaratiilor de cheltuieli pentru toate programele finantate din fonduri structurale. Decizia de a relua acest proces, care fusese intrerupt in iulie 2011, a fost luata dupa ce partea romana a remediat deficientele constatate in urma unei misiuni de audit a Comisiei Europene, informeaza Ministerul Afacerilor Europene. Comisia Europena a decis saptamana trecuta sa deblocheze platile pe Programul Operational Regional.

Dupa controalele efectuate, institutiile autoritatile de management si autoritatea de audit au aplicat o serie de corectii, dar Comisia Europeana a solicitat si aplicarea unor corectii financiare suplimentare cu caracter preventiv pana la finalizarea procedurii de conciliere. Corectiile suplimentare nu sunt definitive, ci reprezinta un mecanism de protectie initiala care sa acopere eventuale probleme. Ulterior, daca nu se constata nereguli, sume echivalente cu valoarea corectiilor vor putea fi rambursate de Comisia Europeana.

Aceste corectii se aplica la nivel de program, iar cuantumul acestora este de 10% pentru Programul Operational Sectorial Transport (POS-T), Programul Operational Regional (POR) si Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE). In cazul Programului Operational Sectorial Mediu (POS Mediu), corectia preventiva este de 25%.

Procentele se aplica sumelor a caror rambursare urma sa fie solicitata dupa deblocarea procesului de transmitere la Comisia Europeana a declaratiilor de cheltuieli, precum si sumelor care au fost aprobate de Comisia Europeana din 1 ianuarie 2007 si pana in prezent.

Aceasta hotarare vine la numai cateva zile dupa ce, la 15 decembrie 2011, Comisia Europeana a comunicat reluarea rambursarii de plati pentru Programul Operational Regional (POR), axa prioritara 2, "Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale", care fusesera sistate in iunie 2011.

  • "Este un lucru pozitiv faptul ca se pot relua platile de la Comisia Europeana inainte de sfarsitului anului 2011 pentru toate programele operationale", a declarat ministrul afacerilor europene Leonard Orban, reamintind ca aceasta a fost prioritatea sa majora asumata la preluarea mandatului. "Este adevarat ca reluarea platilor se va face in anumite conditii conform carora vom putea transmite Comisiei Europene cereri de rambursare in valoare sensibil mai mica decat cea preconizata anterior, dar important este ca reluarea procesului va permite o crestere semnificativa a ratei de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune in 2012".

Platile intermediare rambursate de Comisia Europeana pana la 30 noiembrie 2011 insumeaza, pe toate programele operationale, aproximativ 716 milioane de euro, ceea ce corespunde unei rate de absorbtie de 3,72% din totalul fondurilor alocate Romaniei pentru intervalul 2007-2013.

In cursul acestei saptamani, vor fi transmise la Comisia Europeana cereri de rambursare totalizand aproximativ 340 de milioane de euro, sume care se adauga celor transmise deja vineri, 16 decembrie 2011, pentru axa prioritara 2 din Programul Operational Regional.

Din cauza unor nereguli constatate in cursul unui control anual pe zona de achizitii publice, Comisia Europeana a intrerupt rambursarile pentru axa prioritara 2 din Programul Operational Regional incepand cu data de 11 iunie 2011.

In iulie 2011, partea romana a decis sa suspende transmiterea declaratiilor de cheltuieli spre rambursare catre Comisia Europeana pentru toate programele operationale, pana la oferirea unor argumente suficiente privind legalitatea si corectitudinea sistemului de verificare, management si control a achizitiilor publice. Aceasta hotarare a fost luata de autoritatile romane intrucat semnale privind suspiciuni de nereguli in domeniul achizitiilor publice au fost identificate si pe alte programe operationale.

Ulterior, la sfarsitul lunii iulie 2011, Comisia Europeana a cerut partii romane sa indeplineasca o serie de conditionalitati la nivelul sistemului de management si control care sa ofere garantii suficiente privind credibilitatea acestuia.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1232 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Bravo Leonard Orban!!! (Joi, 22 decembrie 2011, 16:11)

    costica [anonim]

    Cu incompetentii de la PDL le pierdeam 100% !!
    Asa, poate vom ajunge pana in 2013(adica exercitiul financiar 2007-2013)sa absorbim maxim 20% din cele 19,2 miliarde Euro alocate Romaniei, asa cum spera Leonard Orban, restul se PIERDE !!!!!!!!!!!!!!!!! Adica, maxim vreo 4 miliarde Euro vom reusi sa absorbim(sa intre in Romania bani trimisi de CE, asta inseamna absorbtie!!)!!!!
    Asta in timp ce Romania contribuie in perioada respectiva(2007-2013) cu 1% din PIB, anual, adica aproximativ 1,2 miliarde Euro/an, rezulta 8,4 miliarde Euro !!!!
    "Afacere", nu gluma asta cu absorbtia fondurilor europene in Romania !!!!
  • 0 (0 voturi)    
    Ghinion (Duminică, 8 ianuarie 2012, 12:35)

    neamtu [anonim]

    Ghinionul ptr. neaccesarea acestor banii ue se numeste guvernul romaniei !Aceste fonduri sunt foarte bune dar intr-o tara cu un guvern si ministere competente !Aceste fonduri nu pot fi accesate in haosul asta !Singurii beneficiari ai acestor fondurii 2008-2013 sunt angajatii, care au lucrat in aceste ministere, prin care trebuiau accesate si care timp de atatia ani si-au luat salarii fara sa aiba o realizare !Domnilor !Uitati fondurile europene in Romania ,cine vrea sa acceseze e in pericol de -a pierde tot !Au mai facut un minister de atragerea fonduriilor !Ha,Ha,Ha! astia ingrasa porcul in ajun!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by