Programul Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020, cel care are un puternic caracter social, avea cea mai redusa rata de contractare a proiectelor pe prioada 2014-octombrie 2017 dintre toate programele prin care Romania trage fonduri structurale si de coeziune, conform unei situatii obtinute de HotNews.ro. Aceasta este o fotografie de moment la data de 8 noiembrie 2017. Rata de contractare a mai crescut si la POCU in saptamanile care au trecut de la realizarea situatiei, a declarat, pentru HotNews, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, el confirmand astfel unele date din documentul obtinut de HotNews.ro.

3fonduriFoto: Hotnews

Pe scurt, absorbtia fondurilor europene functioneaza, in linii mari, in felul urmator:

  • autoritatea de management pentru un anumit program operational (din subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene in cazul acestor bani) lanseaza un apel de proiecte,
  • beneficiarii (institutii de stat, companii, ONG-uri) propun proiecte, cele mai bune sunt selectate, apoi sunt contractate (se semneaza contracte de finantare beneficiar - autoritate de management),
  • beneficiarul implementeaza proiectul si face cheluieli,
  • Guvernul (AM) ii plateste cheltuielile eligibile,
  • iar apoi Guvernul cere de la Comisia Europeana bani europeni, ca rambursari ale cheltuielilor eligibile, in baza facturilor de la beneficiari.

Cand vine vorba de faza contractarii, clasamentul rasturnat al programelor europene aflate in managementul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor este urmatorul:

  • PO Capital Uman (POCU): Alocare totala de peste 5 miliarde de euro, din care 4,3  miliarde euro de la UE. Valoarea proiectelor contractate: 368 milioane euro, din care 311 milioane de euro de la UE, reprezentand o rata de contractare de 7,19%. Fata de situatia din tabel, la ora actuala rata de contractare a mai crescut pana la 10%, ajungand la aproximativ 500 de milioane de euro, a declarat, pentru HotNews, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
  • PO Regional (POR): Alocare totala de 8,1 miliarde euro, din care 6,6 miliarde euro de la UE. Valoarea proiectelor contractate: peste 1 miliard de euro, din care 815 milioane de euro de la UE, reprezentand o rata de contractare de 12,35%.
  • PO Capacitate Administrativa (POCA): Alocare totala de 658 milioane euro, din care 553 milioane euro de la UE. Valoarea proiectelor contractate: 168 milioane euro, din care 142 milioane de euro de la UE, reprezentand o rata de contractare de 25,63%.
  • Programul Operational Infrastructura Mare: alocare totala (2014-2020) - 11,8 miliarde euro, din care 9,4 miliarde de euro de la UE. Proiecte contractate in valoare de 3,1 miliarde euro, din care 2,5 miliarde euro de la UE, reprezentand o rata de contractare de 26,5%.
  • PO Asistenta Tehnica (POAT): Alocare totala de 251 milioane euro, din care 213 milioane euro de la UE. Valoarea proiectelor contractate: 95 milioane euro, din care 81 milioane de euro de la UE, reprezentand o rata de contractare de 37,88%.
  • PO Competitivitate (POC): Alocare totala de 1,5 miliarde euro, din care 1,3 miliarde euro de la UE. Valoarea proiectelor contractate - 865 milioane euro, din care 647 milioane de euro de la UE, reprezentand o rata de contractare de 48,65%.

Asadar, POCU avea in octombrie cea mai redusa rata de contractare, in privinta volumului de bani angajati in cheltuieli, desi numarul proiectelor contractate era relativ mare, 165.

Contactat de HotNews, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, care a preluat mandatul in urma cu o luna de la Rovana Plumb, a spus ca intre timp, in saptamanile care au trecut de la constituirea acestei situatii, POCU a ajuns la contractare de 500 de milioane de euro, insemnand o rata de contractare de 10%. "Probabil ca vo mai contracta inca 500 de milione de euro anul acesta, cu programul Start-up Nation, faza pe fonduri europene, adica 20% ratp de contractare" - a mai spus Nica.

O alta problema a POCU 2014-2020 se vede la sumele pregatite in anul 2017 sa fie solicitate de la Comisia Europeana. Cu probleme sale, noul POCU 2014-2020, aminteste de vechiul POSDRU 2007-2013, mai celebrul sau inaintas, programul de dezvoltare a resurselor umane afectat serios de intarzieri la plata beneficiarilor, corectii financiare, precum si fraude.

Reamintim ca pana anul acesta, in toamna, Romania nu a putut efectiv sa ceara fonduri europene in aceste programe, ca deconturi de la Comisia Europeana pentru cheltuielile efectuate, din cauza intarzierii acreditarii (desemnarii) autoritatilor de managament.

Pana la acreditarea acestor autoritati de management puteau fi facute proiecte pe bani nationali, pentru ca, odata ce autoritatile de management sa fie acreditate, sa se transmita declaratiile de cheltuieli la Comisia Europeana, via Autoritatea de Certificare si Plata (ACP) de la Ministerul de Finante. ACP asigura certificarea cheltuielilor efectuate in cadrul proiectelor cu finantare din fondurile europene, care se transmit apoi Comisiei Europene.

In octombrie 2017, pentru Programul Operational Capital Uman datele din minister estimau un procentaj zero al sumelor de transmis pentru certificare la ACP.

Programul de Compeitivitate - Tudose si riscul de dezangajare de fonduri 2017. POR si POCU, riscuri pe anul 2018

In tabelul de cu date din octombrie 2017, de la Ministerul Dezvoltarii, la polul opus era Programul Operational Competitivitate (POC), cu cele 48,65% rata de contractare din sumele alocate, acoperind 303 proiecte contractate. In octombrie 2017, pe POC erau estimate a fi solicitate de Autoritatea de Managemet la Autortatea de Certificare si Plata 85,45 milioane euro, din care s-au realizat 73,67%.

