Romania a primit, in cei cinci ani de apartenenta la UE, cu 5,7 miliarde de euro mai mult din bugetul comunitar decat a contribuit, a explicat ministrul Leonard Orban intr-o discutie online cu cititorii Hotnews.ro.

Leonard OrbanFoto: Hotnews
  • Pana acum nu a existat riscul dezangajarii (pierderea lor pentru necheltuire) de fonduri UE, dar exista un pericol major pentru 2013.
  • In 2012, nu vor exista compensari intre diferitele programe operationale si nici intre diferitele axe prioritare din cadrul acelor programe.
  • Experti ai BEI, BERD si Banca Mondiala ne vor invata sa cheltuim banii europeni si sa stabilim ce avem nevoie sa finantam, la nivel national, din fonduri europene.

"La sfarsitul anului 2011, sumele primite de Romania de la bugetul UE se ridicau la aproximativ 11,9 miliarde de euro, in timp ce sumele platite de Romania la bugetul UE au fost de 6,2 miliarde de euro", a aratat Leonard Orban.

In ciuda unor multiple declaratii privind statutul de contributor net la bugetul UE, in care viram anual aproximativ un miliard de euro, cifrele indica o diferenta de 5,7 miliarde de euro intrate in Romania in cei cinci ani de la aderare.

Absorbtia fondurilor europene difera de la un domeniu la altul, de la un program la altul, insa Guvernul a stabilit un obiectiv ambitios in acest sens pentru 2012: 6 miliarde de euro, dintre care 3,5 miliarde pentru politica de coeziune si 2,5 miliarde din fondurile alocate agriculturii.

"Daca pentru agricultura acest obiectiv este unul, sa-i spunem, obisnuit, avand in vedere sumele care au fost atrase pana in prezent (rata totala de absorbtie a fondurilor din agricultura este de aproximativ 39%), pentru fondurile structurale si de coeziune aceasta tinta este foarte ambitioasa. Asta inseamna sa cheltuim de 3,5 ori mai multi bani decat au fost absorbiti in cei 5 ani de la aderarea Romaniei la UE", a comentat Leonard Oban.

Ministrul afacerilor europene sustine insa ca "numai un asemenea obiectiv ambitios ne va putea permite sa evitam dezangajari de fonduri (mai precis pierderea lor) in 2012 si, mai ales, in 2013".

2013, un an de risc major pentru pierderea fondurilor europene

Ministrul Leonard Orban arata ca principalul obieciv pentru 2011 a fost indeplinit, si anume reluarea procesului de transmitere catre Comisie a cererilor de rambursare (s-au deblocat platile). Numai ca a fost o decizie conditionata, care a presupus lasarea unui fel de garantie de circa 140 de milioane de euro.

"Comisia a aplicat corectii suplimentare pentru anumite programe operationale, in valoare de circa 140 de milioane de euro. Acestia nu sunt bani pierduti, ci ei vor putea fi recuperati in masura in care nu vor fi identificate nereguli majore in implementarea proiectelor pentru care au fost transmise cereri de rambursare", a explicat Orban.

Obiectivul pentru 2012 este evitarea dezangajarilor, adica evitarea pierderii banilor pentru ca nu au fost cheltuiti. In acest sens, "Romania va trebui sa cheltuiasca aproximativ 1,9 miliarde de euro, impartiti pe diferitele programe operationale. Un lucru important de stiut este cel legat de faptul ca nu vor exista compensari intre diferitele programe operationale si nici intre diferitele axe prioritare din cadrul acelor programe".

Anul de risc pentru pierderea fondurilor este 2013, cand Romania va trebui sa cheltuiasca din fonduri structurale si de coeziune numai putin de 6,7 miliarde de euro.

Experti straini ne invata cum sa cheltuim banii si ce obiective sa stabilim pentru 2014-2020

Guvernul roman negociaza cu BEI, BERD si Banca Mondiala si, in primul trimestru, va si semna acorduri cadru cu aceste institutii, pentru ca experti ai lor sa acorde consultanta Romaniei.

Expertiza acestora va fi folosita si in gestionarea, folosirea si cheltuirea fondurilor din domenii precum transporturi si mediu, dar si pentru chestiuni strategice, legate de pregatirea perioadei de programare 2014-2020, a detaliat ministrul Orban.

Explicit, ei vor ajuta la elaborarea documentelor care vor stabili prioritatile si modul de cheltuire a banilor europeni pe care ii vom primi din urmatorul buget al UE, in perioada 2014-2020.

"Catre finalul acestei luni vom lansa procesul de pregatire a documentelor programatice pentru perioada 2014-2020. La aceasta reuniune de initiere a procesului va participa si comisarul Johannes Hahn, responsabil pentru politica de coeziune. (...) E nevoie de schimbari importante si tocmai de aceea suntem interesati sa ne consultam nu numai cu reprezentantii partidelor politice, ci si cu cei ai mediului de afaceri, cu organizatiile neguvernamentale, cu societatea civila in general", a mai spus Orban, anuntand intentia unui larg proces de consultare publica pe tot parcursul anului 2012.

Angajari in institutiile de gestionare a fondurilor europene

In dialogul cu cititorii Hotnews.ro, Leonard Orban a spus ca, in urma analizei personalului din institutiile de gestionare a fondurilor europene, va propune Guvernului o suplimentare a posturilor, propunere ce va fi, cel mai probabil, aprobata.

Angajarile in sistem au drept scop imbunatatirea activitatii in domeniu. Este o masura complementara altora luate la sfarsitul anului trecut. Ministrul a amintit o modificare legislativa in baza careia fiecare structura responsabila va trebui sa proceseze cererile de rambursare venite de la beneficiari intr-o perioada de maximum 45 de zile lucratoare, cu posibilitatea de intrerupere de doua ori, perioada care sa nu depaseasca in total 10 zile lucratoare.