Ministrul Fondurilor Europene: Cadrul legal privind gestionarea financiara a granturilor alocate de Norvegia si statele Spatiului Economic European va fi aprobat in curand
Cele 306 milioane de euro reprezinta finatare nerambursabila oferita de de Norvegia si statele Spatiului Economic European (SEE) Romaniei pana in 2016. Potrivit unui comunicat emis de Ambasada Norvegiei, din acesti bani vor fi sustinute programe si proiecte in diverse sectoare, cum ar fi protectia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justitie si societate civila. Aceste programe vor fi lansate in decursul acestui an, iar administrarea acestor grantului a fost incredintata Ministerului Fondurilor Europene.
Potrivit ambasadorului Norvegiei la Bucuresti, Oystein Hovdkinn, in perioada anterioara de finantare, pana in 2011, din cele circa 100 de milioane de euro oferite prin acest mecansim de finantare, rata de absortie a fost de circa 85%.
Ministrul Fondurilor europene a declarat ca intentia autoritatilor romane este de a lua toata masurile pentru a accelera ritmul de implementare si implicit de a majora rata de absorbtie in actuala perioada de finantare.
Prin Acordul pentru Spatiul Economic European (SEE), trei state non-membre ale Uniunii Europene, respectiv Norvegia, Islanda si Liechtenstein, fac parte din Piata Interna Europeana si contribuie la coeziunea regionala prin intermediul unor programe precum Granturile SEE si cele Norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97 la suta din suma totala.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?