Pogramul de Competitivitate a starnit insa nemultumirea premierului Mihai Tudose. El a cerut in sedinta de Guvern din 8 noiembrie demisia directoarei Autoritatii de Management a POC, Svetlana Gombos, din cauza riscului ca Romania sa piarda 12 milioane de euro din fondurile europene alocate, prin dezabgajare.

"Inteleg ca mai avem putin si pierdem niste bani - vreo 12 milioane de euro. (...) Eu cred ca isi va putea gasi un loc de munca unde sa fie util cu adevarat, nu?" - i-a spus Tudose ministrului petru fonduri europene, Marius Nica, cerandu-i acestuia sa o demita pe Svetlana Gombos de la conducerea AM POC.

Suma de 12 milioane de euro care risca sa fie dezangajata in anul 2017 se leaga de absenta, in primii doi ani ai perioadei de programare 2014-2020 , a sistemului informatic de gestiune integrata a fondurilor europene, MySMIS 2014.

In 2015, cand tot Marius Nica era ministru al Fondurilor Europene, autoritatea de management a PO Competitivitate si organisemele intermediare de la ministerele Cercetarii si Comunicatiilor au fost nevoite sa demareze ¬pe hartie¬ primele aeluri de proiecte pentru fondurile europene destinate cercetarii si IT-ului, in lipsa sistemului informatic.

Sistemul MySMIS 2014, de gestionare integrata a fondurilor europene, fusese inceput pe vremea ministeriatului lui Eugen Teodorovici la fonduri UE, fiind realizat ¬in house¬ de minister si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS). MySMIS 2014 avea sa fie terminat in anul 2016, si asa cu o serie de blocaje si probleme reclamate de solicitantii de fonduri europene.

In 2016, insa, dupa realizarea sistemului electronic integrat MySMIS 2014, Ministerul Fondurilor Europene, de aceasta data in guvenarea tehnocrata Ciolos, cu directoarea Svetlana Gombos la AM POCU, a decis sa puna beneficiarii din proiectele lansate "pe hartie" in 2015 sa reincarce datele si documentele respective in MySMIS 2014.

Aici au aparut insa unele neconcordante intre ce era pe hartie si ce a fost incarat in sistemul on-line.

"Pentru axa de cercetare-dezvoltare, platile efectuate sunt aferente apelurilor lansate in anul 2015 pentru care evaluarea, selectia, contractarea au avut loc pe hartie, sistemul informatic nefiind dezvoltat. Pana in august 2017, toate apelurile vechi au fost reconstituite in sistem - partea de cerere de finantare, evaluarea, selectia, contractarea, implementarea fiind operationale incepand cu august 2017. Am identificat blocaje provenite din diferentele intre hartie si sistem" - se arata in documentul din Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene.

In document se arata ca sefa AM POC si-a asumat solutiile si ca s-a angajat ca toate datele necesare sa fie introduse in MySMIS pana pe 25 noiembrie 2017, data limita pana la care se mai poate genera o declaratie de cheltuieli pe anul in curs.

Astfel, pe PO Competitivitate, au fost declarate cheltuieli de 66 de milioane de euro, pentru proiecte derulate in regiuni mai putin dezvoltate si regiuni mai dezvolate. Pana la data de 25 noiembrie 2017, Romania trebuie sa mai solicite 12,2 milioane de euro, bani care, in caz contrar, vor fi dezangajati de CE, pentru proiecte PO Competitivitate in regiuni mai putin dezvoltate. Acestea sunt sumele care au declansat nemultumirea lui Tudose.

In schimb, AM POC a intampinat si o serie de neajunsuri care depind de alte ministere sau de Guvern, conform documentului intrat in posesia HotNews:

  • Poiectul RONET, derulat de Ministerul Comunicatiilor ca beneficiar. Acest proiect avea termen initial de finalizare 16 noiembrie 2017, insa ministerul a cerut prelugirea pana in august 2018, dupa cum se arata in document. Acest proiect, care este derulat in zonele mai putin dezvolate, are o absorbtie de numai 400.000 de euro, ca plati solicitate in baza cheltuielilor efectuate, in conditiile in care valoarea totala a contractului este de 43 de milioane de euro.
  • Lipsa proiectelor mature de e-sanatate, e-educatie si e-incluziune, de la ministere de linie.
  • Lipsa legislatiei privind interoperabilitatea si standardele care trebuie urmarite de Autoritatea de Management a programului de Competitvitate in implementarea proiectelor.

In schimb, ministrul Marius Nica a declarat, pentru HotNews, ca anul acesta nu va mai exista risc semnificativ de dezangajare de fonduri europene, insa in anul 2018 vor fi "riscuri mari" de dezangajare de bani europeni la Programul Operational Regional (POR), de 850 de milioane de euro care trebuie declarati in 2018, si Programului Operational Capital Uman (POCU), 580 de milioane de euro tot pentru 2018.

"Suntem la jumatatea perioadei de programare si avem foarte putine apeluri de proiecte lansate. In anul 2018 va trebui sa lansam apeluri pentru toate fondurile europene disponibile, pentru ca altfel va fi foarte greu sa le cheltuim pana la finalul perioadei de programare, astfel incat sa nu pierdem din banii europeni" - a mai spus Nica.

El a mai aratat ca ar vrea ca pana martie 2018 sa sa fie lansate majoritatea apelurilor de proiecte care ar mai fi de lansat.