Aproximativ 20% din tinerii care au accesat fonduri europene pentru a incepe afaceri cu ferme la tara, in ultimii ani, s-au mutat in mediul rural doar "cu buletinul", iar de afacere s-au ocupat parintii sau rudele acestora, peste 500 de beneficiari fiind in situatia de a restitui sumele primite, arata autoritatile pentru Finantarea Investitiilor Rurale, citate de Mediafax.

Directorul adjunct al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, Nicolae Popa, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa la Alba Iulia, ca agentia are "probleme" cu masura 112 privind instalarea tinerilor fermieri in mediul rural, deoarece aproape 20 la suta nu au respectat conditiile de mutare propriu-zisa la sate, iar in situatii mai grave nu au respectat planurile de afacere propuse.

"Cu 112, cu instalarea tanarului fermier, avem niste probleme. Pe de o parte nu au respectat toti conditia de a se muta in mediul rural, dovada ca am luat masuri mult mai aspre privind implementarea instalarea tanarului fermier in programul 2014 - 2020. Cam 20 la suta din tineri nu s-au instalat in mediul rural pentru ca au venit din Canada, din America, au stat aici cateva luni, au plecat inapoi, iar de toata treaba aceasta s-au ocupat parintii, fratii, mamele si nu este in regula. Dovada ca nu s-au ocupat ei de afacerea respectiva: foarte multi din cei care au primit bani pe 112, la al doilea control, dupa trei ani cand sa se faca a doua plata, s-a constatat ca nu s-a respectat planul de afaceri, nu s-au respectat criteriile si cifrele pe care le-au trecut in planul respectiv. Orice abatere de la programul respectiv inseamna ca nu au indeplinit obiectivele respective si ne vedem in situatia nefericita de a nu plati a doua transa, de a recupera obligatoriu prima transa pe care am acordat-o tanarului fermier", a spus Popa.

Intrebat cati tineri fermieri ar fi in situatia in care sa restituie banii primiti de la Uniunea Europeana pentru instalarea in mediul rural, Popa a raspuns ca sunt peste 500 de cazuri.

"Vreau sa va spun ca avem multi tineri in aceasta situatie si o sa avem in vedere ca pentru programul viitor sa ii atentionam la modul cel mai serios pe cei care vor sa faca proiecte si sa acceseze proiecte pe aceasta masura sa nu mai greseasca cum au facut-o cei din programul 2007-2013", a afirmat Popa.

El a precizat in programul financiar 2007 - 2013 pe masura 112 privind instalarea tanarului fermier in mediul rural au fost primite in intreaga tara 26.000 de cereri, iar aproximativ 13.000 dintre solicitari au fost finantate.

Intrebat cum era posibil ca un tanar sa acceseze fondurile pe aceasta masura, dar sa nu se mute in mediul rural, Nicolae Popa a raspuns ca beneficiarul era mutat "cu buletinul" la sat, iar de afacere se ocupau parintii, fratii sau alte rude.

"El figura cu buletinul in localitatea respectiva, dar ce au constatat organele noastre de control sau organele Uniunii Europene este ca nu s-a ocupat tanarul respectiv de afacerea respectiva. S-a ocupat tatal, s-a ocupat mama, s-a ocupat un frate, un var, chestiuni de acestea care nu plac celor de la Uniunea Europeana. Au niste reguli stricte pe care noi trebuie sa le respectam. Trebuie sa intelegem foarte clar ca fiecare cent pe care il da Uniunea Europeana este verificat la maxim, nu putem sa ne jucam cu treaba aceasta¬, a mai spus Nicolae Popa.

Directorul adjunct al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, Nicolae Popa, a participat, vineri, la Alba Iulia, la o intalnire cu reprezentantii administratiilor locale din Alba, ai institutiilor cu atributii in domeniul agriculturii si reprezentantii organizatiilor de fermieri din judet.

Anul trecut, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spunea ca sprijinul acordat fermierilor tineri pentru instalarea la tara ar putea creste de la 40.000 de euro la 70.000 de euro, iar subventia pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru o suprafata de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani.

Prima sesiune de cereri de proiecte aferenta masurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" a fost deschisa in decembrie 2008.

"Tanarul fermier" este o persoana cu varsta sub 40 de ani si care desfasoara o activitate agricola.