Tinerii din Romania care nici nu invata, nici nu lucreaza vor primi cate un card in care vor avea inregistrat parcursul lor profesional si educational, in cadrul unor proiecte finantate din bani europeni, a anuntat, joi, Ministerul Fondurilor Europene.

card profesional europeanFoto: Soft Union

MFE mentioneaza ca in iunie 2015 va incepe sa ceara propuneri de proiecte pentru instituirea cardului profesional, care sa fie finantat prin noul Program Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020.

"Cu privire la tinerii neinregistrati, MFE reitereaza intentia de a lansa in luna iunie a.c. un prim apel de proiecte de dedicat tinerilor care nu urmeaza un program de educatie, formare si nici nu au un loc de munca (tineri NEETs conform definitiei CE), care vor fi inregistrati la ANOFM ca tineri NEETs someri, pentru a beneficia de sprijin din Programul Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020", a mentionat MFE, intr-un comunicat remis HotNews.

Potrivit sursei citate, "masurile prevazute prin POCU vor fi furnizate sub forma unor pachete integrate personalizate, incluzand in mod obligatoriu (dupa inregistrarea tinerilor NEETs inactivi care devin astfel tineri NEETs someri):

  • furnizarea unui  card profesional  (care cuprinde background-ul educational si profesional al tanarului);
  • realizarea  profilului individual, informare, orientare si consiliere;
  • alte masuri  in functie de sansele de angajare ale fiecarui tanar".

Noul card destinat tinerilor fara ocupatie va tine, practic, loc de curriculum vitae (CV), dupa cum a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

"Acest card va contine informatii structurate cu privire la educatia si experienta tanarului, in formatul CV Europass, dar va constitui totodata si un instrument facil de inregistrare si validare a participarii respectivului tanar la programe de formare in cadrul proiectelor finantate din POCU, fara a mai fi necesara completarea formularelor de inregistrare si semnarea zilnica a listelor de prezenta", a sustinut ministrul.

Oficialul guvernamental a anuntat noul card pentru tinerii fara ocupatie in contextul in care Comisia Europeana a recomandat, miercuri, Romaniei "consolidarea masurilor pe piata muncii, in special pentru tinerii care nu se afla in evidentele autoritatilor si pentru somerii pe termen lung".

Noul card profesional pentru tinerii fara ocupatie ar urma astfel sa se adauge altor carduri si carnetele nou introduse de Guvern pentru diverse categorii socio-profesionale de romani.

De la 1 mai, a devenit obligatoriu cardul de sanatate, prin care romanii pot avea acces la serviciile publice medicale. Tot de la 1 mai, producatorii agricoli isi pot vinde marfa in piete numai daca au un nou atestat de produactor si un carnet de comercializare.

Intre timp, inca prin vechiul Program Operational Sectorial dezvoltarea Resurselor Umane (pOSDRU) 2007-2013, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) a inceput proiecte pentru introducerea unui "card profesional european", in parteneriat cu firma Soft Business Union SRL, detinuta de un om de afaceri clujean, Sorin Valeriu Alexandru (92%).

Firma a mai castigat anul trecut doua contracte cu statul: unul cu Ministrul Dezvoltarii Regionale, in valoare de circa 1,3 milioane lei, si unul cu Agentia de Plati si Interventie in Agricultra, in valoare de circa 350.000 de lei fara TVA.