Legislatia elaborata pana acum ne garanteaza ca, incepand cu luna septembrie, apelurile de proiecte care vor fi lansate vor atrage initiative si proiecte mature care sa garanteze absorbtia corespunzatoare a fondurilor europene, afirma reprezentantii Ministerului Fondurilor Europene de la Bucuresti, ca raspuns la criticile aduse de Institutul pentru Politici Publice. Organizatia a afirmat printr-un comunicat de presa recent ca „Guvernul Romaniei pune in pericol obiectivele de investitie prin absorbtia fondurilor europene pentru perioda 2014 - 2020 prin neadoptarea legislatiei care sa faca functionale Programele Operationale”.

Documentele care stau la baza implementarii fondurilor sunt: programele operationale, Hotararea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european si Fondul de coeziune 2014-2020, Ordonanta de Urgenta a Guvernului 34/2015 privind reglementarea unor masuri pentru stimularea absorbtiei fondurilor externe nerambursabile si ghidurile solicitantului, afirma MFE intr-un raspuns la criticile formulate in urma cu cateva zile de Institutul de Politici Publice.

In functie de tipul de finantare, programele operationale precizeaza deja categoriile de beneficiari si tipurile de activitati eligibile.

Ministerul Fondurilor Europene si celelalte ministere cu rol de autoritate de management au elaborat aceste documente in parteneriat cu societatea civila si actorii implicati, au supus dezbaterii publice variantele lor succesive si au integrat comentariile si sugestiile relevante, mai transmite MFE.

„In ceea ce priveste regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor, acestea au fost stabilite prin Hotararea Guvernului nr. 399/27 mai 2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european si Fondul de coeziune 2014-2020. Pentru a asigura trecerea de la prevederile OUG 64/2009 catre principiile fluxurilor financiare pentru perioada 2014-2020, in OUG nr.34/2015 privind reglementarea unor masuri pentru stimularea absorbtiei fondurilor externe nerambursabile au fost introduse articole tranzitorii care sa permita autoritatilor de management sa incheie contractele de finantare, acolo unde au fost lansate cereri de proiecte”, completeaza MFE in raspunsul adresat EurActiv Romania la problemele ridicate de IPP.

Citeste articolul integral pe EurActiv.ro.